The evil behind goodness ( Voldemort/ Tom Riddle fanfiction)

Capitolul 3

                  Mergeam cu pasi repezi spre biblioteca scolii. Cand am intrat, bibliotecara mi-a facut un semn discret, intelegandu-se ca nu voia sa fac galagie. Bella statea la o masa, jucandu-se cu bagheta in parul sau. M-am asezat incet langa ea, punandu-mi geanta in spatele scaunului. Mi-am scos cartea de Potiuni, iar ea la fel.
                  - Lyra, ma intrebam, stii... Daca nu cumva ai putea sa ma ajuti cu tema pentru profesorul Slughorn? Ne-a pus sa facem un conspect despre potiunea de imbatranire, insa nu inteleg ce fel de informatii trebuie sa caut.
                   - Sigur, i-am zambit, luandu-i manualul de anul 4 din mana si rasfoindu-l.
                   Aceasta potiune nu era una usoara. Aveai nevoie de maini agere. O intelegeam perfect pe Bella, deoarece si eu ma incurcasem la aceasta lectie cand eram de varsta ei. A durat mai mult de o ora, dar conspectul era pregatit, fiind de 2136 de cuvinte.
                    - Profesorul nu are cum sa nu fie impresionat dupa ce va vedea ce ai scris, o incurajam eu. Vei vedea.
                    - Doamne, Lyra, nu stii cat de mult iti multumesc! Iti raman datoare.
                   Eu i-am zis ca nu este necesar, iar ea a acceptat intr-un final raspunsul meu. Imediat fata ei s-a incetosat, panicandu-se.
                   - Lyra, am uitat complet! Profesorul Dumbledore mi-a spus ca are nevoie de mine in biroul lui la ora cinci. Si este acum ora cinci. Trebuie sa plec! Poate ne mai vedem in camera de zi.
                   - Stai linistita, i-am zis si fu dusa.
                   Am ramas doar cu manualul si notitele de la ora de Istorie a Magiei. Ora aceasta nu se oprea din a-mi da batai de cap. Profesorul era o fantoma plictisitoare care niciodata nu se abatea de la subiect. Insa de multe ori aveam norocul ca el sa nu observe cand unii elevi din clasa adormeau. Ce bine de noi!
                     Stateam cu nasul in carti de doua ore. Bibliotecara nu m-a remarcat, asa ca m-a lasat in pace. Eram doar eu si rafturile pline ochi de carti de toate felurile. Am auzit pasi in spatele meu, iar cand am auzit o voce cunoscuta, am tresarit.
                     - Domnisoara Malfoy, nu ar trebui sa te duci la masa? ma intreaba Tom.
                     - Nu imi este foame. Apropo, tu nu ai alte lucruri de facut?
                      Nu mi-a raspuns, doar s-a asezat langa mine, iar eu m-am dat inapoi din reflex.
                      - Iti este frica de mine nu-i asa? spune el, iar eu ma uit la cartea pe care o am in mana.
                      Nici nu am apucat sa ii dau un raspuns, ca el a continuat sa vorbeasca.
                      - Nu vrei sa crezi toate zvonurile despre mine, nu-i asa? Sa stii ca nu sunt toate adevarate. Dar e magnific cum am acest efect asupra persoanelor. Sunt sigur ca ai observat si tu asta.
                      La fiecare cuvant, el se apropia de mine. Stiu ce incerca sa faca. Voia sa ma intimideze. Am inghitit in sec, concentrandu-ma la cartea din fata mea. Imi tot spuneam sa nu imi ridic privirea. Sa nu ma uit in ochii lui, deoarece stiam ca in felul asta eram pierduta.
                   - Te gandesti des la mine asa-i? Poate chiar scrii cate ceva despre mine si in jurnalul tau drag.
De unde imi stia gandurile? Instinctiv, m-am uitat la jurnalul din dreapta mea. Avea perfecta dreptate. Chiar scrisesem despre el. Mana lui imi cuprinse barbia, iar eu nu intelegeam ce avea de gand sa faca. Mi-a tras fata spre el, acum stand la o distanta de doar cativa centimetrii unul de celalalt.
                  - Nu imi place cand persoana cu care vorbesc nu se uita la mine.
                  Degetele lui continuau sa imi dezmierde obrajii. Incercam sa ii spun sa nu se atinga de mine in felul asta, dar nu reuseam. Balbaiam ceva. Doar deschideam gura si o inchideam la loc.
                  - Vrei sa imi spui ceva, Lyra?
                  Mi-am scuturat capul lent, cu o privire speriata.
                  - Nu trebuie sa te temi de mine. Momentan nu imi displaci, ceea ce inseamna ca nu iti voi face vreun rau.
                  Genunchii ne erau lipiti, iar eu ma straduiam sa nu tremur. Mainile sale se rezemau  acum de spatarul scaunului meu, chiar peste umerii mei. Imi dadu cu un deget o suvita de par peste ureche si mi-a soptit:
                  - Dar daca incerci sa iti bagi nasul unde nu iti fierbe oala sau sa ma deranjezi in orice fel, crede-ma ca te voi face sa suferi cum n-ai facut-o pana acum. O sa te distrug.
                   Cuvintele sale erau reci ca gheata. Avea un zambet pe buze, iar eu intelegeam ca l-a multumit toate conversatia noastra - daca se poate numi asa, deoarece eu nu am vorbit mai deloc.
