Eu Și Demonii Tăi

Capitolul 6

★Zack

Nu-mi place să mă atașez de lucruri,nu durează. Nimic nu e veșnic pe lumea asta,sentimentele se schimbă,oameni se schimbă..totul se schimbă. Se pierd odată cu noțiunea timpului. Acele ilizii,speranțe..sunt trecătoare.
La prima adiere de vânt,se fărâmă. Nu mai ajung până la cutremur, suntem doar rămășițele a ceea ce am fost,umbre triste,fără viață.

Sunt momente când ai o stare de neputință,te simți legat la mâini. Tu nu vrei,dar ele continuă să apară,amintiri,mici fragmente din viața ta.. Te chinuie,disperi încercând să înțelegi ce naiba s-a întâmplat.. Cu ce ai greșit? Oare ai fost tu de vină?..
Aveai o viață oarecum plăcută,te chinuiai să trăiești,dar există persoane care te smulg din realitatea ta,te fac să atingi cerul,lasându-te să cazi într-o prăpastie adâncă,într-un infinit amețitor,îmbătat cu parfumul lor. Te trezești în negură,cu inima zdrobită.. Nu mai poți sa faci nimic,ai pierdut.. Te-ai pierdut pe tine.
Ia o sticlă,mângâie asfaltul cu miile de cioburi,arunc-o cu forță,cu mânie.. Acum încearcă să o lipești la loc..
N-ai să poți,nu poți frânge suflete și apoi să încerci să le repari ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

M-am îndragostit,o singură dată..
Mi-am permis așa ceva,am hotărât să-i dau voie să între în sufletul meu,sperând că-l va vindeca.
M-a lăsat în ruine,omorând fiecare celulă din mine. A pătruns  în interiorul meu și-a terminat ce alții începusără. Mi-a atins inima delicat,a mângâiat-o suav,cu grijă. M-a făcut să plutesc pe o mare cu valuri,să am încredere,aproape devenisem dependent...
A rezultat să fie tsunami-ul care m-a expediat catre infern. Am căzut dintr-o data jos,aflându-ma într-o continuă prăpastie.

Ea a fost a doua victimă, și a meritat. Mi-a manipulat sentimentele,m-a învățat să accept iubirea. A fost o obsesie adolescentină,una trecătoare.
În acel moment credeam că sunt capabil să mă îndragostesc,dar am realizat două lucruri: iubirea e initilă și un monstru mereu va rămâne unul.
Nu te poți schimba,nu trebuie s-o faci pentru nimeni,rămâi așa cum ești.. Nimeni nu trebuie să fie cauza schimbării tale,când o vei face,fă-o pentru tine,pentru că sufletul imploră după ceva diferit,după o altă persoană complet diferită. Schimbă-te pentru că așa simți,nu pentru că îți este impus.

Nu am facut nimic pentru nimeni,nu voi face asta azi,maine sau curând.
Nici ei nu au făcut pentru mine..
Am crezut că mi-a oferit afecțiune, că mi-a arătat calea corectă.. Dar m-a abandonat într-un laberint,cu mai multe ieșiri,dar toate întunecate.
Și am ales,am ales să îngheț tot,mi-am congelat inima și am aruncat-o într-o lada la -50 de grade.

-Ești foarte gânditor,spune Shadia,făcându-mă să tresar.

Ridic din umeri,privind-o cu răceală.
Ea,de ea aș putea să mă îndrăgostesc,dar e posibil,ca două inimi de gheță să se încălzească între ele?

Se pune pe canapea lângă mine. Privindu-mă cu ochii săi de îngeraș.
Nu,eu sunt un monstru,iar iubirea e un cuvânt straniu în lumea mea.
Se joacă plictisită cu degetele,respirația ei fiind agitată.

-Ai pățit ceva?

Nu știu ce naiba mi se întâmplă cu ea,planul era simplu:o aduc acasă,mă folosesc de ea pentru a omorî ceea ce în florește în mine.
Apoi îmi demonstrez mie că nu am nevoie de nicio fată și o omor.
Dar nu știu ce s-a întâmplat,planul a rămas același,dar intențile s-au schimbat.

-Vreau acasă,vreau să-l văd pe Luca,șoptește cu teamă.
Se ridică și vrea să plece dar,o apuc de braț și o întorc cu fața spre mine.
Nu vrea să înțeleagă,ea nu pleacă de aici.
Îmi înfing degetele în șoldurile sale,ridicând-o. Își proptește piciorele pe mijlocul meu,izbind-o puternic de zid înainte să dau naștere unui sărut înfometat.
Luptându-mă pentru dominație,simțind că iau foc,nu mai pot.
O vreau,o vreai acum.
Buzele mele peste ale ei,mângâindu-le,jucându-ma cu ele.
Mâna mea înfipsă în coapsa sa,iar limba explorându-i gura.

"Simt că înebunesc.."

Urc scările cu ea,fiind doritor să ajung cât mai repede în cameră.
Prind pătura în pumn și o zvârlesc într-o parte. O las pe Shadia cu finețe în pat,pierzându-mă în ochii săi deschiși.
Mă aplec și îi sărut gâtul,savurând-l.
Încep să-i ridic tricoul în sus,lent,cu pasiune,cu un foc care mă arde pe interior.
Trebuie să-mi stăpânesc sentimentele,nu pot risca să-mi pierd controlul,e tot ce am.
Îi mușc abdomenul,savurând din plin momentul.
Buzele mele continuă să urce,răsfățându-i pielea încinsă.
Scap de materialul incomod,fiind urmat de al meu. Îmi pun indexul pe gâtul său și cobor,trasând o linie,printre sănii fermi,spre abdomen. Trec de buric și ajung la pantalonii sport. Are ochii închiși,o expresie îndurerată și unghile înfipse în spatele meu. Le îndepărtează încet,tremurând.
Îi prind fața în mâini,neliniștit de actitudinea sa.

-Nu,nu,nu..

Lacrimile îi alunecă,îndepărtându-le în grabă. Își înfășoară brațele în jurul pioarelor,tremurând și privind  în gol.
Deschide ochii înroșiți și,pentru prima dată,nu mă mai privește cu răceală,nu mai sunt dușmanul ei,nu eu.
Teama se îndreaptă către altceva sau altcineva.
Îmi pun mâna pe genunchiul său,scuturându-se imediat.

-Nu mă atinge,te rog,nu-mi face rău,nu..

Suspina,frica o înconjoară,o stăpânind-o complet.

-Shhh..nu o să-ți fac nimic rău.

Mă așez în spatele ei,cu picioarele pe lângă ea. O apropi de mine,încercând s-o liniștesc.
Își sprijină capul pe pieptul meu,ascultându-mi inima cum o ia la galop.
Îi sărut umărul,crispându-se.

-E ok,plângi.

Sufletul are nevoie de asta,ea are nevoie de asta. Iar eu am nevoie să o știu bine.
Dar nu acel bine în care e totul grii,în care zâmbești și spui că n-ai absolut nimic. Acel bine  în care îți plânge sufletul,chinuit de atâta rău.
Ci acel bine în care începi să te refaci,să-ți vindeci sufletul,începi să trăiești din nou,lăsând în urma tot răul.

Dar e atât de liniștit să o știu aproape de mine,să o mângâi,să-mi trec degetele prin părul ei mătăsos.
Ea mă liniștește.

★06.10.2016★