My shity life

~Amintiri de la şcoală: Freddy Fazbear~ partea 1

Când eram io prin clasa a doua, mirobolantul joc FNAF domnea pe la noi. Deci nu exista vreunu' care să nu aibă chestia asta pe telefon.
Eu şi o prietenă ne distram mereu în FNAF 1. Eram praf la tot: nu ştiam ce-i cu bateria, deci foloseam uşile degeaba;  apăsam ca retardele peste tot; ne căcam pe noi când apărea Chica la uşă etc. Dar aveam şi un obicei prost: să dăm sonorul foarte tare (la maxim cel mai frecvent), de fiecare cât când jucam, astfel încât să facem infarct.
Într-o minunată zi, ne-am apucat noi şi am blocat uşile, uitându-ne ca proastele pe monitor, uimindu-ne cum se descarcă bateria.  În secunda a doua, vine învățătoarea şi ne urlă în urechi să ne aşezam în bănci. De frică ce ne era (era destul de dură, ce să mai ;-;), am trântit telefonul în pupitru şi am luat imediat stiloul în mână, sperând să nu ne decapiteze. Şi am început frumos ora de matematică. După mai puțin de un minut, s-a auzit frumosul râs de handicapat al lui Freddy. Iar, după cum am zis, sonorul era la maxim. Ne-am simțit ca naiba. Însă învățătoarea deja venea spre noi, iar când să ne dea o palmă sau/şi un pumn, s-a auzit vocea pițigăiată a personajului menționat anterior. Toți colegii au început să râdă, apoi a intrat directorul în clasă, găsindu-ne pe noi două tremurând, elevii râzând ca dracii, învățătoarea cu chipul ei de Hitler (aşa au poreclit-o unii) şi o secundă din  țipătul lui Freddy.
Directorul: *deschide uşa* °_° *închide uşa*
Eu: ;-;
Şi aşa am scăpat de juma' de oră de mate, because Hitler s-a dus după ăla, ca să încerce să explice incidentul.

Concluzie: Freddy te va scăpa mereu de oră de matematică! :D