EL

"Asa a fost sa fie!"

     Si uite c-am plecat, departe de de familie, de prieteni, care poate ma urasc ca i-am abandonat, dar nu aveam ce face respectam decizia banului. Pe tot drumul spre Constanta m-am gandit de ce banul a ales sa plec, dar la aceasta intrebare complicata pentru mine destinul avea un raspuns aspru si simplu "Asa a fost sa fie!".  Si uite ca trenul s-a oprit in gara de la Constanta, prima statie a mea din calatoria in care am pornit, am coborat tematoare din tren si am pasit pe un pamant nou, un nou camp de batalie in care voi da noi lupte pe care sper ca le voi castiga. Pentru ca nu stiam unde este aceea facultate  am luat un taxi si urmatoarea oprire a fost facultatea de teatru din Constanta. 

     Am coborat din taxi si am ramas uimita cand am vazut ca in fata mea se afla o cladire imensa, cu ferestre alburii care ascundeau secretele acestei vieti, iar usile din spate aveau gratii, acele gratii ma faceau sa ma simt ca un leu intr-o cusca care asteapta sa iasa si sa-si atace prada. Am intrat incladire indrumata de portar,  avea sali frumoase de clasa, usi mari si grele, iar eu mergeam pe gol deschizand fiecare usa pentru a vedea ce se afla ascuns in spatele ei. Si cum paseam eu incet pe hol, l-am vazut pe EL. Imediat ce l-am vazut am simtit cum inima mea s-a reintregit si din doua jumatati a devenit una, ochii mei ii cautau privirea, dar am fost intrerupta de clopotelul zgomotos care m-a facut sa ma grabesc spre camin.

     Am plecat de pe holurile pline de studenti si m-am dus sa vorbesc cu directorul despre sederea mea la camin. Am ciocanit si acestea mi-a raspuns cu o voce blanda:

- Da, intrati!

- Buna ziua, domnule director. Am venit sa vorbim despre camin.

- Buna ziua. Camera este rezervata, insa datorita unei reparatii veti sta in camera cu un baiat. Speram ca aceasta defectiune sa se indrepte cat mai repede.

- Va multumesc, dar care este numarul camerei?

- Numarul 21, sper sa te simti bine la noi in facultate.

- Va multumesc inca odata. La revedere, o zi placuta!

- La revedere!

     Dupa ce am luat cheia am plecat in cautarea camerei 21. Caminul era un labirint, fiecare hol ducea undeva si fiecare camera ascundea un secret bine pastrat de doi necunoscuti. Dupa ore de cautari am gasit camera 21. Nu stiam ce se ascunde in spatele ei, dar voiam sa aflu. Asa ca am deschis usor usa uriasa si am pasit lin pe parchetul care scartaia parca vrand sa-mi anunte sosirea.Camera era goala, erau numai doua paturi. Pe unul era un munte de haine, iar pe  celalalt era cearceaful foarte bine aranjat.  

     Mi-am luat lucrurile si le-am aranjat, iar dupa aceea am plecat la plimbare prin facultate. Copacii erau atat de verzi, atat de plini de viata, parca frunzele se impletau si dansau, dar umai sufletul meu plangea de dor. Numai eu ma plimbam de nebuna prin gradina campusului si numai sufletul meu fugea de colo-colo pentru ca nu-si gasea calea. Cand gasea un raspuns, viata schimba intrebarile si o luam de la capat cu alte cautari, alte dezamagiri si alte iubiri. Dar cum puteam sa iubesc pe cineva daca n-am inima pentru ca e la EL? Cum? Simplu nu puteam. Orice adolescenta ar fi avut zeci de iubiti pana acum, dar eu n-am avut niciunul de patru ani. Nu am mai simtit iubire pentru nimeni. Poate doar ura, doar ura care-mi umbla prin corp si-si lasa amprenta de fiecare data cand vedeam imaginile cu EL. Privirea dragastoasa acum era plina de ura. O ura pe care nu o puteam stapani, amintirile frumoase acum devenisera cosmaruri din care speram sa ma trezesc cat mai repede.

     Am plecat din gradina bulversata de atatea sentimente, ganduri si amintiri. Am mers incet prin cladirea pustie si cand am deschis usa camerei EL era in fata mea. M-am frecat la ochi sperand sa fie o iluzie. Dar cum se poate? Ce cauta in camera mea? Ura s-a schimbat brusc in iubire. Inainte eram pe bariera dintre ura si iubire, ma inclinam cand spre ura, cand spre iubire, dar acum am trecut de partea iubirii.

- Scuze... spun asta in timp ce alerg spre baie. Avem nevoie sa ma linistesc, sa fiu doar eu cu mine. M-am privit in oglinda si mi-am amintit de vechea eu care zambea tot timpul, insa acum aveam fata rosie, ochii umflati si vinetii de la atata plans. Dupa ore de stat in baie m-am ridicat si am decis ca sunt o luptatoare, asa ca mi-am sters fata tregandu-mi mana pe la ochi si aruncand ultimele lacrimi departe de mine. Am apasat clana speriata de ce ma asteapta dincolo, paseam cu teama lasand frica sa mi se exteriorizeze. Dupa cateva clipe mi-am facut curaj si am intrat in camera pentru a vorbi cu el...

     Imi pare rau ca nu am mai postat, dar nu am mai avut timp. Va multumesc tuturor care imi cititi cartea si ma bucur ca va place, va multumesc de asemenea si pentru voturi inseamna foarte mult pentru mine.