Eu Și Demonii Tăi

Capitolul 7

★Shadia★

Liniște,o liniște sufletească. Acea senzație de apăsare dispare treptat,iar trupul îți tremură. Simte ceva nou,ceva ce uitase.
Nu mai e chinuit,nu mai e ținut în lanțuri,e liber.
Liber să plângă,să verse lacrimi sărate pentru amintiri,pentru clipe chinuitoare.
O mână reușește sa aprindă fiorii electrizanți.
Acea mână continuă să-mi alinte pielea,trasând cerculețe pe brațul meu.
Suspin durerii,cedând în fața ei. Vulnerabilitatea își face loc și mă chinuie,a văzut un orizont în flăcări,o portiță catre exterior.

Mă las scufundată în căldura bine primită. Zâmbind trist,închizând ochii în cautarea parfumului său. O aromă puternică,bărbătească,îmi gâdilă nările,ajungând să inspir profund.
Sunt pierdută,mă aflu pe teritoriu străin. E pentru prima dată când mă simt protejată,de în parcă în brațele lui,intunericul se îndepărtează.
Plutesc pe o mare în care aș putea să mă inec. Simplul gând că aș putea să mă atașez de el,mă împinge spre depărtare.
Eu opresc răul înainte să mă distrugă.
Dar,cum pot să lupt cu sentimentul de pace,de liniște?
Mă acomodez în brațele sale, înfășurate protector în jurul meu.

Au rămas doar urmele umedelor amintiri. Dar încep,încet,să dispară de pe obraji mei.
Luminată slab,camera e un refugiu. Sunt prinsă într-o încăpere în care gândurile mele au aripi. În care e întuneric,dar mă simt protejată.
Nu șoptim niciun cuvânt,așteptăm. Răsuflările noastre se lovesc,evaporându-se.
Brațele sale se înfășoară mai bine în jurul meu.
Îmi las capul să se odihnească pe umărul său,fiind învăluită de o protecție inumană.
Pleoapele grele se grăbesc să cadă,se ridică cu greu,doar pentru a cădea din nou.
Degetele calde se plimbă pe obrazul meu,o căldura care se lovește de gheața din interior.
Le îndepărtează rapid,cu teamă.
De parcă,aș putea să-l rănesc.
Când,el e singurul care poate să diatrugă.

" E posibil să am puterea de a răni? De ai face rău?"

Vreau să cred că nu..
Dar văd cum luptă,nu știu cu cine.
Poate cu el? Poate cu dorința de a nu simți.
Dar,cine la rănit? Cine a putut să-i frângă speranțele încât să-l transforme în propria sa victimă?

-Cine te-a rănit?

Vocea sa gravă se frânge în liniște,pierzându-se în spatiul îngust.
Cine?
Îhh.. Viața,poate destinul..
Aveam o familie,iluzii,emotii..
Și au dispărut toate.

-Nimeni.

Prefer răspunsul simplu,care se rezumă la negare.

-Nimeni,șoptesc din nou  și pot să-i observ zâmbetul.
Dă din cap,acceptându-mi răspunsul. Nu m-a crezut,pot să îmi dau seama, poate chiar sunt ușor de citit,sau el poate să-mi vadă tristețea din spatele unui zâmbet strâmb.
Mă las invadată de somn,simțindu-i aroma dulce. Mă las purtată pe un teren de vise,în care pot avea tot ce am pierdut.
Asta e cel mai periculos la vise,acolo ai tot,dar când te trezești rămâi doar cu un gust amar și un gol în inimă.

-Somn ușor,Shadia.
Răsuflarea sa se lovește de urechea mea,făcându-mi pielea de găină.

Pătura caldă îmi acoperă corpul,asigurându-mi confort.
Mă ridic cu greu și îl caut,dar nici urmă de el.
Stomacul mi se strânge,speram să fie aici?
Adică,m-am simțit bine în brațele sale,a reușit să mă calmeze,fără să folosească cuvinte.
Dar să nu-mi uit obiectivul.

Cobor scările rapid,aruncând o privire în living. Întru în bucătărie și nici urmă de el.
Asta e șanșa mea,acum ori niciodată!
Mă strecor în cameră și iau un hanorac de al său. Îmi iau teneși în mână,aruncând o ultimă privire camerii.
Pun mâna pe clanță,închisă.
Trebuia să mă fi aștept la asta.
Și acum?

