Legământ din dragoste

Capitolul 4

   Douglas a făcut trei pași spre fereastă după care s-a întors și s-a îndreptat spre pat. Apoi a luat-o iar spre fereastă. Făcea asta de mai bine de un sfert de ceas.

   Soția lui nu se trezise încă, cu toate că el fusese asigurat că rana de la frunte - rană care și-o făcuse când leșinase - nu era gravă.

   Din câte înțelesese de la camerista soției sale, acesta își revenise aproape imediat după ce leșinase, dar se întinsese în pat și adormise la scurt timp după aceea, spunând că se simte amețită.

   Trecuseră trei ore de atunci. Trei ore lungi și chinuitoare în care Douglas nu reușișe să-și găsească sub nicio formă liniștea. Și nici nu se aștepta să și-o găseasă. Nu până când Jane nu se trezea. S-a întors spre ea și a privit-o câteva clipe înainte de a-și relua mersul.

   Părea atât de fragilă încât îi venea greu să o privească fără să își iasă din minți de îngrijorare. Acoperită de pled până la umeri, cu părul despletit și răsfirat pe perină și cu fața îngrijorător de palidă, Jane, părea să dea o luptă pentru fiecare respirație. Dar după spusele cameristei, aceea era doar părerea lui. Desigur, nu avusese curajul să-i spună acel lucru direct, dar îl spusese pe ocolite. Și probabil, avea dreptate, dar asta nu-l făcea să se simtă mai bine. Până la urmă era vorba de Jane. Douglas nu putea risca când era vorba de ea. Nu când ea devenise atât de importantă pentru el.

   Douglas nu știa sigur când se întâmplase, dar cert era că se îndrăgostise de soția lui, complet și irecuperabil.

   Și nu era din cauza felului în care arăta. Nu. Acela era cel mai nesemnificativ lucru, cu toate că Douglas ar fi putut să afirme că, în ceea ce-l privea pe el, Jane era cea mai frumoasă femeie pe care avusese șansa să o întâlnească.

   Cu toate acestea ceea că ajunsese să iubească la ea, nu era frumusețea ei, ci caracterul și comportamentul ei.

   Tot ce crezuse că simțise pentru cumnata lui, era nimic în comparație cu ceea ce simțea în acel moment față de soția lui. Ba chiar ajunsese să se întrebe dacă chiar simțise ceva pentru Leona, sau fusese vorba doar de dorința lui de a fi salvatorul ei. Salvator care se dovedise a fi inutil atunci când aceasta își rezolvase problemle cu soțul ei.

   Dar cu soția lui, era mai mult de atât. Nu era dorința lui de a îndrepta un rău făcut. Era dorința lui de a iubi și a fi iubit. Și chiar dacă Jane nu îi spusese niciodată ce simțea pentru el, Douglas era convins că dacă nu ținea încă la el, în timp avea cu siguranță să o facă. Și poate chiar, ar fi ajuns să îl și iubească într-o bună zi. Din ceea ce văzuse el, Jane avea o capacitate imensă de a iubi și a se dărui, prin urmare, nu putea decât să spere.

   Iar în cazul în care nu ar fi ajuns să îl iubească, ei bine, nu conta. Iubirea lui pentru ea avea să fie suficientă. Și tocmai de aceea nu-și permitea să o piardă.

   Desigur, în acel moment nu se punea problema de acel lucru. Nu dacă ar fi fost să se ia după spusele cameristei care insistase cu faptul că Jane leșinase doar din cauza oboselii și nu din cauza a cine știe ce boală gravă. Iar el tindea să o creadă. Adevărul era că în ultimele nopți nu prea o lăsase să doarmă. Dar nici nu îi ceruse să se trezească cu noaptea-n cap. Fapt care îl făcea să se întrebe de ce naiba nu dormise așa cum trebuia și de ce nu avusese grijă mai bine de ea.

-O să faci groapă în podea dacă nu te oprești.

   Douglas s-a oprit din mersul spre fereastră și s-a întors spre soția lui.