Legământ din dragoste

Capitolul 1

   Secolul XVI, Scoția, Castelul Blair...

   Dacă era ceva ce ura să facă, acel lucru era să aștepte. Răbdarea nu era punctul ei forte. Ba chiar putea să spună că nu era deloc o persoană răbdătoare. Jane a făcut câțiva pași spre ușă apoi s-a reîntors spre fereastră. Făcea asta de un sfert de ceas și deja simțea că era la capătul răbdării.

   Ajunsese la castel de mai bine de cinci ore, dar soțul ei nu părea să se grăbească să o vadă, chiar dacă el fusese cel care o chemase. Ar fi zis că după luna în care stătuseră despărțiți Douglas ar fi trebuit să se arate ceva mai entuziasmat de venirea ei. Dar nici vorba de așa ceva.

   Desigur într-o oarecare măsură Jane înțelegea. Douglas era un bărbat ocupat. Dar asta nu însemna că-i și plăcea faptul că el o făcea să aștepte. Mai întâi așteptase timp de o lună ca el să o cheme la castel. Iar acum după ce ajunsese, aștepta să ajungă și el de oriunde ar fi fost pentru a se întâlni. Cam atât cu iluzia ei că Douglas îi dusese dorul. Dar ținând cont de cum stăteau lucrurile, Jane trebuia să-l înțeleagă.

   La doar câteva zile după căsătoria lor, Douglas și fratele lui William au plecat la curtea regelui pentru a-l informa de conflictul care aproape îl costase viața pe William. Totul bine până acolo, atâta doar că la întoarcerea lor, Douglas nu mai era un copilul nelegitim al unui boier, ci era chiar el boier și avea o moșie de care trebuia să se ocupe. Moșia celui care aproape îi ucisese fratele.

   Și desigur cum moșia ajunsese într-o stare deplorabilă sub conducerea celorlalți boieri care o deținuseră înaintea lui Douglas, în acel moment necesita multă muncă pentru a ajunge ceea ce trebuia să fie. Iar cum Douglas era un bărbat căruia îi plăcea să facă totul așa cum trebuie, nu a stat mult pe gânduri ci a și plecat să refacă tot ceea ce fusese distrus.

   Lucru care nu a fost greu de realizat din moment ce fratele său i-a oferit o avere considerabilă și un număr destul de mare de războinici și săteni pentru a reface tot ce era necesar.

   Și desigur mai erau și cei din clanul Murray - sau ceea ce mai rămăsese din ei în urma războiului - care s-au reîntors pe moșie imediat ce au aflat că vor avea un nou boier. Și așa soțul ei s-a trezit cu încă o responsabilitate în plus pe lângă moșie.

   Responsabilitate care avea prioritate. Spre deosebire de ea, care se trezise părăsită la doar câteva zile după căsătorie.

   Bineînțeles, Jane știa că nu avea de ce să se plângă. Douglas era mai mult decât a sperat ea vreodată de la un soț. Doar că pentru o tânără care a fost dusă de familie într-o mănăstire și lăsată acolo, fapul că era părăsită de soț la doar câteva zile după căsătorie era de-a dreptul neplăcut. Desigur, cele două situații erau complet diferite. Tatăl și mama ei vitregă o duseseră la mănăstire din cauză că dorisersă să scape de ea, în timp ce soțul ei o lăsase în urmă - la fratele și la cumnata lui la castel - doar pentru binele ei. Douglas considerase că era mai bine ca ea sa vină în locul care avea să le devină cămin, abia după ce el avea să scoată acel loc din ruină.

   Ceea ce și făcuse. Din câte văzuse Jane de când ajunsese, castelul era într-o stare bună. Zidul care înconjura domeniul era aproape terminat iar o bună parte din căsuțele sătenilor erau reconstruite. Nimic nu seamănă cu ceea ce-i povestise Leona că văzuse atunci când venise împreună cu Douglas și războinicii pentru a-l salva pe William.

   Douglas făcuse o treabă bună într-un timp foarte scurt, în niște condiții vitrege de ninsoare și frig. Desigur nu făcuse el singur toată munca, dar el era cel care organizase și supraveghease tot, iar ceea ce realizase era cu mult peste așteptările tuturor.