Calatorie spre sufletul meu

Scrisoarea

29 ianuarie 1999

Draga Mary,

Nu am mai scris de atata timp.Ieri am primit o scrisoare anonima.Stai sa ti-o spun "Draga Mary,stiu cat de  mult iti doreai sa participi la bal.Eu aveam un bilet pentru mine ,dar a intervenit ceva ...as vrea sa iti spun ce dar nu pot ,ca m-ai recunoaste.Distreaza-te la bal!-Un anonim"

Poate cineva chiar vrea sa ma distrez.Poate cineva stia cat de mult imi doresc.Dar cine?Doar tie ti-am spus cat de mult imi doresc.Stiu ce te gandesti....OMG Mary are parte de un roman de dragoste.Dar nu...De ce sunt atat de sigura?Pentru ca Minoius participa ca mister la bal.Nici nu stiu daca vrea sa castige,nici el nu o face.Participa pentru partenera lui ,si nu pentru el.Dar eu vreau ca el sa fie Mister.Adica...e atat de dragut,cu zambetul lui ,cu parul acela si cu ochisorii patrunzatori.Da bine IL PLAC.Dar daca am un talent acela e sa fiu realista.Si stiu ca el nu m-ar place niciodata.Nu exagerez.Eu sunt fata invizibila care sta in banca ei,iar el...El e baiatul care vrajeste pe toata lumea.E baiatul "popular" care are nevoie de "gasca" lui.Iar  niciodata nu s-ar uita la mine.Noi doi suntem doua contraste.Tocilara si Popularul.Retrasa si prietenosul.Iar sansa ca noi doi sa sfarsim impreuna nu exista.Lumea e facuta toata din contraste ,dar acestea nu ajung niciodata impreuna:binele si raul,iubirea si ura,lumina si intunericul,copilaria si batranetea.Ele se resping..sau nu chiar.Daca nu ar exista lumina oamenii nu ar cunoaste nici intunericul.Asa ca ,chiar daca incerc sa ma prefac ca nu imi place de Minoius si ca nu am o speranta ,ma tradez singura.De aceea ma urasc atat de mult.Mi-am promis ca o sa fiu puternica si o sa controlez situatia.Dar se pare ca nu o fac.Nu mai trebuie sa ma mint pe mine insami.Iubesc ideea de"iubire" care poate fi gasita peste tot in lume.Iubesc iubirea imposibila.Sau povestile.De fiecare data cand le citesc eu ma aflu in ele,sunt acolo prinsa intre paginile cartii si imi gasesc iubirea ideala.Dar apoi cartea inchisa povestea dispare si stiu sigur ca cu ea si speranta la o iubire.Nu ma plang.Multa lume zice ca e mai bine sa fii singura pentru ca nimeni nu te poate rani.Dar uneori vreau sa fiu si eu diferita.De fapt ca si ceilalti.Ce paradox!Sa fii diferita dar sa fii ca si ceilalti.Tocmai am terminat de recitit o carte despre un baiat care descopera ca este lord.E cartea mea preferata.Prima data am citit-o cand eram mica.Speram ca poate si eu sunt mostenitoare la tron.Ce imi place atat de mult la cartea asta?:

Ideea ca orice inima care nu a simtit iubirea niciodata nu este fericita ,dar poate fi imblanzita de inocenta copiilor.De ce sunt asa inocenti copiii mici?De ce nu putem ramane ca si ei?E adevarat:maturizarea are o parte importanta in cresterea oamenilor si in formarea societatii,dar...Dar copiii sunt veseli si uneori,fara sa stie ,mai destepti decat adultii.Vorbind de carti...Cat de incredibila poate fi "Marile sperante"?Adica cine s-ar fi gandit ca domnisoara Havisham e asa nebuna din cauza durerii?!Ce poate face durerea dintr-un om?!Si mai ales Dragostea?Si totusi Estella il iubea pe Pip.Era asa frumos sa fie impreuna.Pacat ca ea nu si-a putut exprima sentimentele.

Deci ramanand la ideea principala,trebuie sa imi iau o rochie pentru bal,sa ma gandesc cum sa imi fac parul si sa fac ceva ce sa ii atraga atentia lui Minoius.Trebuie sa o fac.

Cu drag,

Mary