                    - Mai bine te duci in camera de zi, imi spuse in timp ce se ridica de pe scaun. E periculos sa umbli la ora asta singura pe holurile scolii. Si nu mi-as dori sa ti se intample ceva rau. Daca vrei te conduc eu.
                   Privirea lui cerea un raspuns.
                    - Ma descurc... singura. Mersi oricum.        
                    Dupa ce el pleca, eu stateam ca o stana de piatra. De ce era atat de manipulativ? De ce se comporta astfel? Ciudat insa, era faptul ca vorbele lui nu m-au facut sa dau inapoi. Din contra, ma intrigau. Trebuia sa aflu mai multe despre el. Poate... De ce nu?... Il intrebam pe Abraxas. Nu eram sigura daca el era dispus sa ma ajute, dar merita incercat.
                      Mi-am luat lucrurile de pe masa, le-am pus in geanta si am fugit spre camera de zi. Camera era destul de libera. Erau doar trei elevi care stateau aproape de fereastra, vorbind din cate am auzit despre preselectiile pentru echipa de vajhat. In camera mai erau Avery, Rosier, Mulciber si Abraxas. Stateau pe canapelele din mijloc. M-am repezit probabil prea brusc spre ei. Abraxas isi roti ochii si ma privi cu expresia sa specifica.
                       - Ce vrei, Lyra?
                       - Pai...um... Ma intrebam daca ai putea sa ma ajuti cu ceva? ii spun.
                       - Nu am timp acum de prostiile tale si sa stii ca...
                       - Daca vrei te ajut eu, il intrerupse Avery, iar ceilalti se uitau mirati la ei.
                       Stand sa ma gandesc mai bine, imi dau seama ca daca l-as intreba pe fratele meu, probabil ca i-ar da un raport complet lui Riddle. Insa daca ii spun lui Avery poate am mai multe sanse.
                        - Deci cu ce ai vrea sa te ajut? ma intreba el.
                        - Este legat de...de... de vajhat.
                        Celolartor baieti li se parura stupida intrebarea mea si incepura sa rada. Dar Avery doar mi-a zambit, si-a pus mana pe umarul meu si m-a dus intr-un colt al camerei.
                       - Sa nu ii bagi in seama. Asa sunt ei. Revenind, ce e legat de vajhat?
                       - Stii cumva cand incep antrenamentele?
                       - Maine la ora opt dimineata. Dar am auzit ca Crockett vrea sa faca niste schimbari asa ca nu e sigur daca iti vei mentine locul in echipa. Tu ce pozitie ai?
                       - De cautator.
                       - A, da. Acum mi-am amintit. Te-am mai vazut jucand pana acum. Esti foarte buna, deci nu ai de ce sa te ingrijorezi. Apropo, ghici cine da maine proba pentru portar?
                      - Serios?! am spus eu poate prea entuziasmata. Ar fi minunat daca am juca amandoi! Asa nu as mai fi in aceeasi echipa cu niste capete de caramida.
                     - Dar in echipa nu joaca si Lestrange?
                     - Exact.
                     Am ras impreuna, iar cand am terminat el mi-a spus:
                     - Cred ca ma duc la baieti. Daca mai ai nevoie de ajutor, poti sa vii la mine fara probleme.
                     - Ar mai fi ceva... am spus incet, nefiind sigura daca m-a auzit.
                     Si-a intors capul inapoi spre mine.
                     - Te ascult.
                     - Nu as vrea sa intelegi gresit contextul. In plus, as prefera sa ramana intre noi.
                     - Buzele imi sunt petcetluite.
M-am apropiat de el, astfel incat sa putem vorbi in soapta, fara ca ceilalti sa ne auda.
- Este legat de Tom...
- Deja ai inceput bine, ma intrerupe el.
- Stii cumva de ce e asa de... diferit?
- Tom este o persoana complicata. Il cunosc de la unsprezece ani, insa pana si acum reuseste sa ma surprinda. Stie cum sa citeasca o persoana dupa fata si nu ii este frica de consecinte. O combinatie periculoasa.
S-a apropiat si mai mult de mine, atingandu-si obrazul de lobul urechii mele.
- Probabil ca nu ar fi bine daca ti-as zice asta, dar Tom a ramas orfan. Mama lui a murit cand l-a nascut, iar tatal sau era un incuiat care nu l-a vrut. Nu stie daca e in viata sau nu. Dar nu prea conteaza oricum.
Chipul meu se intrista odata cu spusele lui Avery. Imi parea rau de povestea lui Tom. Poate din cauza asta se purta asa cu restul. Dar nu, nu. Nu are cum sa fie atat. Trebuie sa sap mai adanc.
- Multumesc mult, Avery. Ne vedem maine pe terenul de vajhat.
- Nu ai pentru ce. Dar, ma lua de brat, ai grija, te rog.
- Asa voi face.
Urcam scarile, repezindu-ma spre camera. Restul fetelor nu erau in dormitor, asa ca m-am asezat pe pat, deschizandu-mi jurnalul.
Draga jurnalule,
Credeam ca acest an la Hogwarts va fi la fel ca restul, insa nu e asa. Ma intreb ce sa fac. Daca intind prea mult coarda? Daca ar fi mai bine sa ma opresc? Dar ma cunosti, nu-i asa? Nu pot lasa o ghicitoare nerezolvata. Oricat de complicata ar fi. Si e posibil sa fiu nechibzuita. Dar ce conteaza? Nu am nimic de pierdut. Nu-i asa?