The evil behind goodness ( Voldemort/ Tom Riddle fanfiction)

Capitolul 5

Lyra's Pov
             Eram pe terenul de vajhat, asteptandu-l pe capitanul echipei noastre. Vremea era ingrozitoare. Picaturile de apa cadeau repede, lasand un sunet perturbator in urma lor. Soarele era acum ascuns printre norii cenusii, ceea ce imi dadea o stare nelinistitoare. Parul meu era ud leoarca, iar ghetele erau pline ochi de apa. Azi trebuia sa fie o zi frumoasa. Soarele sa radieze pe cer, iar candidatii pentru posturile in echipa sa isi dezveleasca dintii, razand si chicotind de fericire. Dar nu.
              Il asteptam pe Crocket aproape de jumatate de ora, iar eu, fiind co-capitan, aveam datoria de a-i tine pe toti la locurile lor potoliti. Usor de zis, greu de facut. Cei zece elevi din fata mea se vaicareau mai rau ca o fata mare in ziua nuntii.
               - De ce trebuie sa stam sa asteptam in ploaie?
               - Crocket mai vine? Sau stam si asteptam ca prostii aici?
               - De ce mi-a trecut prin cap oare sa ma inscriu in echipa?
               Vocile lor erau enervante. Singurul care nu scotea un sunet era Avery. Avea o privire serioasa si nu isi putea gasi locul. Il vedeam cu coada ochiului cum isi trosnea degetele de la maini sau cum isi lovea palmele de genunchi sau cum facea diferite miscari pentru a se incalzi. Probabil ca trebuia sa fiu mai infipta si sa ii avertizez ca daca mai scoteau un sunet urmau sa faca doua ture de alergat in jurul terenului. Dar eram prea ocupata cu gandurile mele. Vocea necrutatoare a lui Tom imi rasuna in urechi. Ma facea sa tremur mai mult decat o faceam deja. Oare chiar urma sa treaca la fapte? Il credeam in stare, dar nu stiam cat de departe putea sa ajunga. M-ar tortura? Ar indrazni sa foloseasca cele trei blesteme de neiertat pe mine? Raspunsul era afirmativ.
                    Glasul lui Lestrange m-a facut sa tresar si sa ma incrunt. Nu aveam dispozitia de a vorbi cu el.
                    - Crocket m-a trimis sa iti spun ca el nu poate ajunge la antrenament, mi-a spus avand un zambet inocent pe buze. A intervenit o urgenta de ultim moment. In plus, cum esti co-capitan -expresia lui a devenit dintr-odata dispretuitoare - va trebui sa iti notezi punctele slabe si bune ale fiecaruia si sa te consulti cu el.
- Mersi, Lestrange, i-am zis sec.
Mi-am indreptat privirea spre restul, iar cu un strigat am reusit sa ii fac pe toti atenti.
- Capitanul nu va ajunge astazi, asa ca eu va voi evalua. V-as sugera sa incepem. Doar nu vreti sa stam mai mult decat trebuie in ploaie.
Si cu asta, ne-am urcat pe maturi, incercand sa ne facem loc printre picaturile de apa. Am fost impresionata de aptitudinile fiecaruia. Toti aveau mult potential. Pana si Avery m-a surprins! Nu credeam ca se va descurca atat de bine, dar a reusit sa blocheze toate baloanele aruncate de Lestrange.
- Va vom anunta lunea viitoare daca ati intrat sau nu in echipa, le-am spus. Puteti pleca acum. Sunteti liberi.
Spre fericirea tuturor, ploaia luase sfarsit. Dupa cele 2 ore petrecute pe teren, au urmat orele de curs. Potiunile cu profesorul Slughorn erau mereu linistitoare. La fel si Apararea Contra Magiei Intunecate. Apoi au urmat Previziunile despre Viitor, Istoria Magiei si Studiul Incuiatilor. Eram singura de la Viperini care urma acest curs, iar daca parintii mei aflau urma sa ma astepte un intreg calvar. Reusisem sa il conving pe Abraxas sa nu ma parasca. L-am mituit cu bomboane luate de la Hogsmeade pe care trebuia sa i le dau o data pe saptamana. Si sa nu uitam de temele pentru Apararea Contra Magiei Negre primite de la profesoara Swiling.
