Capitolul 7.

29 0 0
                                    

Vreau să zic doar atât : destinul meu e mânjit de câcat. Nu pot să cred că în fiecare zi eu trebuie să aflu ceva care să îmi strice ziua. Ca de exemplu să vă povestesc cum mi s-a futut , mai pe româneşte ziua de azi :
A inceput banal, m-am întâlnit cu câtiva prieteni , am stat ce am stat la o bârfă la una alta , apoi am plecat în oraş să mă întâlnesc cu Alexandra. Totul bine şi frumos, eşim la un suc apoi ne îndreptăm spre centrul oraşului , pe drum mă întâlnesc cu varmea mai mică ( 14 -15 ani) , era cu bărbasu, un pitic crăcănat şi cu nasu mare ce vorbea agitat la telefon, de parcă venea sfârşitu lumii, iar el pe la 20 şi ceva de ani ai lui , v-a muri virgin.Mergea înfoiat cu câțiva paşi în fața ei arăntând că este şi bădăran.
Mă opresc cu ea de vorbă , nu o mai văzusem de ceva timp , tipul, adică bădăranul , îşi continua drumul fara să observe că nevastâsa se oprise. O întreb ce face , dacă se mai duce la şcolă şi primesc trântit în față următoarele 2 cuvinte : "sunt însarcinată"..
Nu pot să cred, iar pentru a mi se completa "sejurul" îl vad pe el cum se opreşte nervos şi incepe să urle la ea că dece s-a oprit cu mine , venea nervos de parca l-aş fi înjurat de morți în poarta cimitirului . Deja simțeam cum tensiunea mea creşte abundent, el țipa şi o înjura.O trag uşor în dreapta mea şi intervin destul de politicos, încercam să îi explic pămpălaului ca nu se vorbeşte aşa, degeaba , mi-o zmuceşte din mâna si ridică tonul la mine de parca ne trageam unu pe altu de şireturi.

UMBRA DESTINULUIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum