EL

"Amintiri, vicii si sentimente"

- Inteleg, dar daca te droghezi nu il aduci inapoi. Te-ai gandit vreodata ca poate lui i-a placut de aceea copila naiva si copilaroasa, zii te-ai gandit vreodata?

- Nu, nu m-am gandit,dar ce-ar fi putut sa vada atunci la o fata de 15 ani, al avand 19 ani? Acum am 16 ani si tot nu are ce sa vada, sunt prea naiva pentru EL.

- Are ce sa vada, fata aceea copilaroasa, asta vede. Poate nu vrea pe cineva matur, poate vrea sa fii a lui, sa fii copila lui.

- Poate, dar nimic nu e sigur.

- Ba poate ca e, trebuie sa-l uiti nu ai altceva de facut!

- Nu pot sa-l uit! Nu intelegi? Nu pot sa traiesc fara inima, acum inima mea ii apartina lui, inima mea e la el. EL, da EL, cel caruia nu-i stiu numele a gasit cheia ce deschide un suflet inchis. In deschuie cand vrea si il incuie cand vrea, nu pot sa-l  opresc! Nu intelegeti pentru ca nu stiti cum e sa iubesti din tot sufletul!

- Of Dia, poate ca ai dreptate. Dar nu vezi ce ai ajuns din cauza lui? Chiar nu observi?

-E vina mea, nu a lui, eu m-am indragostit, nu el. Eu l-am lasat sa gaseasca cheia! Oricum subiectul acesta nu o sa duca nicaieri. Pa fetelor.

- Pa Diana, gandeste-te!

       Am plecat de la scoala pentru ca nu mai voiam sa stau la ore. Mergeam singura pe bulevardul luminat numai de licaririle becurilor. Eram numai eu cu amintirile mece, cu viciile mele, cu sentimentele mele. Sentimente pe care nu puteam sa le explic, nu aveam puterea sa ma ridic si sa gasesc din nou calea luminata. Mergeam pe drumul meu fara sa-mi mai pese de cineva. O urma de durere imi ramasese pe suflet, dar era exact ca si cancerul, imi cuprindea tot corpul, pana si cea mai intunecata particica din mine simtea durerea. Il uram pentru ca mi-a furat inima, dar il iubeam cu toata fiinta mea. Era un bagaj de sentimente amestecate. Il iubeam sau il uram?

       Bineinteles ca il iubeam, daca nu-l iubeam nu ma mai gandeam atat de mult la EL, nu mai speram sa-l vad si fiecare particica din mine nu mai tremura daca nu-l iubeam. Il iubesc cu toata fiinta mea, mi-as fii dorit sa nu-l vad vreodata, dar nu se poate, l-am intalnit si il iubesc, spun asta urland printre lacrimi. Negura serii imi cuprindea sufletul, tristetea domina corpul meu. Eram condusa de tristete si numai EL imi putea lumina intunericul din suflet, numai EL. Fac ce fac si tot la el ajung.

            Trebuie sa-l uit, dar nu pot, nu vreau si nu pot. Gata am zis-o nu pot sa-l uit. O sa ramana pe vecie EL al meu, cel care mi-a luat inima si a fugit cu ea ascunzand-o in cel mai luminos loc. Un loc in care eu nu puteam ajunge. Asa ma plimbam singura pe bulevard, cand ma ciocnesc din nou de EL. Nu se poate, e aici? Dar cand sa ma intorc sa-mi cer scuze, EL disparuse. A fost numai o farsa a imaginatiei mele. Of, ar trebui sa duc acasa, imi e foarte rau. Nu-mi mai simt picioarele, raceala imi cuprindea tot corpul. Cred ca am lesinat, pentru ca dupa ce "l-am vazut" nu-mi mai aduc aminte nimic. Cat am stat adormita l-am vazut pe EL, defapt pe noi. Puteam sa ma misc, dar ei nu ma simteau sau auzeau.

               "Eram noi doi, care ne tineam de mana si ne plimbam pe plaja. Eu aveam 20 de ani si el 24. Ma imbratisa si m saruta.

- Te iubesc, piticanie!

- Si eu, pisic!

- Stii, in toti acesti ani..."