Doar eu (Vol II)

5.

A doua zi, l-am revăzut pe băiatul misterios, care încearcă să agațe "boboace". Nu știu dacă mai e o fată care să fi primit pupici de la el, oricum, se prea poate. El se plimba pe la etajul doi, unde am clasa. Eram de serviciu în acea zi, tocmai mă întorceam de la baie, cu bureții uzi în mână, când am dat de el. Se uita scrutător în clasa noastră, stând în ușă. Când m-am apropiat de intrare, venind din spatele lui, acesta s-a dat la o parte, fără niciun gest deranjant.

Pe urmă, a venit o prietenă dintr-o clasă paralelă să mă caute la clasă, iar eu am ieșit pentru a ne plimba amândouă pe hol. În timp ce vorbeam cu ea, nu îmi putea scăpa faptul că băiatul acela mă fixa cu privirea lui. Stătea mai departe de noi, dar ni se afla înainte. Nu l-am încurajat, întorcându-i vreo privire, cel puțin nu evident. Îl examinam foarte discret, în timp ce mă gândeam că poate simte o atracție, ceva. Îmi părea simpatic, desigur, deci trebuie să recunosc că nu eram indiferentă total față de el. Dar l-am lăsat în pace.

Cred că inima începea să mi se aprindă. Însă acum, când mă gândesc, îmi dau seama că eram mai degrabă naivă. El este într-a douăsprezecea, cel mai probabil, eu doar într-a noua. Nici nu am vorbit vreodată. Asemenea lucruri se întâmplă la liceu, băieții și fetele se mai uită unii la alții și de multe ori totul stă sub zodia "platonicului". Nu se leagă nimic. Eu și crush nu făceam la fel? Și ce dacă ne-am cunoscut și am fost apropiați precum îndrăgostiții? Tot nu s-a legat nimic. Așa că, am decis. Principalul meu interes are să fie învățatul. Și în afară de asta, da, încă îl păstrez în sufletul meu pe el. Oare dacă ar ști cum îmi făcea avansuri un alt băiat, ar suferi? Dacă ar ști și ce impresii aveam eu despre acesta, l-ar durea?

***

În fine, a luat sfârșit și asta. El umblă cu fete mai mari, cum era și de așteptat, și are, bineînțeles, alte preocupări. Cred că flirtatul cu o fată de a noua nu e decât o distracție pentru el, pentru cei ca el. Dar am suferit puțin, orice scânteie ar fi arzând în inima mea, s-a stins destul de repede. Am și uitat.

Se ținuse de mine vreo două săptămâni.

***

Stăteam într-o zi pe trepte, așteptând ca tata să vină după ghiozdanul meu. Mda, povestea gimnaziului se repeta și aici, pe holurile mari din liceu. După program, când clasele se eliberau de elevi, eu mai rămâneam pentru scurt timp, în așteptarea tatălui meu. Era încă riscant să port o greutate în spate, ori chiar în mână.

Mă simțeam supărată și obosită. Cred că eram de fapt în depresie, din cauza durerilor de spate, care păreau să se fi reinstalat. Speram să fie ceva de moment. Pierdută printre gânduri, nu am observat la timp băiatul care a coborât pe lângă mine. Când făcea colțul scării, i-am remarcat privirea tristă, pe care mi-a oferit-o fugitiv. Coborârea lui mă distrase de la gândurile mele.

L-am revăzut aproape în fiecare zi, cum învăța tot la doi. Mi-am dat seama că mă observase, de altfel cum o făcusem și eu. Dar rămânea stingher, misterios și trist, fie privind pe fereastră, fie colindând singur holurile, cu mâinile adâncite în buzunare. O voce a sufletului mă îndemna către el. În realitate, îmi amintea de tine și de aceea. Apoi, tot până la umăr îi ajung și lui.

***

Nu credeam că aș putea ajunge vreodată să vorbesc cu el. Deși ceva îmi spunea că e oarecum genul meu de caracter. Am continuat să îl admir din când în când, pe furiș, cum stă parcă meditativ, cu ochii îndreptați în gol. E clar, e un misterios. Cum poate și eu sunt, de altfel.

