Armonie in Dezacord

Concordanţă desăvârşită

Concordanţă desăvârşită

„Ce reuniune interesantă," observ uitându-mă la toţi cei care s-au adunat în jurul lui Lucifer şi care nu fac nimic să o ajute pe Ari'el să iasă din ghearele acestuia.

Raphael stă cel mai departe de ei şi este prima care mă observă, însă nu zice nimic ca să îi înştiinţeze pe ceilalţi de prezenţa mea. Nu îi acord atenţie deoarece nu prezintă nici un pericol pentru mine sau pentru Ari'el. Samuel se află mai aproape de Lucifer, stând cu aripile strânse şi cu mâinile ascunse după spate, degetele mâinii drepte jucându-se cu mânerul pumnalului ce îl are ascuns la spate. Bănuiesc că aşteaptă momentul oportun când o să lovească. Trebuie să intervin înainte să o facă, deoarece idiotul nu îşi dă seama că Lucifer ştie exact ce are de gând să facă.

Iar Lucifer... acesta stă aşezat nonşalant pe trunchiul unui copac, ţinând-o pe Ari'el între picioarele sale şi trecându-şi mâna prin părul auriu. Uitându-mă la ei doi – ignorând desigur expresia de psihopat a lui Lucifer şi cea înfricoşată a lui Ari'el – arată ca un cuplu creat de Dumnezeu. Ceea ce nu mulţi realizează este faptul că Lucifer când a decăzut nu a fost deformat de corupţia profanului. Acesta a rămas la fel ca în ziua în care Dumnezeu l-a creat, părul de un auriu pur, lung până la fund, pielea nemarcată de protuberanţe osoase, aripile asemănătoare oricărui arhanghel cu simpla diferenţă că acestea îşi pierduseră albul imaculat pentru un negru întunecat. Iar aceasta doar ca o avertizare asupra faptului că răul nu vine cu o avertizare, că până şi cele mai frumoase pachete pot să conţină venin.

-... dar uită-te aici, sub nasul lui, iar el nici măcar nu realizează, îl aud pe Lucifer spunând, făcându-mă să mă încrunt.

„Despre ce vorbesc, oare?" mă întreb uitându-mă la expresia furioasă şi nefericită a lui Raphael, expresia uluită a lui Samuel care se uită la cei doi – prizonierul cu gardianul său – şi Ari'el care mă priveşte cu groază. Din toate reacţiile celor din jurul meu, doar cea a lui Ari'el mă îngrijorează. Pare a-i fi teamă de mine, ca şi cum a înţeles în final realitatea identităţii mele. Aleg să îi ignor expresia, concentrându-mă pe Lucifer.

- Eşti tare vorbăreţ azi, Lucifer, afirm.

- Puţină educaţie generală. Numeşte-o ora de istorie, dacă doreşti, răspunde nonşalant, dând din mână.

- Lucifer, spune Raphael infuzând atâta ameninţare în acel cuvânt că mă face să mă cutremur. Nu asta ne-a fost înţelegerea.

- Dacă ai impresia că dau doi bani pe regulile tale idioate, atunci nu ştii cu cine stai de vorbă. Şi ar trebui să fi mai atentă la formularea pe care o foloseşti când faci o înţelegere cu Diavolul. Nicăieri nu ai stipulat că nu pot să le dezvălui o mică legendă, zice Lucifer, aruncându-i o privire iritată lui Raphael. Aşa că taci din gură şi fă ce ştii cel mai bine să faci. Observă.

- Ceea ce insinuezi este extraordinar de improbabil, se amestecă Samuel uitându-se ciudat la Ari'el.

- Improbabil, nu imposibil. Dacă nu mă crezi, întreabă-l pe Michael. Vezi ce spune. Regina lui Zadkiel s-a renăscut ca Ari'el. Cât de frumos, afirmă, aruncându-mi o privire răutăcioasă.

Să spun că sunt şocat de cuvintele lui, ar fi o minimalizare a sentimentelor care explodează în mine. Incredulitatea domneşte printre ele, dar ştiu că nu minte. Un alt lucru pentru care nu este recunoscut Diavolul, şi anume: el nu minte niciodată. De ce ar avea nevoie de minciuni când te poate prinde cu nişte adevăruri ispititoare? Şi oricum, chiar dacă aş fi avut motive să nu mă încred în spusele sale, expresia lui Raphael îmi dă de înţeles că este adevărat. Că Ari'el este cea pentru care cu atâtea milenii în urmă am decăzut. Mă uit la Ari'el, chiar mă uit la aceasta – în ciuda faptului că îi cunosc fiecare milimetru al trupului de parcă ar fi al meu – încercând să găsesc o similitudine între inocenţa bălană din faţa mea şi înţelepciunea oacheşă din amintirile mele. Şi nu pot să găsesc nici una.