Asasinul meu!

IV

    Mă îmbrac cu "noile" mele haine și cobor jos. Îmi fac un ceai de fructe de pădure și unul pentru "Stăpânu" cică. Caut prin frigider după o ciocolată fără alune și mă așez la masă mâncând.
   Îl aud pe "stăpânu" coborând pe scări și vorbind la telefon.
   -Ia zi Jak cum e fata? E bună?
   Se aude vocea din telefon.
   - Da șefu! E bună fata! E drăguță și foarte bună la pat. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să o păstrez. Spune oprinduse în ușa bucătăriei fără să intre.
   -Pentru nimic! Măcar atât să fac după ce tu mai scăpat de multe persoane nefolositoare! Larevedere Jak!
   -Larevedere șefu!
   Închide și intră în bucătărie. Rămâne surprins când mă vede. Aveam o groază de nervi. Cum adică foarte bună la pat?
    -Foarte bună la pat?
   Spun plină de nervi mușcând forțat din ciocolată. Mă privește încruntat și ofează.
    -Taci draqu din gură că nu știi nimic!
    -Știu că ai spus că m-am culcat cu tine ceea ce eu nu am făcut!
   -Dacă nu taci chear o să faci asta!
   Nu spun nimic. Deja mă enerva destul. Cum poate să zică asemenea lucru!
   -Șeful meu crede că te-am luat să mă distrez cu tine! Dacă i-aș spune că nu ai făcut nimic. Te-ar fii omorât el! Ori cum ai fii fost moartă după câteva zile! Așa că nu te mai enerva degeaba!
    -De ce ai făcut asta!?
   -Ce ai făcut cu hainele mele?
   E clar că a ocolit întrebarea. Dar nu am să mai aduc vorba. Deja e enervat și nu am chef să îmi pierd vocea. Dar de ce a vrut să rămân aici?
   -Le-am făcut mai cool!
   -  Nu trebuia să le faci "cool"! Nu te vede nimeni! Nu te va vedea! Nu vezi ce le-ai făcut! Zici că te-au mâncat câinii!
    -HAHAHA ce să zic!Zic sarcastică.
    -Nu mai comenta!
    -Și dacă eu vreau să comentez!?
    -Te omor.
     Cum am auzit asta am simțit cum mi s-a opri inima! De ce e așa? S-a așezat pe un scaun în aceasi poziție ce îi scoate în evidenă abdomenul și înghit în sec. Mă privea din nou cu acea privire goală, de geață, fără sentimenit.
    -De ce ești așa?
    -Așa cum?
     Spune aspru și sec.
    -Rece!
    -Ceaiul ăsta e pentru mine?
     Nu spun nimic. Decid să las subiectul ăsta pe altădată. Și acum ce fac? Doar nu o să stau toată ziua aici?
     -Ce fac?
    - Pâi acum după cum draqu vezi, stai!
     -Ce fac azi? Doar nu stau aici și te privesc toată ziua!
     -Poți să mă privești! Nu mă deranjează!
      Da, sigir! Ce dificil e! Nu îl înțeleg de loc! Când îi pun o întrebare îmi răspunde cu alta! E cel mai arogant om din lume! Și nu exagerez. Nu știu cum voi rezista de aici încolo!
    -Unde sunt?
     -Am impresia cã ești oarbă! Într-o bucătărie!
      -Ohhhh. Unde sunt!? În ce oraș!?
     -De ce ți-aș spune?
     -Pentru că sunt adorabilă!
    Spun dând mai repede din gene și pun botic. Trebuia să fac si asta la un moment dat. A meritat să încerc.
     -Parcă ești un pui de câine în ploaie!
     -O s-o iau ca pe un compliment!
     -Nu e un compliment!
     -De ce?
      Nu spune nimic. Se ridică și pleacă. Spăl ceștile și mă duc sã mă plimb prin grădină. Ies din casă și mă plimb rin grădină. E atât de superb aici! Dacă nu aș sta cu un tăntălău în casă aș fi fost foarte fericită. Mă duc lângã un trandafir negru și mă pun lângã el. Lacrimi își fac apariția pe fața mea. Toți banii din lume nu mă pot face fericitã. De ce nu puteam avea și eu o viață normală? Cine e Jak? De ce mă tratează în acest fel? Chear nu în înțeleg. Și chear nu pot să cred cât de rece poate fii o persoană!
        După ceva timp intru înapoi în casă. În sufragerie îl văd pe Jak foarte nervos. Ce naiba mai are acum? M-am săturat să-l văd mereu nervos și niciodată zâmbind.
   -Unde ai fost?
