The spirit tree

10.Explaining

Pentru inceput vreau sa va cer scuze ca nu am mai postat, sunt plecata saptamana asta si abia am gasit timp sa scriu, dar m-am gandit sa nu las sa astepte si acei cativa citititori pe care ii am.
Nu o mai lungesc, va las sa cititi.

Mancarea a fost binevenita fiindca imi era foarte foame, dar privirea lui Nick asupra mea ma facea sa inghit cu noduri. Cred ca mai avem 30 de minute pana ajung acasa si abia astept sa fiu in siguranta casei mele.

-Caitlyn, esti atenta ?

-Oh, scuze, ce e ?

-Am intrebat in ce zona stai pentru ca nu mai avem mult.

-Ah, undeva la margine, o sa te indrum eu.

-Ok.

Imi las capul pe geam si inchid ochii. Nu stiu cat timp am fost plecata de acasa si asta ma inspaimanta. Nu stiu ce vor zice parintii mei, mai ales ca nu imi amintesc tot ce s-a intamplat, unele momente sunt in ceata totala. Dupa cateva minute ajung intr-o zona cunoscuta si ma simt din nou acasa. Fericita si in siguranta.

***

Deschid usa si o vad pe mama pe canapea, in lacrimi. Tata e langa ea, strangand-o in brate.

-Mama, tata.

Isi ridica capul si ma privesc uimiti si socati. Mama se ridica si se arunca in bratele mele. Ma strange atat de tare, probabil pentru a se linisti. Tata vine sa imi freaca spatele, prea speriat sa faca si altceva.

-Dumnezeule, unde ai fost ? Tocmai a fost politia pe aici si au zis ca esti de negasit.

Im lipesc degetele de frunte, oftand.

-In California. Am fost rapita, mama. Am intalnit pe cineva care m-a adus acasa. Am sarit de la etaj si am colindat prin padure doar sa ajung acasa.

Imi trec mainile prin par, vizibil nervoasa.

-Doamne, fata mea.

-Caitlyn.....

Din spatele meu apare Nick, insa se opresge cand imi vede parintii.

-Ti-am adus asta.

Imi intinde geaca pe care o iau si apoi pleaca. Inghit in sec, pregatita pentru ce va urma.

-Cine era ? Si de ce te-a strigat Caitlyn, Christine ?

-E o poveste lunga.

***

Fiind in patul meu, in camera mea, in casa mea, ma simt bine. Le-am explicat parintilor mei cine sunt de fapt si istoria familie si au inteles si au ascultat si m-am simtit bine ca pot vorbi cu cineva. O sa le spun si fetelor, Kate si Yvi ar trebui sa stie, sunt cele mai bune prietene ale mele. Simt toata aceasta poveste stranie ca o povara, nu ca un "dar". Nu stiu cine din familia mea e de acord cu asta, dar stiu ca mama si Elisabeth vor ca asta sa se termine cat mai repede. La fel ca mine. Moartea noastra e cu un scop. Insa noi traim apoi prin viata copiilor nostri, poate chiar asta e scopul. Nu voi regreta nimic cand se va intampla, vreau doar sa opresc blestemul asta nenorocit.

Scurt, stiu. Sunt foarte dezamagita de ultimele mele capitole, am o pana imensa de inspiratie. Am acele idei principale, dar nu stiu cum sa le incadrez in capitol. Pur si simplu deviez de la subiect si mai bine ma opresc. O sa incerc sa il fac mai lung pe urmatorul, dar nu promit nimic.