In sfarsit ma aflam in Marea Sala, devorand fiecare bucatica de mancare din farfurie. Langa mine s-a asezat Alessandra. Parul blond carliontat ii cadea peste umeri, punandu-i in evidenta ochii albastrii.
                   - Ai fost cam tacuta astazi, a inceput ea sa vorbeasca.
Pai imi cer scuze ca nu ma simt in apele mele, deoarece din cauza lui Tom Riddle voi ramane cu traume toata viata. Pe barba lui Merlin! Aseara a intrecut limita! Era atat de aproape de mine. Si mainile sale... Inca pot sa ii simt mainile murdare pe mine. Ugh! Si partea cea mai proasta e ca nu m-ar deranja daca ar face-o din nou. Nesuferitul!
                    - Am fost destul de obosita doar atat, i-am zis zambind.
                   - Am auzit ca cei care au candidat pentru posturile in echipa au fost destuli de buni.
                   - Asta asa e. Ceea ce, pentru mine cel putin, nu este tocmai favorabil. Nici nu ma pot decide ce sa ii spun lui Crocket despre fiecare in parte.
                  - O sa te descurci tu, Lyra. Mereu o faci.
                  - Mersi pentru sprijin.
                  A chicotit, iar apoi s-a intors la un baiat din ultimul an. Mai incolo statea Bellatrix, citind dintr-o carte. Parul ii era la fel de incurcat ca ultima data. Avea o privire pierduta. I-am facut semn sa se aseze langa mine, iar ea a venit, afisandu-si zambetul.
                   - Buna, Lyra. Cum a fost ziua ta?
                   - Plictisitoare. A ta?
                   - Minunata! Ghici ce s-a intamplat azi la Potiuni? Slughorn mi-a citit eseul o data in gand, iar apoi inca o data in fata clasei. Iti dai seama? I-a placut ce am scris amandoua. Nici nu stiu cum sa iti multumesc.
                    - Bella, chiar nu e necesar sa imi multumesti. Serios.
                    Din spatele nostru a venit Avery si s-a asezat intre noi doua. M-am speriat cand l-am vazut si l-am lovit in umar.
                    - Pe barba lui Merlin, Avery! Spune si tu ceva inainte sa apari asa brusc.
                    - Scuze, fetelor, dar va trebui sa va obisnuiti cu mine.
                    Bellatrix a inceput sa chicoteasca. Parea sa isi infranga timiditatea.
                   - Voi fi ales in echipa?
                  - Avery, azi s-au dat probele. Nu sunt clar vazatoare. Eu sper totusi ca da.
- Dar promite-mi ca imediat ce afli imi spui.
- Bine, Avery. Promit.
Dupa asta Avery a inceput sa vorbeasca cu Bellatrix despre o carte pe care au citit-o amandoi si despre care nu aveam habar. Ma uitam in gol si auzeam vocile lor trecand pe langa mine. Eram plictisita si imi doream ca ziua asta sa se termine mai repede.
                    - Lyra, Bella, imi pare rau, dar trebuie sa plec. Ne vedem maine sau in camera de zi daca ne intalnim.
                  - Unde te duci, Avery? l-am intrebat.
                  - Ah, pai. Trebuie sa ii scriu si sa ii trimit o scrisoare mamei.
                  - Serios? Iar asta iti va lua toata ziua?
                  - Lyra, doar stii cum sunt mamele. Vor sa fie la curent cu tot ce se intampla. Si pana gasesc o bufnita...
                 - Dar nu s-a intamplat mai nim...
                 - Pa, Lyra, m-a intrerupt el.
Si asa Avery se indrepta spre usa, lasandu-ne pe mine si pe Bella cu ochii in soare. Ce a fost asta?
                 - Se pare ca cineva e cam grabit, a spus Bella.
                 - Nu ti se pare suspicios deloc? am intrebat-o incruntandu-ma.
                 - Bineinteles ca da.
                 - Atunci haide sa il urmarim.
                 - Poftim? a tresarit ea derutata.
                 - Doar m-ai auzit, Bella. Haide, pana nu ii pierdem urma.