   -În grădină!
    - De ce draqu nu mă mă întrebi când te duci undeva? Țipă strângându-și mâinile în pumni.
     -Da nu am fost nicăieri. Am fost doar în grădină!
     -Dacă mai pleci, draqu, fără să mă întrebi te omor!
     Nu înțeleg de ce e așa. Chear nu înțeleg de loc! Ce e cu el? Ce are? Oftează și îsi trece o mână prin păr.
     -De ce ești așa?
     -Cum draqu așa?
      -Rece!
     Știu deja că nu îmi va da un răspund așa că urc în camera în care am dormit. Cred că de acum înainte asta va fii camera mea. Mã așez în pat și plâng. Nu mai înțeleg nimic. Acum e trist acu' nervos. Dar nu l-am văzut zâmbind! De ce nu zâmbește? Nu e bine că e așa rece! Oameni trebuie să zâmbească! Chear dacă ești trist zâmbește. Te simți mai bine. Zâmbesc și eu și nu mai plâng. Ce fac? Mă pun pe pat și adorm.
   *******
   Mă trezesc și mă uit în jur. Era seară. Sunt tristă. Nici nu știu ce simt. Mie dor de ai mei. Mie dor de toți. Oare ce fac prietenii mei? Mă simt atât de singură, părăsită și fără pic de ajutor! Ies din cameră și mă duc în bucătărie. Jak era lângă masă. Mă duc lângă el și îl privesc în ochii. Iar are acea privire rece, de geață, fără sentimente. Mă apropii de el și îl iau în brațe. Câteva lacrimi își fac apariția pe fața mea. Chear dacă nu mi-a răspuns la îmbrățișare doar stăte fără să se miște mi-a fost de ajuns. Simțeam nevoia de a lua pe cineva în brațe. Mă desprind și plec fără să spun nimic. Mă duc în cameră și mă culc. Nu mai sunt așa tristă. Mi-am mai alinat durerea.
********
      Mă trezesc și mă uit la ceas. 8:30. Mă ridic din pat și îmi iau pe mine un tricou de-a lui Jak și cobor jos. Cobor în bucătărie și fac un ceai. Evident și unul pentru Jak. Îl văd intrând în bucătărie. Îi arunc un zâmbet dar nu reacționează. Se așeză pe scaun și bea din ceai. Mă privește cu o privire tristă. Oare de ce nu zâmbește? De ce? Ori ce om trebuie să zâmbeasca! El nu a zâmbit  o singură dată de când sunt aici!
     -De ce nu zâmbești?
    -Să zâmbesc?
     -Da. De ce nu zâmbești? Ori ce om trebuie să zâmbească! Tu nu ai zâmbit deloc  de când am venit aici! Tu ești mereu trist!
     -De ce să zâmbesc? Nu am motive să zâmbesc!
     -Cum nu ai motive să zâmbești? Ai tot ce îți dorești! O casă, bani!
    -Nu e de ajuns ,Ashia! Un om nu are nevoie de bani! Degeaba ai bani dacă nu ai..... Se oprește brusc și oftează.
    -Iubire nu? Tu nu ai pe nimeni! Familia ta?
    Îl întrerup eu dipă care simt o apăsare puternică pe piept. Ca un bolovan ce se lasă din ce în ce mai greu. De ce totul trebuie să fie atât de greu?
    -Familia mea m-a părăsit de la 10 ani! De atunci a trebuit sã mă descurc singur! Începusem să mă drghez și să beau mereu! Ajunsesem să intru în depresie. Eram un obsedat de droguri și alcool toți mă considerau un ratat. Ceea ce și eram. Îmi era greu. Ajunsesem să fur și să omor persoane nevinovate. Totul scăpase de sub control. Nu mai eram eu. Și am vrut să mă sinucid! Până l-am găsit pe Simon. El m-a crescut! M-a ajutat să trec peste. El m-a învățat să fiu o mașină e luptă. Fără inimă. Nu o să mai pun inimă în nimic. Fiindcă la final voi suferi. Dar nu cred că te interesează prea mult asta! Până la urmă ce draqu tre' să îți dau eu explicații!?
    De aceea e mereu trist! A avut o viață foarte grea.
    Nu credeam că are un asemenea trecut! Nu mă gândeam că e trist fiindcă nu are iubire! Săracul! Acum înțeleg de ce e așa!
    Mă ridic și îl iau în brațe. Dar nu îmi răspunde. Mă desprind și mă duc la mine în cameră....
   

    Heiii!
    Scuzați-mă că nu am mai postat de mult. Ideea e că am fost cam ocupată cu începutul școlii. Dar promit că am să postez mai des!