Tot ce eu crezusem că era o pată, de fapt, era o baltă de sânge. Am rămas nemișcată, înmărmurită și ochii mei se umezeau tot mai tare cu fiecare secundă ce trecea. După vreo câteva minute in care am stat nemișcată, m-am întrebat în sinea mea ce a cauzat această întâmplare.
Pe mama nu o vedeam nicăieri și nu aveam nicio explicație logică pentru acest lucru. Oare s-o fi dus în grădină? Totuși, e cam dimineață, nu ar avea ce să facă acolo acum. Poate s a dus să dea mâncare și să se joace cu câinele nostru? Hm, asta sună oarecum plauzibil.
Am început să o caut și să o strig, dar liniștea persista, atât în încăpere, cât și în întreaga casă. Deodată, în timpul căutării mele, ceva îmi atrase atenția. Un vârf de material ieșea de sub patul mamei. Semăna cu cearceaful de plapumă al mamei. Am tras de acel vârf de material, dar ceva îl împiedica să iasă.
Mă pun pe jos pentru a vedea ce este acel material și ce îl împiedica. Când am tras mai cu forță, iar materialul a ieșit de sub pat, am văzut că aceasta era plapuma mamei. Ceva era înfășurat în acea plapumă, iar acel "ceva" nu era de dimensiunile cele mai mici. Am desfășurat rapid plapuma și am rămas cu fața încremenită atunci când am văzut corpul mamei.
Era plin de sânge.
Am căutat repede locul ce cauza curgerea aceasta abundentă de sânge. De fapt, nu era unul. Acel "unu" s-a transformat în "mai multe" locuri ce cauzau curgerea fără oprire a sângelui. Le-am numărat și erau pe puțin opt-noua locuri înjunghiate, făcute cu un briceag. Ce-i drept, cam ascuțit. Tăieturile acestea erau așezate astfel încât părea că ar fi un mesaj.
Plângeam în hohote, iar trupul meu tremura din toate încheieturile. M-am gândit că mama ar mai putea fi încă în viață, așa că mi-am luat în grabă telefonul și am format numărul pentru serviciile 112. După ce am dat datele necesare, m-am așezat din nou lângă trupul mamei.
Pentru a vedea când ajunge ambulanța m-am dus să trag perdelele înflorate de pe geam.
M-am uitat din nou prin cameră cu atenție mai mare, caci lumina de acum era mai puternică. Am observat niste detalii pe unul dintre pereții camerei, care, dacă nu trăgeam perdelele, nu s-ar mai fi putut observa bine. Pe perete era un mesaj format dintr-o față zâmbitoare și un text "Keep smiling!" scrise cu ajutorul sângelui. De abia acum realizasem ce se întâmplase cu adevărat. Acest criminal chiar lăsase un mesaj prin rănile făcute, dar și prin semnul pe care l-a lăsat pe acel perete. Zic criminal pentru că aceasta in mod cert nu a fost o sinucidere. Am dovezi o multime.
Un zgomot ce doream de mult să îl aud, se apropia tot mai tare de cartierul în care casa noastră se afla. Am ieșit repede afară pentru a îi întâmpina pe paramedici. Mă miram de repeziciunea pe care au avut-o în acest timp. Le-a luat mai puțin de 10 minute, iar acest lucru a făcut ca în inima mea speranțele să crească și mai mult. Ba chiar au prins și rădăcini puternice. I-am condus înspre locul în care era mama și acum mai trebuia doar să aștept verdictul paramedicilor.
După un timp care, apropo, trecuse foarte greu, unul dintre ei a venit la mine, și-a pus mâna pe umărul meu, și mi-a zis:
- Hei, iar un moment de pauză urmă, așteptându-mă să îi zic numele meu.
- Deniss mă numesc, zic eu cu un ton de ezitare.
- Am o veste pentru tine.
- Ce e? Spuneți-mi repede! spun eu cu lacrimi în ochi, știind că acest ton folosit de el, de cele mai multe ori, nu se folosește când dai o veste bună.
Cred că sunt cam scurte capitolele,dar până mă învăț sper să mă suportați.
CITEȘTI
Thinking of you
Roman pour Adolescents"Lacrimile începură să îmi curgă pe obrajii roșii. -Nu m-aș fi așteptat să te ții de cuvânt, însă ceva din mine totuși și-a dorit să îți creadă vorbele și pentru câteva secunde chiar a făcut-o, nesimțitule. A sperat că vei apărea de nicăieri și mă...