        Ne-am ridicat amandoua de la masa Viperinilor si am alergat spre hol. Avery se afla in fata noastra, insa datorita valurilor de elevi, nu avea cum sa ne vada. Ma simteam vinovata intr-un fel. Poate Avery avea treburile lui. Poate nu trebuia sa ii invadez intimitatea. Insa la naiba! Trebuia sa stiu ce se intampla. Bella m-a tras de umar si am continuat sa il urmarim. Drumul a fost destul de lung, obositor si extrem de complicat. Pentru a tine pasul cu el, a trebuit sa intram in diferite incaperi pe care nu le-am mai vazut pana acum. Bella parea totusi ca mai fusese aici. Am ajuns jos intr-un hol lung si slab luminat de mai multe torte. In capat se afla o usa neagra, uzata pe care intra Avery.
Eu si Bella ne uitam intrigate una la cealalta. Ce cauta Avery intr-un loc ca acesta? Ne-am apropiat si am inceput sa tragem cu urechea. Buzele mi s-au desprins una de alta, iar picioarele mi-au amortit atunci cand i-am auzit vocea lui Tom Riddle.
- Avery, credeam ca am fost foarte clar cand am spus ca nu vreau sa intarzie niciunul dintre voi, il ameninta el.
- Imi cer scuze, Tom. Am uitat cumplit de intalnirea de azi.
- Sa nu se mai repete, fulgera vocea lui Tom.
Eu si Bella ne chinuiam sa intelegem ce spunea, insa vocea sa devenise mai joasa, iar cuvintele imposibil de descifrat.
- Agh, se vaita Bella. Si cum ar trebui sa auzim ceva? sopti ea.
- Asteapta pana va vorbi altcineva, i-am spus eu incet.
Dupa o pauza, aveam impresia ca l-am auzit pe Abraxas. Dar nu mi s-a parut, chiar era el.
- Trebuie sa ne ocupam de cei cu sange-mal, Tom. M-am saturat sa ii vad mergand pe aceleasi holuri cu noi, intrand in aceleasi clase.
- Stiu, Abraxas. De asta incerc sa ma ocup si eu. Insa am gasit o solutie pentru a rezolva aceasta problema. Am nevoie doar de timp...
- Ce anume, Tom? intreba Rodolphus.
- Veti afla cand va veni momentul. Trebuie sa ma conving ca planul va functiona mai intai. V-am chemat aici pentru a va comunica ceva. Trebuie sa ne extindem grupul. Am nevoie de oameni pe care ma pot baza. Ma gandeam la o serie de nume.
- Cum ar fi? intreba o voce pe care nu o recunosteam.
- Andrew Calemine, este bun la potiuni. Vine dintr-o familie buna despre care stiu ca ii detesta pe cei cu sange-mal. Margaret Grand, aceeasi poveste. Mai sunt cei din Familia Black. Ar fi perfect daca i-am avea de partea noastra. Si... Oh, da. Era sa uit. Sora ta, Abraxas, Lyra.Pare o fire interesanta.
M-am indepartat de usa cand l-am auzit pronuntandu-mi numele. Bella se uita la mine cu o privire pe care nu o recunoscusem. In lumina usoara a focului chipul ei parea schimbat, iar parca un strop de rautate navalise asupra ei. Totul a durat doar doua secunde, iar ea se intoarse inapoi spre usa. Probabil doar mi s-a parut.
  - Uhm, incepu Abraxas, Tom nu cred ca ar trebui sa o implicam si pe sora mea in...
  - De ce? il intrerupse diavolul in persoana. Iti e frica pentru ea? Ii porti de grija? se auzi un ras usor. Iti e teama cumva ca m-ar dezamagi? Iar dupa as fi nevoit sa o pedepsesc? Cum s-a mai intamplat cu restul dintre voi.
   Mintea mea se bloca, imaginandu-mi doar la ce se referea Riddle cand rosti verbul a pedepsi? Ce insemna de fapt acest termen pentru el? Prin cate orori m-ar putea obliga sa trec in cazul in care l-as dezamagi.
  - Nu de asta, Tom. Doar ca ea nu s-ar descurca. Este cu capul in nori. Ar fi inutila, spuse Abraxas, implorandu-l pe Riddle sa il inteleaga.
