Legământ din dragoste

Capitolul 2

   Jane nu reușise să doarmă prea mult. Teama că soțul ei putea fi rănit sau chiar ucis în războiul care probabil avea să vină, era atât de puternică încât nu reușea să se gândească la nimic altceva. Deși știa că Douglas nu i-ar fi provocat tatăl - ba chiar ar fi dorit și să cadă la o înțelegere cu el - nu credea ca tatăl ei avea să fie la fel de rațional.

-Nu te mai gândi la asta.

-La ce anume să nu mă mai gândesc?

-Știi foarte bine la ce. Și nu-mi spune că nu știi despre ce vorbesc. Chiar dacă nu vorbești, nu înseamnă că nu știu la ce te gândești. Cuvintele nu sunt necesare mereu Jane.

   Întorcându-se spre soțul ei și punându-și capul pe pieptul lui, Jane și-a amânat răspunsul. În timpul zilei își ocupase mintea cu instalarea în noua ei casă, iar pe timpul nopții Douglas reușise să-i mai abată atenția de la venirea tatălui ei. Dar cu cât zorile se apropiau mai mult cu atât neliniștea ei creștea. De când aflase că tatăl ei o găsise se gândea numai la ceea ce avea să urmeze.

-Nu-ți mai face atâtea griji. Totul va fi bine. Noi vom fi bine. Ai cuvântul meu.

   Indiferent de asigurările pe care i le dădea Douglas, Jane nu se putea liniști. Chiar dacă era supărată pe tatăl ei, nu-i dorea totuși moartea. La fel cum nu-și dorea nici ca soțului ei să i se întâmple ceva. Totuși dacă ar fi fost să aleagă între ei și-ar fi ales cu siguranță soțul.

-Ei bine dacă așa pui problema...

   Fără a-i da ocazia să spună sau să mai facă ceva, Douglas și-a luat soția în brațe și a ridicat-o deasupra lui. Jane și-a pus palmele pe pieptul lui și l-a privit neîncrezătoare.

-Doar nu vorbești serios. Am făcut asta toată noaptea. E imposibil să mai vrei.

-Așa crezi? Ei bine, te înșeli. Avem o lună de recuperat.

-Și vrei să o recuperăm într-o noapte?

-Desigur că nu. Ar fi imposibil.

-Ești sigur? Cu entuziasmul tău...

   Douglas a râs și a tras-o spre el pentru a o sărută. Jane i-a răspuns fără ezitare.

   Să împartă o asemea intimitate cu un bărbat i s-ar fi părut imposibil înainte de a-l cunoaște pe Douglas. Dar cum soțul ei nu cunoștea rușinea, Jane a trebuit să se conformeze. Desigur nu i-a fost ușor. Cu teama pe care o simțise față de el, Douglas avusese nevoie de multă răbdare pentru a o convinge că era soțul potrivit pentru ea. Încă îl mai asemăna cu un urs, doar că acum știa că el nu i-ar fi făcut niciodată vreun rău.

-Ai cea mai fină piele pe care am atins-o vreodată.

   Douglas i-a mângâiat ușor spatele și șoldurile în timp ce i-a sărutat gâtul prin părul lung și blond pe care i-l despletise în timpul nopții. Să treacă peria prin el avea să fie un chin. Dar pentru plăcerea soțului ei era dispusă să suporte acea neplăcere. Dacă se conformase dorinței lui de a dormi goi, să-și lase părul liber era cel mai nesemnificativ lucru.

-Mă bucur să aud asta, pentru că atâta timp cât voi trăi, altă piele nu vei mai atinge.

   I-a simțit mai mult decât i-a auzit râsul. Jane știa că nu era ceva neobișnuit ca un bărbat să-i fie infidel soției sale, dar ea nu avea să-i permită soțului ei să o înșele. Nu când ceea ce aveau împreună era atât de perfect. Nu avea de gând să-l lase să strice acel lucru. Iar cum el se chinuise atât de mult să o convingă că dorințele și părerile ei erau importante pentru el, acum nu avea decât să suporte consecințele. Își dorise o soție care să-i fie egală și făcuse tot posibilul să o transforme pe ea în ceea ce părea să fie soția potrivită pentru el. Prin urmare - dacă dorințele și părerile ei erau importante pentru el - trebuia să-i fie fidel. Jane nu accepta altceva.