The evil behind goodness ( Voldemort/ Tom Riddle fanfiction)

Capitolul 2

            Lumina angelica a soarelui imi dezmierda obrajii. Mi-am deschis ochii si am examinat camera. Celelalte fete lipseau, iar eu eram incantata ca puteam sa ma pregatesc singura. Am iesit din dormitor in cincisprezece minute. Eram entuziasmata de faptul ca prima ora o aveam cu profesorul Slughorn. Potiunile  si Apararea Contra Magiei Negre erau materiile mele preferate. Intr-un fel ma simteam atrasa de intelegerea magiei intunecate, insa ma simteam prost din cauza asta ,nevrand sa cred ca aveam intentii rele.
              Am intrat pe usa, iar profesorul Slughorn mi-a zambit, poftindu-ma in clasa.
               - Ai noroc ca nu am inceput sa predau. Intra, mai e un loc liber langa domnul Lestrange.
              Mi-am dat subtil ochii peste cap. Lestrange era un alt tip din anturajul fratelui meu. Mai precis, unul dintre catelusii lui Tom. Mai mereu se lua de mine din diferite motive. In timp ce m-am asezat pe scaun, imi zambi intr-un mod suspicios, iar eu mi-am dat seama ca urma sa fie o ora lunga.
               - Buna, Malfoy. Stii, chiar ma gandeam. Poate mergem impreuna la urmatoarea petrecere a profesorului Slughorn. Nu cred ca fratele tau s-ar supara daca mi te-ar imprumuta pentru o seara. Sau, daca totul merge bine, poate si pentru o noapte.
              La auzul vorbelor lui mi s-a facut rau. Credea ca sunt deacord cu faptul ca ma trata ca pe un obiect? Ce mi-as fi dorit sa ii sterg zambetul ala stramb de pe fata lui. Insa am decis sa nu il bag in seama.
                - Astazi  vom invata sa facem renumita si in acelasi timp periculoasa Polipotiune. Multi profesori prefera sa nu isi invete elevii despre tainele acesteia. Insa eu sunt de parere ca sunteti destul de maturi incat sa intelegeti daca este cazul sa o folositi. Stie cineva  ce efecte are aceasta potiune?
                Auzisem de ea, stiam in ce scop se foloseste, insa m-am intimidat cand i-am vazut mana lui Tom ridicata. Nu avea rost sa ma intrec cu el, fiind preferatul profesorului.
                 - Tom, te rog, spunea profesorul, aratand spre el.
                 - Polipotiunea este folosita pentru preschimbarea unui om in alta persoana. Bineinteles, efectul ei nu dureaza foarte mult timp. De asemenea, ingredientele prin care se obtine aceasta potiune sunt foarte greu de gasit.
                 - Bravo, Tom! Zece puncte pentru Viperini.
                  Ma bucurase faptul ca noi am luat punctele datorita lui Tom. Insa ma intrebam daca nu era mai bine sa incerc sa raspund in locul lui. Observam cum Ochii-de-Soim se uitau la Tom, incercand sa ii desluseasca trucurile prin priviri. Dar era complet inutil. Nu aveau cum sa se puna cu el. Cred ca daca Tom ar juca Vajhat in echipa scolii, Viperinii ar castiga toate meciurile. Pacat totusi ca nu era interesat de activitatile sportive. Totusi cred ca ar arata bine in uniforma aia... Oh, Lyra, termina cu fanteziile fara sens.
                     Dupa ce imaginea cu Tom in echipament de Vajhat mi-a fugit din minte, ochii lui negri ma ardeau. Imi zambea superior, iar eu nu intelegeam ce avea sa insemne gestul sau. O durere de cap ma lovi dintr-o data, iar tot ce am putut sa fac a fost sa imi pun ambele maini pe frunte.
                   Ora mi s-a parut interesanta. Am fost mirata de faptul ca profesorul facuse rost de toate ingredientele. Nici nu vreau sa ma gandesc de unde a luat pielea sfasiata de bizon. Privirile lui Lestrange imi provocau greata si imi venea sa ii dau un pumn peste fata si un picior in locul unde nu rasare soarele. Simteam cum ma dezbraca din priviri, iar asta ma dezgusta cel mai tare. Oare Abraxas nu observa cum se purta prietenul lui pe langa mine? Dar hai sa fim seriosi, de parca ii pasa.
