" Cine inchide ochii se trezeste"
Romania, mijlocul anilor '35. Guvernul este instabil, dar hotarat pe o anumita chestiune: lansarea unui concurs care cuprinde toate ariile stiintei, premiul materializandu-se in patru ani de studiu la o...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
februarie, 1938, Cambridge University
- Armina, ne vedem dupa cursuri. Am sa te anunt ceva.
- Bine , Lili. Abia astept sa vad despre ce este vorba, atunci.
Gangul cu petice albe, de gheata, ne inconjuara, aerul devenind aspru si ascutit , de parca o lama iti taia rasuflarea.Liliana pleca grabita, cu soldurile leganate, accentuindu-i aerul feminin. Am avut ragazul sa expir, urmarind distrata aburii. Oare am sa ma stabilesc aici definitiv? Ideea nu mi se parea atat de monstuoasa ca acum doi ani. De fapt, este una plauzibila. Toti ne-am cladit un renume aici, iar dintr-o data totul sa crape si sa se naruie era cu putinta. Ne desfatam in glorie si admiratie. Era ca si cum un anonim ar modifica deznodamantul feeric a unui basm pe ultima suta de metri. Iar acest aspect le da fiori copiilor, ne da fiori tuturor. Rait mi-a spus de dimineata ca acel Sir misterios, binefacatorul meu, ar vrea insfarsit sa faca cunostinta cu '' o fata atat de silitoare si serioasa, al carui intelect il impresioneaza''. Il impresionez pana unde? In orice caz, am acceptat, asa cum era normal si firesc.
Il asteptam pe Paul, usor plictisita, urcand si coborand ca un copil muntii adunati de zapada intarita. Fredonam incet, ca pentru mine, o melodie jazz la moda, destul de ascultata si poulara la acea vreme. Surprinzator, involuntar am putut retine nu numai refrenul, dar si alte strofe, dandu-i cantecului cap si coada.
- Armina!
Vocea sa era una de copil. M-am dat jos de pe petic, grabind pasii spre el. Poate ca a sosit mai devreme, si a stat in tot acel timp sa ma contemple, in aerul sfasietor de lama? Mi-l imaginam, cel putin, iar repulsia nu imi intersecta sentimantul.
-Am terminat si eu, intr-un final.
-Credeam ca-ti place sa faci cercetari chimice.
- Da, dar, ceva lipseste.
-De ce spui asta?
- Ce se intampla in tara, ma afecteaza, chiar si aici.
- Presupun ca nu poti uita repede.
- Pur si simplu, oamenii aceea si-au lasat amprenta supra mea, si impreuna alcatuim un intreg. Nu poti uita ceea ce face parte din tine, nu iti poti uita sufletul.
- Tu vrei sa fii parte dintr-un intreg? Si in plus, nu se intampla nimica nou in tara. Aceeasi clasa politica, acceasi demagogie, aceeasi vreme.
- De data asta evenimentele...
Nu l-am mai ascultat. Nu am mai dat atentie insiruirii de probleme. Pentru mine, Romania insemna 7.30 , 7.26, 7 in cap si 6 . Reactualizarea proprie-mi greseli de ieri producea un cutremur in izbanda de azi. Nu puteam continua in nesiguranta. Ii priveam gura rosie care se misca energic, si ochii blanzi care au citit probabil sute de rapoarte stiintifice si care au urmarit mai multe reactii chimice.
