Doar eu (Vol II)

8.

21.11.2016, B*******,

Dragă... crush,

Stau pe gânduri. Nu știu dacă o să-ți mai scriu scrisori cum o făceam, sau dacă o să mai încep fiecare din ele cu formula obișnuită: "Te iubesc!". Poate ar fi zadarnic și detestabil. Nu știu. Dar îmi este foarte dor de tine, de aceea nu pot renunța la idee. Și uite... Îmi pun sentimentele pe hârtie. Le împărtășesc cu milioane de fete din lumea largă. Multe au un crush care le frânge inimile, după ce au fost luni sau zile bune în al nouălea cer, emoțiile le colorau nopțile în alb, erau să intre în stop cardiac de câte ori băiatul cu priviri răpitoare li se ivea în față... eu ca ele am suferit și sufăr. Și nu e ceva atât de repede trecător cum se crede. Depinde și de spirit.

Știi... ieri, am auzit-o pe mama vorbind la telefon cu cineva. Nu spionez niciodată nicio discuție telefonică, sau orice dialog ce nu mă privește, mai ales nu-i spionez pe părinții mei, dar ceea ce am auzit întâmplător mi-a atras atenția. La telefon, mama zicea: "Se spune că durerea pierderii cuiva drag trece cu timpul, dar nu e adevărat. Timpul trece. Timpul. Durerea rămâne.". Aveam un imbold puternic de-a o lua în brațe, chiar dacă vorbea la telefon. Deși mie nu prea îmi stă în fire manifestarea afectivității, nu îmi vine atât de ușor, cel puțin. Dar așa îmi venea să plâng pe umărul ei și să îi povestesc tot ce mi se întâmplă în inimă! Însă îmi este rușine... Tu ai fost un bad-boy în ochii celorlalți, aveai un palmares bogat de obrăznicii, erai un băiat dezinteresat cu totul de școală... dar eu ți-am cunoscut și cealaltă latură. Eu am fost singura din colectiv care te-a văzut plângând, poate chiar singura după mama ta... Te-am ținut în brațele mele, te-am prins de mână, am râs cu tine când te vedeam fericit și îmi surâdea sufletul de câte ori te vedeam ivindu-te în fața mea, ca primul ghiocel în gerul iernii pe sfârșite. Deoarece bucuria se simțea aceeași.

Nu am uitat nicio clipă chipul tău. Iar ceea ce s-a întâmplat astăzi m-a pus pe gânduri... M-am rugat atâtea seri la rând să te revăd. Să cred că destinul se conformează dorințelor mele? Am început a mă simți mai bine spiritual și emoțional, îmi merge mai bine, rezistența mea în corset s-a mărit, nu preget să zâmbesc mereu, așa cum o făceam în clasa a șaptea. Apoi... Am ajuns și să te revăd?

Același băiat înalt, foarte înalt de fapt, cu haina sa de culoare cafenie a trecut pe lângă mine azi, în 21 noiembrie. Tot o zi ploioasă! Ce ți-am zis eu ție? "Poate ploaia ne va readuce împreună, într-o zi cu soare." Și a fost soare, da, a fost! Am avut soarele în noi, a stat deasupra noastră, a noi doi, reuniți sub același cer, din nou... Dar să fiu sigură că erai tu? Avea gluga pe cap, îi ascundea chipul vederii mele. Și eu... mi-am încălcat promisiunea, am fost laşă. Iar nu l-am privit în ochi pe posibilul "tu". Făcusem o promisiune cu mine însămi că o s-o fac, încă de data trecută când îmi aținteam ochii spre nemărginirea cerului plâns.

Plâng, plâng, plâng... crush-ul meu drag, și nimic nu mă alină. Chiar dacă inima mea bate din nou, în tandemul unui alt nume... Există încă acea eu ce nu vrea să te uite.

P. S. Ador melodia aceasta, poate fiindcă mă duce cu gândul la tine. Aș vrea să îți transmit exact textul ei, dar apoi mă gândesc: "Oare eu am greșit în toată povestea asta? Și dacă da, unde, spune-mi tu, unde?"

Cu drag,
Cea care îți scrie iar...

Capitol dedicat lui littlequeen228