Black [pauza]

Capitolul 1

Priveam cand la ochii lui perfecti albastri si plin de lacrimi, cand la pamantul ce cadea pe sicriele din lemn lacuit. Era liniste, si doar vantul mai sufla. Ca si cum tot timpul se oprise in loc. Mi-am inghitit lacrimile, in timp ce il tineam pe Sam strans de mana. Arata ca si cum avea sa se prabuseasca in orice secunda, sau sa sara in groapa nenorocita din fata noastra.

Acum o saptamana eram la antrenamentele de fotbal. Telefonul a inceput sa sune si am fost surprinsa sa vad ca el ma suna. E cel mai bun prieten al meu, stie fiecare detaliu in parte despre mine, inclusiv orarul meu. Si stie cat de important e sportul asta pentru mine. Ceva se intamplase.

Si am avut dreptate. Parintii lui au decedat intr-un accident de masina, iar Sam aproape ca nu mai respira cand am ajuns acasa la el. E cel mai sensibil si iubitor baiat pe care l-am intalnit in viata mea. Si acum imi amintesc prima zi de liceu, cand am facut cunostinta. A doua zi am inceput sa iesim la Starbucks. A treia zi jucam carti pe acoperisul casei mele, sub stele. A patra zi deja ne bateam cu perne in camera mea, ca doi frati mai mici .. si tot asa. Intr-o saptamana eram lipiti unul de celalalt. Cu siguranta unde era unul, trebuie sa fie si celalalt. Bineinteles ca lumea, chiar si proprii parinti, au inceput sa gandeasca altceva complet neadevarat despre noi, dar pe parcurs s-au convins ca nu e nimic mai mult intre noi, decat o iubire extrem de adanca, ca de la frate la sora.

Familia lui era extrem de bogata. Oameni de afaceri mai exact, dar nu va ganditi la Sam ca la un super model, tipul arogant din liceu care le-o trage fetelor pe masini si poarta jacheta de piele. Nici vorba. Defapt, poarta ochelari si arata chiar simpatic cu ei, chiar daca a trebuit sa ma cert cu el pana dimineata intr-una din zile, doar sa-l conving ca are nevoie de ei si nu arata ca un hamster din filmele animate.

Si acum suntem aici, auzind pamantul cum se loveste continuu de lemnul ala blestemat ce tine trupurile parintilor lui. Inca sunt undeva intre realitate si vis, si imi tot repet ca trebuie sa imi revin, doar sa-i fiu alaturi lui Sam, mai mult ca niciodata acum, cand toate hienele au pus ochii pe averea lui mostenita.

Am privit atat de concentrata in pamant, auzind pe fundal plansul lui ce imi topea inima, incat nu am observat ca ceremonia se terminase de ore bune. Toata lumea plecase, mai putin eu care inca il tineam strans de mana.

Exact cum am presimtit, s-a prabusit fara sa fiu pe faza, genunchii lui facand un contact dureros cu pamantul. S-a aplecat, aproape atingand cu fruntea firele de iarba, inca plangand cu sunete de neimaginat. M-am asezat langa el si l-am imbratisat, sprijinindu-mi barbia de spatele lui. Mi-am tras nasul, si mi-am strans bratele mai bine in jurul lui simtind un gust amar in gura. Era ca si cum ii simteam toata durerea.

- Intr-o zi ai totul .. si apoi nimic.

Soaptele lui mi-au facut umerii sa se zgaltaie din cauza unui alt val de lacrimi. Mi-am ridicat capul putin, pentru a-mi sprijini obrazul de ceafa lui.

- Sam, mereu o sa ma ai pe mine.

- Gata cu facultatea, Ambar..

- Nu spune asta, te implor. Eu nu am avut media necesara sa merg cu tine, dar ai promis ca vei face asta pentru mine.

- Nu mai am puterea sa fac nimic.

Am ramas in genunchi langa el, cu ochii inchisi, ascultandu-i respiratia si uneori lacrimile ce se loveau de pamant. Un fior mi-a trecut pe sina spinarii, facandu-ma sa ma cutremur si sa realizez ca afara s-a lasat rece. Mi-am departat pleoapele si nu ma asteptam sa vad ca noaptea s-a asternut iar Sam nu miscase nici cel mai mic centimetru.

- Sammy, stam aici de jumatate de zi.

Si-a ridicat capul extrem de putin, dupa care a revenit la pozitia initiala.

- Du-te daca vrei.