- Chiar nu credeam ca se poate asta, continua Riddle  care incepuse sa se miste in jurul camerei, pasii sai auzindu-se cu putere. Deci tie Abraxas chiar iti pasa de sora ta? Pacat ca mi-ai jurat ceva. Sa imi juri credinta. Iar daca eu iti voi da un ordin care, desigur, nu este unul extrem, tu il vei indeplini. Inteles?
  - Stii, Tom, incepu sa vorbeasca o persoana pe care nu o recunosteam. Eu nu inteleg ce vrei cu adevarat sa facem. Nu s-a intamplat nimic din ce ne-ai promis. In plus, care e faza asta cu ordinele tale? Ce te face atat de special, Riddle? De ce trebuie sa te ascultam noi pe tine?
  Linistea se lasa printre noi ca o strafulgerare. Mi-l puteam imagina pe Riddle. Relaxat, afisand o expresie monotona care nu putea fi deslusita, intrebandu-te mereu oare la ce se gandea, oare ce ii trecea prin acea minte malefica, poate chiar dereglata. Eu ma uitam la Bella, o priveam intens, iar ea imi intorcea privirea, parand chiar speriata de ce i se putea intampla acelui baiat.
  - Ti-am uitat numele, incepu Riddle. Dar asta chiar nu conteaza, pentru ca, vezi, numele tau imi este nesimnificativ. Problema sunt cuvintele tale. Doar v-am promis ca o sa va aduc faima si glorie. Numele voastre vor fi stiute de fiecare vrajitor. Insa esti chiar atat de inapt incat sa crezi ca toate astea se vor intampla ca printr-o minune, doar batand din palme? Si, Lestrange, Nott, ati putea sa ma ajutati  sa ii reamintim lui ce ma face atat de special sau de ce ar trebui sa ma asculte pe mine?
  - Stai, asteapta! Nu am vrut sa sune asa! Va rog! Stati departe de mine, ciudatilor!
  Insa era prea tarziu pentru el, stiam asta. Se auzeau pasi repezi si lovituri incasate de el, de noua victima a lui Tom Riddle. Uitandu-ma pe gaura cheii, cu mare precizie, reuseam sa disting culorile verde si albastru care se luptau printr-un joc de culori. Insa era clar ca nimic din ce se intampla era un joc. Un Ochi-de-soim incoltit de serpi. Intr-o secunda imi pierdusem controlul asupra corpului meu. Totul se desfasura atat de repede. Mi se facea greata. Nu aveau cum sa foloseasca pe el vreun blestem de neiertat, insa existau atat de multe alte blesteme oribile care te puteau duce intr-un spatiu mort si negru, un loc al nebuniei. Neintelegand cum, picioarele mele incepura sa se miste in spate, iar eu realizasem ca faceam greseala vietii cand in spatele meu o galeata care trecuse neobservata cazu si se rostogoli pe podea. Bella sari ca arsa, punandu-si mainile la gura pentru a nu tipa. Ne-am uitat una in ochii celeilalte, intelegandu-ne din priviri. Amandoua am inceput sa alergam ca arsele, ignorand strigatele baietilor din camera alaturata sau usa care se deschise puternic. Fugeam si parca puteam spune ca reusiseram sa scapam, insa acest gand imi fu alungat din minte, odata ce constatasem ca picioarele si mainile mele deveneau strans legate de o funie, fapt ce ma facu sa ma lovesc de podeaua rece. Eu si Bella am tipat la impactul cu pamantul, iar  in spatele meu o voce rautacioasa care parca elibera venin se auzi triumfatoare.
  - Vai, Abraxas, dar se pare ca aschia nu sare departe de trunchi. Doar ce vorbeam de sora ta si uite cum Lyra s-a decis sa ne onoreze cu mult asteptata sa prezenta.

Imi cer scuze ca a durat atat de mult pana sa mai scriu, insa pur si simplu ramasesem fara idei, dar parca mi-a venit inspiratia cand am vazut de abia astazi comentariile lasate la capitolul precedent. Va multumesc mult pentru ca cititi povestea!!! Daca aveti idei, puteti sa le scrieti. M-ar ajuta super mult! Pupici! :*
         Ps: Colajul de la inceput este facut de mine 😊😁  daca vreti sa vedeti mai multe colaje de genul, puteti sa imi dati follow pe tumblr @ruxy1234