                  - Bine, copii. Lasati-va potiunile aici. Vom vedea peste o saptamana cine a facut cea mai buna PoliPotiune. Iar acel cineva o sa fie negresit premiat cu unul dintre cadourile mele speciale. Sper ca sunteti constienti ca de fapt, potiunea dureaza normal in jur de trei saptamani sau o luna, insa am modalitatile mele. Acum haideti! Plecati sa nu intarziati la celelalte ore.
                   Restul orelor s-au desfasurat perfect normal. Era ora pranzului, iar tot ce imi doream mai mult era sa mananc. Ajunsa in Marea Sala, m-am asezat de data aceasta langa Alessandra si Rose. Alessandra era destul de tacuta, citind linistita din cartea ei. Rose, in schimb, mi-a facut o adevarata descriere despre cat de stralucitori si fermecatori erau ochii lui Riddle. Nu puteam nega totusi ca erau atragatori. Mi-am indreptat atentia spre locul in care stateau Tom si fratele meu. Erau acompaniati  de idiotul de Lestrange, Avery si inca doi baieti care nu mi-au vorbit pana acum, Mulciber si Rosier. Toti radeau fara oprire, inafara de Tom. El mereu era tacut si nu prea acorda atentie la ce vorbeau. Dar era ciudat cum atunci cand Tom le spunea sa inceteze, ei se opreau. Daca le zicea sa fie intr-un loc la o anumita ora, nu exista nu ca raspuns. Riddle era cunoscut pentru aceasta calitate. Doar el stia cum sa ii manevreze pe toti, de parca fiecare persoana din Hogwarts era o piesa de puzzle, plasata dupa bunul sa plac.
                   Avery a remarcat ca ma uitam in directia sa, asa ca si-a fluturat mana spre mine, iar eu i-am zambit prietenos. Nu intelegeam cum de un tip asa de cumsecade ca Avery statea langa o adunatura de fitosi. Iar asta m-a facut sa ma intreb daca nu cumva Avery avea si el secretele lui. Daca nu cumva ei se asemanau, insa eram prea naiva ca sa realizez asta.
Deja eram paranoica.
Rose si Alessandra plecara, lasandu-ma singura. Mi-am luat apoi din buzubarul robei jurnalul in care scriam mai mereu. Era negru, de piele si de dimensiuni medii. Imi doream sa scriu, insa atunci mi-am dat seama ca nu era intelept sa imi destainui secretele in prezenta altor persoane. M-am uitat in jurul meu. Eram destul de plictisita. O parte din mine imi spunea sa ma asez langa Avery. Insa cealalta parca striga sa nu o fac din cauza ca el statea langa Tom si restul echipei de soc.
Langa mine s-a asezat o fata care mi se parea extrem de timida. Avea capul in pamant, iar parul ei negru era prins intr-o coada neingrijita. Se juca nervos cu degetele sale si avea o privire speriata. Era mai mica de cat mine. Probabil ca era in anul cinci. M-am uitat lung la ea, dar nu avea nicio reactie.
- Buna, eu sunt Lyra, i-am zis bland. Esti cumva in anul cinci?
Ochii ei se facura mari cat doua baloane.
-Pai da. Nu-numele meu este Bellatrix...Bellatrix Black.
- Ma bucur de cunostinta, Bellatrix. I-am intins mana,iar ea mi-a luat-o intr-a iei, spunand:
- Stii, te-am tot vazut in camera de zi, dar mi-a fost rusine sa vorbesc cu tine. Deobicei ceilalti nu vor sa stea in preajma mea. Ma considera ciudata. Nu prea am prieteni...
- Se pare ca avem un lucru in comun. Dar acum poti spune ca ai un prieten.
Am continuat sa ii zambesc, iar chipul ei se insenina.
- Ai vrea sa ne vedem dupa ore? am intrebat-o. Poate mergem amandoua la biblioteca sa invatam.
- Mi-ar placea mult!
M-am ridicat, facandu-i cu mana, iar apoi m-am uitat drept inainte. Pentru o fractiune de secunda, ochii mei i-au intalnit pe cei ai lui Tom. Stiam ca ma privea din spate, dar imi era frica sa ma intorc. Am iesit din Marea Sala, inima mea luand-o la goana.
In acele momente nu puteam sa constientizez ca furtuna din corpul lui avea sa ma distruga bucata cu bucata.