A doua zi dimineață uita-ma în fata casei viitoarei mele logodnice.
S-a uitată la mine, iar când eu i-am explicat ceea ce făcuse, încerca să dea înapoi din pariu însă cu mine nu avea nici șansă.
Nu am mai asteptat-o sa se îmbrace așa ca am luat-o în pijamale și am tarat-o pana la starea civila și i-am tranti actele în fata.
De rușinea oamenilor care se uitau ciudata noi am semnat și am plecat.
Nici măcar habar nu are ca și-a semnat sentința, s-a înhămat la ceva ce știa ca nu va avea șanse sa meargă mai departe, însă după câte văd. .. are încredere în ea.
Curaj Hyoga, este doar un pariu tâmpit pus la cale cu o seara un urma de doi bețivi alcoolici.
-Bun venit în iad iubire, de azi încolo eu voi fi coșmarul tău.
I-am spus uitandu-se în frumoșii ei ochi.
Aveam o privire de înghețat apele fata de o seara trecuta fiindcă atunci dragii mei era rupt în gura.
După ce i-am explicat regulile, și cum trebuie sa se poarte ea stamba din născut ei frumos și pentru asta trebuia pedepsita.
O vedeam cum pune ceva la cale însă nu știam ce și deodată mi se aprinde o luminiță draceasca.
O pun sa îmi facă o cafea cu 3 cuburi de zahar și mult lapte, însă cum Satu pe scaun și mai uit pe mai observ cu coada ochiului căci ea pune doar un cub și îi spun :
-Iubire, ti-am spus sa pui 3 cuburi de zahar și mult lapte în cafea, știu căci ai pus unul și pentru asta vei reface alta.
-Ai sa vezi tu ce îți spun dragule. ..( drac impielitat sa nu te mai pui vreodată cu un Crystall?)
Mă reîntorc în bucătărie pentru a face clătitele și tocmai atunci îi aduc ceașcă de cafea, și plec repede la treaba mea pana când aud țipat ul de împerechere al maimutoiului :
-Aaaaaa! Eiri! Ce ai făcut?
Spuse și îi aud pașii pe covor, eu m-am piti în dulap și noroc căci avea cheie și uita-ma acum închisă și într-un loc stamt.
-Eiri! Țipă nefericitul. Dacă te prind iti vei dori sa te mai pedepsesc însă eu mă voi duce la curve.
-Bine! Marș la curve, spaima chiloților.
-Cum mi-ai zis? Spuse cu un zâmbet pe buze, și va întrebați de unde știam nu? Ei bine eu când îl "alint" și o fac destul de des credeti-ma eu sta ca tâmpitul și îmi zâmbește tipic mamuitei.
Doamne ferește, unde poate sa fie femeia asta?
Am cautat-o peste tot și ea zici ca a rămas muta.
Însă îmi trece o idee minunata prin minte și aceea este de a o enerva.
-Eiri, daca te prind ai sa mă rogi sa te mai pedepsesc însă eu mă voi duce la curve.
-Bine Marș la curve, spaima chiloților, spune ea parcă supărată și în acel moment mi-am dat seama cât de prost pot sa fiu.
Așa căci ajung în fata dulapului și când sa deschid o aud cum striga după ajutor.
Încerc sa forțez ușile însă de la ea numai aud nimic și uite așa sun la pompieri la criminalistica și la politie sa vina sa îmi salveze nebuna.
Când veniră toți au început sa rada de mine spunând căci chiar am probleme cu capul însă când ei abia au auzit glasul soției mele au adus briceagul, o bormasina, și un topor.
L-am spus din prima căci dacă îi nimeresc capul nevestemii cu toporul risca sa se duca la răcoare pentru următorii ani, iar celalalt e utilaje mnaa nu puteau face nimic.
Și atunci unul veni cu idee sa îi dea foc ca sa poate scăpa. Însă numai vine nu ieșea de acolo.
Decât sa îi fi chemat pe ăstia mai bine căutăm cheia de rezerva pe care nu o am.
Și cu ultima încercare am zis ca ce o fi o fi, spitalul e aproape și dacă o fi ceva Doamne ferește, voi rămâne cu ea acolo.
Dau un pumn și ușile se deschid pe loc lăsând la o parte frumusețea pe care o emana Eiri.
Însă nu ăsta mă sperie mai tare ci faptul ca ea era palida și nu spunea nimic.
Am luat un pahar cu apa și am stropitoare însă fără folos și apoi lacrimile mele își făcură apariția.
Nu mai suportam singurătatea și nici nefericirea așa căci am sarutat-o cu pasiune și atunci ea își deschise Frumoșii ochi de care eram topit.
Am imbratisat-o și i-am spus sa numai facă așa ceva decât în dressing la ea, fiindcă acolo am cheie de rezerva.
Și după ne-am pus la nani pui.
CITEȘTI
Eiri
Humor"Draga mea nepoata, este timpul sa te măriți, țipă nebuna." "As dori sa văd mirele și sper căci ai ales o prospătură și nu un cadavru umblator la fel ca tine, îi spun cu un ras răutăcios. " "Este foarte sexy, ai sa vezi și sa nu crezi" Și în acel...