EL

"Voi da cu banul"

    " In toti acesti ani..."

     Si brusc ma trezesc. In toti acesti ani ce? Simte ceva pentru mine? Oare acest vis inseamna ceva? Nu-mi puteam raspunde la intrebari care s-au creat din cauza unui vis. Dnumai un vis mi-a dat viata peste cap, tot ce credeam, acum avea o urma de dubiu. Inainte eram sigura ca nu ma place, dar acum speranta ca este posibil sa ma placa creste si-mi acopera inima cu o mantie rosie a iubirii. La scurt timp m-am trezit, dar parca memoria mi-a fost stearsa, nu-mi mai aminteam nimic de vis su de ce-am facut pana sa ajung aici. Dar stai unde sunt? Unde ma aflu?

- Unde sunt?, intreb disperata cautand o persoana cunoscuta.

- Domnisoara stati linistita, ati avut febra si mama dumneavoastra va adus aici. Imi spune asistenta cu o voce calma si blanda, in comparatie cu tonul vocii mele in care puteai citi spaima si disperarea.

- Si mama unde e? ma uit la ea  cu o fata inocenta, sperand sa stie unde este mama.

- A plecat pana acasa pentru a se schimba.

- Multumesc, sa-i spuneti ca vreau sa vorbesc cu ea cand vine.

- O sa o anunt, dar acum linistitiva si dormiti putin pentru ca sunteti obosita.

- Sigur,  va multumesc foarte mult! Ii zambesc pentru a intelege ca nu am nimic cu ea si poate asa imi va trece si mie spaima care se plimba prin corp neasteptand la stop, incalca toate regulile corpului meu.

     Dupa ce asistenta a plecat am ramas singura in patul alb, dar parca supararea mea il facea negru, dar era numai o iluzie ca cea de mai devreme. Dupa ce am reusit sa evadez din acele ganduri am observat-o pe mama si eram hotarata sa-i dau vestea plecarii mele.

- Buna mama, aseazate, vreau sa-ti spun ceva. O priveam si parca nu aveam curajul sa-i spun ca voi pleca, ca o voi lasa singura in aceasta lume cruda.

- ..., se aseaza uitanduse cu o fata speriata si intrebatoare, nu stia ce aveam sa-i spun, dar spera sa nu o raneasca.

- Eu o sa plec din Bucuresti! ii spun eu hotarata, nepasandumi daca o ranesc sau nu.

- Poftim? Nu, te rog nu-mi face asta, nu ma lasa singura!  Imi spune mama disperata privinduma in ochi si sperand sa-mi schimb decizia.

- Nu o sa plec acum, voi pleca peste doi ani! Eu eram in continuare hotarata, nimeni si nimic nu ma putea face sa-mi schimb parerea. Aveam de gand sa-mi recuperez inima si asta voi face.

- Si unde te vei duce? imi spune mama uimita de hotararea mea.

- Voi merge la Constanta, in acel loc imi voi face facultatea de actorie si tot acolo imi voi gasi inima!

- Nu fetita mea, spune-mi ca nu te duci dupa cel care ti-a schimbat viata!

- Nu mama, ma duc sa-mi iau inima inapoi si sa pot fi fericita, pentru ca de cand nu l-am mai vazut tristetea mi-a dominat corpul si a facut ce a vrut, insa, acum fericirea va invinge si ma va elibera din aceasta inchisoare in care sunt prinsa fara voia mea. 

- Of ! Copila fara minte, te arunci in ghearele bestiei!

- Da mama, poate ca ma arunc in ghearele bestiei, dar acolo se afla lucrul cel mai de pret pe care trebuie sa il iau inapoi.

- Daca asta simti eu nu te voi opri, dar ai grija si nu te arunca in foc daca esti nesigura.

- Mersi mult mama!

     Am imbratisat-o cu atata caldura, cum nu am facuto niciodata. O simteam atat de aproapa de mine, era exact ca in copilarie. Atunci cand ma loveam si mama ma lua in brate pentru a-mi trece. Pentru prima data eram fericita dupa plecarea lui. Aceea imbratisare sigura imi va ramane in memorie, este o noua fila la jurnalul vietii mele. Ne-am ridicat de pe patul rece si ne-am indreptat spre iesire. Am privit pentru ultima data inapoi si mi-am promis ca nu o sa mai ajung acolo. Eram hotarata sa renunt la droguri si sa ma schimb in bine. Dupa doi ani nu ma mai atinsesem de acele cosmaruri din care gustam in fiecare zi, dar planurile despre plecare erau neschimbate. Reusisem sa iau bacul cu 9, 50 si am intrat la facultatea din Constanta, visul meu de cand l-am intalnit pe EL.

       Dupa ce am aflat ca am intrat, am ajuns acasa si mi-am facut bagajele, deoarece aveam tren care ma va duce la Constanta. Eram foarte hotarata, pana cand mi-a cazut pe genunchi albumul meu foto cu toate amintirile. Atunci mi-a venit in minte intrebarea:

"Oare eram pregatita sa plec departe de casa? Chiar merita sa-mi las prietenii si familia pentru a merge dupa EL?Merita?"

         Prea multe intrebari care-mi navaleau in cap fara sa le dau voie. Atunci m-am decis, o sa dau cu banul, ce va pica asta fac. Este un moment decisiv in viata mea, iar eu hotarasc sa dau cu banul! Foarte matur Diana! Dar pana la urma nu fac ce vreau eu si nici ce vor altii, fac ce vrea destinul! Ii spun vocii interioare, care este foarte enervanta uneori. Adica cine se crede ea sa-mi spuna ce sa fac? Dar sa continuam, dupa cum va spuneam sunt in cel mai decisiv punct al vietii mele, iar acest ban imi va schimba viitorul. Acel ban este cheia spre viitorul meu, cheia care-mi poate distruge viitorul sau poate face cel mai frumos prezent si viitor. Ma simteam ca si cand aveam sa plec in cautarea unei comori, dar nu aveam harta. Desi nu eram hotarata iau banul in mana, il lipesc de palma rece si transpirata, iar dupa aceea il arunc in aer asteptand, astepta raspunsul destinului care-mi va invarti viata cum vrea ea. Asa a facut din totdeauna, cand aveam toate raspunsurile se schimbau intrebarile, iar creierul meu era mereu plin de amintiri care creau alte intrebari, intrebari carora poate imi vor bantui toata viata si tot nu voi stii raspunsul. Dar sa revenim la banul care era inca in aer, se misca atat de incet, secundele devenisera ore si minutele zile, inima imi batea foarte tare in asteptarea caderii acelui ban. Si gata a cazut, iar eu voi pleca, ba nu voi ramane... Hai Diana fa-ti curaj si deschide ochii! Atunci deschid ochii incet, sclipeau, plangeau, radeau, traiau toate sentimentele posibile in asteptarea raspunsului si atunci am vazut...Am avut curajul sa vad ca eu voi...