- Nu te pot lasa aici. Te rog.

Nu a zis nimic, inca ramanand pe loc, si asa am facut si eu. Nu am glumit cand am zis ca fac totul pentru el, si sunt in stare sa merg extrem de departe. Pentru el si pentru sora mea mai mica Anna, cu siguranta o sa mor intr-o zi. Diferenta dintre ei e ca pe Sam l-am intalnit acum 4 ani.

Am auzit pietrisul sub talpile lui si mi-am dat seama ca vrea sa se ridice, asa ca m-am dat de pe el, inca tinandu-l de mana. Odata pus pe picioare, mi-a sarutat crestetul, a mai privit inca o data spre locul unde se aflau parintii lui, si am pornit spre casa mea. Nu puteam sa il las sa doarma singur.

Arata extrem de rau. A incercat sa isi stearga lacrimile cu palmele pline de pamant, mai mult rau facand. Valabil si pentru costumul lui scump ce i se potrivea perfect, acum fiind negru in genunchi si in coate, de cum a stat. Avea ochii extrem de umflati, incercuiti de cearcane rosii din cauza plansului si parea foarte obosit.

Cand am ajuns, mama tocmai terminase de gatit cina. I-am spus lui Sam ca poate merge sa faca un dus, iar eu o sa pun cate ceva pe tava si o sa o aduc sus in camera.

- Aia e cumva camasa mea? spun brusc cand o vad pe Anna cu coada ochiului incercand sa iasa din casa.

S-a intors pe calcaie cu zambetul pana la urechi, si cu mainile la spate ca un copil cuminte ce nu a facut nimic rau vreodata.

- Aveam nevoie de ceva nou la petrecere .. stii, Chad va fi acolo si ..

- Si te-ai gandit sa imprumuti ceva din buticul lui Ambar, nu-i asa?

- Imi pare rau ca nu te-am intrebat..

I-am privit expresia serioasa. Relatia dintre mine si Anna, nu era deloc ca una din filme sau din carti. In regula, avem si noi momentele noastre, dar nu ne batem niciodata pe telecomanda sau ultimii fulgi de ciocolata. Nu ma supar cand mama spune sa o iau si pe ea cu mine, din contra, uneori o scot pe furis odata cu mine si intotdeauna imi povesteste ce i se intampla, chiar daca diferenta dintre noi e de patru ani.

- Pai hai sa iti zic ceva, spun si ma apropii amenintator de ea.

Si-a muscat buza confuza, dar fara sa se miste din loc.

- Camasa asta mereu da bine cu manecile suflecate, continui si le ridic in timp ce ii zambesc. Da-i pe spate, pustoaico.

I-am facut din ochi, iar ea si-a aruncat bratele in jurul gatului meu si m-a imbratisat timp de cateva secunde, iesind fericita. M-am intors in bucatarie si am privit spre tatal meu in timp ce puneam mancare pe tava.

- Iarasi am ridul ala ingrozitor, nu-i asa?

- Nu tata .. doar ca eu la cincisprezece ani nu aveam voie la petreceri.

- Esti cumva geloasa pe sora ta?

- Poate doar putin.

A inceput sa rada, iar eu am scos limba la el si am ridicat tava, plecand cu ea spre camera mea. Am urcat treptele, si cand am ajuns in fata usii am multumit in gand ca era putin deschisa, cat sa o imping cu piciorul. Am deschis gura, pregatita sa vorbesc cu el, dar am tacut imediat.

Am pus mancarea pe birou, si am ramas in loc cateva secunde, cu inima stransa. Sam dormea pe burta, invelit pana la jumatatea spatelui. Nu mai era murdar de pamant, ceea ce insemna ca macar a apucat sa faca dus.

Am expirat zgomotos, renuntand si eu la cina. M-am schimbat in pijamale, apoi m-am intins langa el, simtindu-ma stoarsa de puteri. Am stins lumina, lasand doar lampa ce arunca o culoare pala in incapere. Am auzit cum se foieste in spatele meu, apoi am simtit cum bratele lui m-au inconjurat, lipindu-mi spatele de pieptul lui.

- Multumesc ca esti aici mereu.

- Habar nu ai cat de mult te iubesc, Sammy.

M-a tras si mai aproape, venind randul lui sa isi sprijine fruntea de ceafa mea. Respiratia i-a devenit din ce in ce mai calma, pana a adormit inapoi, odata cu mine.

Serios, nimeni nu stie cat de mult il iubesc..