Armonie in Dezacord

Patronaj Imprevizibil

Patronaj Imprevizibil

Îngerul continuă să doarmă pe patul din iarbă şi muşchi pe care l-am improvizat, inconştientă de faptul că se află sub protecţia unui demon. Sunt curios să ştiu dacă vede intervenţia mea ca pe un ajutor sau ca o imixtiune inoportună. Ce a mai rămas din ceea ce am fost cu milenii în urmă nutreşte speranţa că va fi bucuroasă că m-am amestecat, atunci când se va trezi. Dar eu ştiu adevărul. Ştiu că nu îmi va mulţumi. Voi fi norocos dacă nu ar încerca să mă sugrume pentru că m-am implicat în problema ei.

Numai că nu am putut să stau şi să asist la Samuel pedepsind-o pentru ceva ce încă nu poate controla. În final, vina este a lui Samuel pentru că a lăsat nesupravegheat un Medella atât de neexperimentat şi tânăr. Şi atât de puternic.

Mă apropii de aceasta, atras de inocenţa pe care o emană. Îngenunchez lângă patul ei improvizat şi îmi întind mâna ca să îi ating părul de culoarea celor mai pure raze solare. Un auriu lipsit de pată şi candid. Îmi trec degetele ce se termină în gheare negre şi ascuţite cu delicateţe prin firele fine, având grijă să nu îi ating pielea, deoarece nu îmi doresc să o rănesc.

Zâmbesc gândindu-mă la reacţiile pe care le-ar fi avut ceilalţi demoni dacă m-ar fi văzut în acest moment. Cum un comandant al demonilor a fost îngenuncheat de un nimic de înger.

Mă pierd în gândurile mele, privind inocenţa pură din faţa mea.

O imagine a unui viitor format din fum ia o formă neclară în mintea mea, dar este fugărit de...

- Samuel o caută înnebunit peste tot, urlând că a fost rapidă de comandantul demonilor, iar ea doarme, inconştientă de haosul ce îl crează, aud pe cineva rostind indiferent.

Vorbeşte ca şi un observator imparţial care descrie drumul unei frunze ce cade dintr-un copac.

- Samuel întotdeauna a fost isteric. Nu pot să înţeleg cum o persoană atât de instabilă emoţional poate să fie ales pentru o muncă atât de dură, spun, continuând să îmi trec degetele prin lanul auriu.

- Nu este uşor să fi arhanghelul morţii, Rhys. Tu, dintre toţi demonii şi îngerii, ar trebui să ştii asta cel mai bine, comentează dezaprobator invitatul meu.

Aproape mustrându-mă. Aproape.

A apus demult timpul acela în care avea acea autoritate asupra mea.

- Mhm, mormăi nevrând să îi dau dreptate.

- Deci ce faci cu tiro-ul lui Samuel? mă întreabă.

Oftez, nevrând să părăsesc priveliştea din faţa mea pentru a da ochii cu arhanghelul ce până acum a fost răbdător cu insolenţa mea. Numai că există o limită între a fi insolent şi a fi sinucigaş şi nu vreau să trec acea linie imaginară. Nu îmi pasă de ceea ce crede lumea, dar îi datorez micului îngeraş să încerc să o ajut.

Aşa că mă ridic, lăsându-i firele aurii să mi se scurgă printre degete ca aurul lichid, întorcându-mă cu faţa spre Chamuel – arhanghelul dragostei, cel mai înţelegător dintre toţi arhanghelii când vine vorba să ierte pe cineva; nu că asta înseamnă ceva când este vorba de archaeoni. Majoritatea nici nu ştiu ce este aceea iertare, nu mai spun de îndurare. Acesta stă cu aripile strânse, rezemat de un stejar şi cu mâinile încrucişate în dreptul pieptului. A adoptat o poziţie neameninţătoare, dându-mi de înţeles că a acceptat invitaţia mea de a purta o conversaţie şi nu a venit în o misiune sfântă de a salva un suflet căzut pradă demonilor.