Un demon printre oameni (+18) - În curs de editare

Capitolul II

Îi văd......ochii aceia roșii, sunt foarte înspăimântată, totul în jurul meu este negru. Încerc să fug, alerg, simt cum mă taie ceva în talpă, mă ustură, mă doare. Mă opresc, caut să evit privirea acelor ochi, mă uit în talpă, am talpa pur şi simplu despicată în două, dar nu curge sânge, îmi pot vedea articulațiile şi oasele labei piciorului. Uimitor talpa începe să se lipească, ceea ce simt a depășit de mult nivelul critic de teamă. Strâng din ochi şi sper să se termine totul, dar atunci simt cum cineva îmi atinge umărul, o atingere rece şi știu că în jurul meu nu erau decât acei ochi roșii care parcă pluteau undeva în neant, şi atunci colții lui îmi străpung pielea gâtului, iar unghiile sale pătrund adânc în pieptul meu, îmi atinge inima.Nici nu mai știu ce simt cu adevărat. Îmi iau inima în dinți deschid ochii şi mă întorc cu fața către el.

-CE VREI??CE VREEEEEI?

-Pe tine, tu eşti fata mea, am nevoie de tine. La mulţi ani, Mădălina! Începând de astăzi îţi vei purta numele adevărat, tu eşti Madlena. Numele pe care îl porţi vine de la Magdalena..... Mama ta ştie cine eşti cu adevărat.

- Ce tot vorbeşti?? Eu sunt Mădălina, Mădălina Valsen.

-Doar fizic eşti născută aici, prin venele tale curge sângele meu, iar numele tău de familie provine din numele meu. Eu sunt Vladislav Valsen de Magdala, lord vampir în Orașul ascuns Magdala de lângă malul marii Galilee. Tu eşti fiica mea, jumătate om, jumătate vampir. Acceptă adevărul şi vei cunoaște puteri nebănuite.

-Nuuu, nu e adevărat ce spui, da-mi drumul de aici, vreau să ies, nu vreau să mai dorm 5 zile din nou, da-mi druuumuuuul!!!!!

-HAHAHA...tu eşti cea care manipulează timpul, tu eşti cea care a vrut să treacă săptămâna mai repede. Nu te poți întoarce în trecut niciodată, dar poţi dormi şi te vei trezi în ce viitor vrei, fără a îmbătrâni nici măcar o zi. E doar una dintre puterile tale, acceptă-ţi soarta! Am nevoie de tine, tu eşti moştenitoarea mea! Iar tu eşti în pericol dacă vei rămâne acolo!!

-NUUUUUUUUUUUUU!

M-am trezit, sunt transpirată, am visat iar? Cât timp a trecut? Mă uit repede la telefon, au trecut doar 2 ore, e 5 dimineața. Îmi e frică să adorm iar, oare e adevărat? Se întâmplă totul doar în mintea mea, nu are cum să fie adevărat. Nu există vampiri, nu există nimic din ceea ce am visat, şi totuși părea atât de real! Mă uit la talpă, sunt sigură că nu e nimic, dar acum observ o linie subțire în piele, nu se poate, e imposibil. Mă ridic din pat, mă duc spre bucătărie, totul este stins, singură lumina e cea care vine din living, e lumina lunii care pătrunde în interior prin geamurile mari din încăpere. Ajung la frigider, îl deschid, iau cutia de lapte, e pe jumătate goală, beau cu sete şi brusc îmi vine să vomit. Fug la baie, mă aplec peste chiuvetă. Senzația de vomă dispare. Mă spăl pe faţă cu apă rece, trebuie să îmi revin, trebuie să ies din starea asta. Ridic privirea şi mă uit în oglindă, pe gât se văd urmele mușcăturii. Mă întorc în bucătărie, găsesc pachetul de țigări al mamei pe masă. Mă așez pe scaun, scot o ţigară, o aprind. Credeam că e mult mai greu să fumezi. Mă așteptam să tușesc, să mă înec, nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Fumam de parcă o făceam de când mă ştiu. Într-adevăr am găsit relaxarea într-o ţigară. Niciodată nu am fost de acord cu fumatul, dar de data aceasta, acea ţigară a fost ca un calmant. Am intrat într-o stare de bine, de calm, şi încep să mă gândesc la ceea ce am visat. Dacă e adevărat? Semnul din talpă nu avea cum să apară de la sine, şi sunt absolut sigură că nici pe gât nu aveam acele semne până acum. Îmi cunosc trupul foarte bine, sunt obsedată de felul în care arăt, cred că am mai spus asta, sunt puțin narcisistă şi aș fi știut dacă aveam acea linie în piele. Mai sunt două ore până la 7 şi se va trezi mama, e necesar să vorbesc cu ea. Dacă e adevărat? Voi apela la un preot? Ce voi face? Cum fac să scot jumătatea de vampir din mine? Vampirii sunt creaturi ale nopții. Eu de ce umblu ziua? De ce nu mă afectează soarele? Sunt foarte multe întrebări şi nu am răspunsuri pentru ele. Sunt sigură că nu e nimic, de fapt totul e doar în mintea mea, după ce voi vorbi cu mama totul va avea o explicație logică.