"Urăsc să spun asta,dar geamul e singura soluție."

Cele de jos au grilaje,va trebui să evadez pe cele de la etaj.
Îmi încalț teneșii,rugându-mă să scap din porcăria asta.
Trag draperia,deschid geamul și verific înălțimea.

"Ehh...am șanse mari să nu pățesc nimic."

Mă închin înainte de toate. Aerul cald îmi gâdilă pielea care se bucură. Soarele se pierde printre vata cerului. Frunzele zboară plictisite,se leagănă până alunecă încet,atingând pământul,apoi,sunt zburate,îndepărtate de la  locul lor.
Înspir profund,încercând să mă relaxez,dar rămâne doar o încercare. Sunt tensionată,dar dorința de evadere în circulă prin vene,făcându-mă să fierb de nerăbdare.

"Fie ce o fii.."

Îmi desprind mâinile de pe geam,închid ochii și mă arunc.
Sunt o frunză,o frunză care va izbi de pământul rece.
Cad în ghenunchi și-n coate. O durere înstalându-se în corp.
Mă întind pe iarbă,privind cerul.
Pun mâna pe ghenunchi și,rahat,sânge.
Mă ridic cu greu,căutând o ieșire. Ocolesc grădina și o poartă mare,neagră,se ivește în fața mea. Doar câțiva metri.. Și o să fiu liberă.
Dar speranța se evaporă când văd cum un Bandagge American,dacă nu mă însel,vine spre mine.
Și sper să mă înșel...
Fac câțiva pași în spate,lovindu-mă de gard.
Scot un țipăt și alerg.
Ocolesc grădina cu flori ajungând în fața casei.
Câinele ladră și picioarele o  să-mi cedeze,încetinind treptat.
Risc și arunc o privire în spate,deși,greșeala asta e banală.
Mă lovesc de ceva tare,căzând peste el.
Capul meu se ridică treptat,odată cu el.

-Ce se întâmplă aici?mârâie,șimțindu-i furia.

Ne ridică pe amândoi,privindu-mă fioros.
Câinele latră,respirația  sa lovindu-se de picioarele mele.
Inspir profund și închid ochii,țipând.
Sar în brațele lui,înfășurându-mi picioarele în jurul său.

-Nu-mi spune că îti e frică de Bruno?
Se apleacă odată cu mine,pentru al mângâia.

-Bun băiat,șoptește și îl scarpină pe spate.
Întră în casă cu mine în brațe.
Reapirația fierbinte simțindu-se prin hanoracul său,făcându-mă să tremur.
Mă pune în pat cu delicatețe.
Îmi ridic capul și ochii săi parcă mă îngheță.

-Ce făceai afară din casă?

-Căutam râme?!
Mârâie la răspunsul meu care a fost mai mult o întrebare.
Se apleacă,punându-și măinile pe ghenunchii mei. Scot un suspin,îndepărtându-i mâinile.
Sângele a trecit prin materialul pantalonilor care s-au lipit de răni.

-Dăi jos,spune și părăsește camera.
Să fac ce?
Rămân nemișcată,încercând să asimilez ce a spus.
Se întoarce cu o sticlută galbenă,vată și pansament.
Le pune le pat,lângă mine.
Îmi face semn să mă ridic,dar cum vede că nu fac nicio mișcare,mă prinde de braț și mă ridică.
Desface șnurul pantalonilor de trening,privindu-mă în ochii.
Trage de ei,încet,lăsându-i să cadă.
Se lasă în jos,ridicându-mi pe rând fiecare picior,înlăturând pantalonul.
Îmi dă jos și hanoracul,cu mișcări lente.
Ochii săi continuau să-i privească pe ai mei.
Mă pun pe marginea patului,așteptând cuminte.
Pune din sticlută pe vată,curătându-mi rănile.
Apoi,pune pansament.

-Dacă ai fi fetită cuminte și ascultătoare,începe să spună în timp ce strânge,nu ai fi pățit absolut nimic.

Înghit în sec când se apropie de mine. Mă sărută pe obraz,apoi pe nas,oprindu-se la buze.
Telefonul sună,făcându-l să inspire nervos.

-Da,spune sec,normal că vin,dupa o scurtă pauză continuă,ne vedem acolo.

★20.10.2016★