Astăzi, am fost anunțați că lipsește doamna noastră profesoară de engleză. Tocmai azi, fiind pe profil, aveam două ore cu dumneaei. Pentru mine, care sunt încărcată de terapii și de oboseală, era un prilej să repet pentru restul orelor, la care aveam teste sau ascultări. Însă, la oră, se iscase o gălăgie de nedescris, în care puteai cu greu să te concentrezi la învățat. Am decis că ar fi mai bine să ies pe hol, luând și caietul de română, respectiv cartea pe care o studiam.

Trecând pe lângă o sală de clasă, am constatat că ușa ei era întredeschisă. În clasă nu se afla nimeni, sigur elevii din ea aveau oră într-un laborator. În lipsa unei alternative, am ales să intru și să rămân acolo pentru a învăța. M-am uitat pe eticheta de pe ușă, care îmi indica o clasă de a X-a, de mate-info. Pentru a nu se interpreta scopul în care venisem, m-am așezat la catedră și mi-am înșirat caietele.

Aproape de sfârșitul orei, aveam deja lecția la română învățată. Repetam doar. Dintr-odată, inima mi s-a strâns și un ușor tremur de emoție m-a cuprins. Ușa s-a deschis brusc, pe neașteptate, pentru a intra în clasă băiatul acela. Privirea lui a întâlnit-o pe a mea imediat, iar el a rămas blocat în loc. Nu știu de ce, dar m-au trecut fiorii pentru câteva clipe. Ochii lui căprui erau foarte intenşi și... atât de frumoși! Bătăile inimii mele s-au accelerat și am descoperit că are niște gene atât de lungi și dese... îi ascundeau ochii armonios când și-i lăsa timid în jos. Trăsăturile feței, pe care i le remarcasem deja, reprezentau, neconvențional, frumusețea. Era frumos, da! Iar privirea lui când m-a surprins acolo, așezată la catedră în sala lui, exprima nedumerire, dar parcă și rușine. Tot rușinată de situație mă simțeam și eu, privind cum tenul îi căpătase o nuanță roșiatică, ce îi sporea farmecul. În privirea lui, era încă acel amestec de tristețe, dar cu ceva din expresia feței crush-ului meu, ai zice. Mi-a zâmbit ușor, ceea ce cred că făceam și eu. Și-a aranjat cu palmele părul mare, castaniu. Ce e drept, își trecea cam mult mâinile prin el.

Mi-am revenit însă repede din fâstâceală și am început să îi explic ce caut acolo. El se întoarse, se pare, mai repede decât colegii lui, printr-o întâmplare. I-am spus că în clasa mea era gălăgie, și, având oră liberă, am profitat că ușa lor era deschisă fiindcă aveam nevoie să învăț. Dar, pe la jumătatea frazei, el și-a scos căștile de la telefon din urechi, și m-a întrebat:

— Poftim?

Nu pot să cred că nici nu îmi dădusem seama că asculta muzică prin căști. Am zâmbit, și apoi mi-am reluat cuvintele, cerându-mi scuze că am intrat ca o intrusă. El m-a asigurat că e în regulă și a zis că pot rămâne fără probleme, nu îl deranjam cu nimic. M-a întrebat dacă sunt într-a noua, uitându-se la cartea pe care o aveam. Şi așa, am ajuns să vorbim. Nu îmi venea să cred cât de ușor se închega discuția (banală, ce e drept). Dar apoi, mi-am dat seama că este puțin arogant... Însă doar puțin. S-a dovedit chiar simpatic, ceea ce nu mă așteptasem. Totul la el seamănă cu totul la tine, știai, Marian? Apropo, el mi-a zis că ora aceea aveau TIC. Dacă ar fi venit câteva minute mai târziu, nu am mai fi stat singuri într-o clasă goală, vorbind minute bune. Mi s-a părut mai senin, m-a înveselit mult. Mi-a amintit de tine.

Totuși, am să mă țin departe de acest băiat, atât cât voi putea.

Și după o mulțime de zile înnorate, aceea a fost o zi senină. Acum, mă pregătesc pentru plecarea, timp de o săptămână, la tratament.

Hei, cititorii mei, ce mai faceți? Și mie mi-a fost dor de voi. Îmi pare rău că nu am mai postat de mult, dar sunt foarte ocupată.:))
Vă pup! :*

- Capitol postat pe 28.10.2016.

- Capitol dedicat lui IngerNaiv