Legământ din dragoste

Capitolul 3

   Jane luă o ultimă mușcătură din pâinea prăjită. Stomacul ei aproape se liniștise. Aproape. Se forță să mestece și să înghită.

-Va fi mai ușor cu timpul.

-Tu de unde știi? Câte sarcini ai avut până acum?

   Camerista avu înțelepciunea să tacă. Noua ei stăpână avea dispoziția unui urs abia trezit din hibernare. Dar din fericire acea stare nu ținea mult. Imediat ce greața trecea, Jane devenea iar o ființă blândă și plăcută. Exista totuși și o parte proastă. Acele stări aveau să tot apară în decursul lunilor care urmau.

-Doriți să vă ajut cu îmbrăcatul?

-Nu încă Nancy. Voi mai sta puțin lângă foc. Poți să te retragi, dar te rog să revii într-un sfert de ceas să mă ajuți cu îmbrăcatul.

-Cum doriți stăpână.

   Nancy a luat tava pe care se aflase micul de jun și a plecat. Jane a oftat nemulțumită când ușa s-a închis în urma ei. Biata de ea nu avea nicio vină că Jane era morocănoasă. Ce-i drept fata ajunsese la castel în urmă cu câteva zile, chiar în ziua în care începuseră grețurile ei. Dar asta nu însemna că trebuia să o asocieze cu ele. Nu era vina cameristei că Douglas se asigurare încă din primele nopți petrecute împreună că avea să-i poarte copilul.

   Și venind vorba de soțul ei, Jane trebuia să-i spună că avea să fie tată. Dacă mai ezita mult, avea să-și dea seama și singur. Copilul avea o lună și jumătate, începuseră grețurile și dacă mai aștepta, modificările trupului ei aveau să o dea de gol.

   Nu își făcea griji în privința reacției lui la aflarea veștii că va deveni tată. Chiar dacă nu vorbiseră despre copii, Jane știa că soțul ei își dorea un urmaș. Aproape toți bărbații își doreau asta, iar Douglas nu făcea excepție. În plus, faptul că îi purta copilul nu era un miracol. Nu când Douglas își exercita atât de bine datoria de soț. Jane a zâmbit la acel gând. Cu greu ar fi putut fi numit datorie ceea ce împărtășeau ei doi.

   Dar dincolo de acele lucruri, Douglas avea să fie un tată minunat. Jane era convinsă de acel lucru. Fiind un bărbat blând și răbdător, soțul ei avea să se descure de minune cu creșterea propriului copil. Avea să fie tipul de tată pe care orice copil și l-ar fi dorit. Desigur, asta nu însemna că Douglas nu ar fi putut să facă greșeli. Ba chiar era foarte posibil ca și el să greșească. Dar cel puțin copilul lui ar fi știut că acele greșeli nu au fost făcute cu rea intenție. Copilul lui ar fi știut că atâta timp cât tatăl lui trăiește, lumea va fi un loc sigur pentru el. Ar fi știut că este iubit și dorit. Copilul lui, ar fi știut că tatăl lui este un om deosebit.

   Ceea ce ea nu putea spune despre tatăl ei.

   Deși trecuse mai bine de o săptămână de când își văzuse tatăl, Jane nu reușise să-și șteargă din minte revedere cu el, oricât de mult încercase. Singurul lucru bun rezultat din acea revedere, era faptul că știa că nu avea să-l mai vadă vreodată. Douglas se asigurase de acel lucru.

   Deși războiul fusese evitat, Douglas i-a dat foarte clar de înțeles socrului său că, dacă mai încerca vreodată să se apropie de Jane, nu va mai fi atât de norocos.

   Înconjurat de oamenii ginerelui său și de oamenii fratelui acestuia, lui Godfrey Gordon nu i-a fost deloc greu să creadă amenințarea. Iar după felul în care propria fiică i-a întors spatele și-a dat seama că în cazul în care ar fi început lupta și ar fi pierdut, nu ar fi existat milă pentru el. Desigur, ar fi putut și să câștige, dar pierderile ar fi fost atât de mari încât toată lupta și-ar fi pierdut sensul.