Black [pauza]

Capitolul 6

  Am privitat atenta la persoanele din fata mea, incercand sa le analizez. Inca trei baieti si doua fete, majoritatea de aceiasi ani cu mine si la fel de speriati in mare parte. Si doar unul scapa cu viata.

  - Crezi ca are autism? intreaba unul din tipi plin de muschi, genul magarului popular din liceu.

  - Nu mi-as fi amintit vizita la maica-ta de aseara. 

A facut un pas spre mine amenintator dar una din fete l-a prins de brat hotarata si l-a tras in spate.

  - Chiar crezi ca avem nevoie de asta acum? Terminati si haideti sa disparem odata din camera asta. Mirosul de naftalina mi s-a imbibat pana si in par. 

Am mijit ochii cand am vazut in spatele lor cate un patrat micut facut pe podea, care avea in mijloc o urma de pus talpile. 

  - Chestia aia nu functioneaza decat daca suntem toti. Asa ca, sa-i dam bataie. Nu vreau sa imi petrec toata ziua cu voi. 

Ma intreb daca astia doi erau impreuna cumva, pentru ca la cat de infipti erau, s-ar fi potrivit perfect. 

Mi-am miscat picioarele pana in partea opusa a camerei si mi-a ocupat locul in ultimul patrat. Toate au trecut de la culoarea rosu la verde, si au inceput sa se miste usor in sus. In prima parte m-am panicat, dar dupa am vazut cum o trapa s-a deschis deasupra noastra. 

Am atins din nou lantisorul de la Sam si am inchis ochii cateva secunde, rugandu-ma sa scap cu viata din toate astea si incercand sa nu ma gandesc ce s-ar intampla daca nu m-as mai intoarce. Mama si tata ar intra in depresia vietii lor, Anna va ajunge un copil distrus din cauza socului si se va schimba radical iar Sam .. chiar nu vreau sa ma gandesc.

Am privit in jur, cercetand noua camera in care sunt. Toti peretii erau acoperiti pe fiecare centimetru de numere, ceea ce imi crea o ameteala teribila. Deasupra noastra se afla alta usa ce avea ca legatura pana la ea doua randuri de scari ce porneau de pe peretele stang si drept, ceea ce faceau sa arate ca barele de care ma agatam cand eram mica in parcul de langa casa mea, incercand sa fac si tractiuni uneori ca sa ma dau in spectacol in fata parintilor mei. Practic, ca sa fii ajuns la usa aia, cam aia trebuia sa faci, singura diferenta de acum era ca erau foarte inalte si atarnai la metri buni de podea. Trebuia sa ai forta in brate. 

  - Ce mama naibii e asta? 

  - Poate are legatura cu laboratorul lui Dexter.

Toate privirile s-au intors spre cealalta tipa, care nici nu ne-a bagat in seama, fiind foarte mandra de ceea ce a spus. Am dat negativ din cap, constienta ca asa e firea ei si chiar vorbea serios. Am expirat lung si m-am intors spre cei trei baieti.

  - Acum nu se mai da nimeni maimuta inteligenta? Nu vrea sa urce nimeni acolo sus si sa vada cum sta treaba cu usa aia? 

Unul din ei a privit in jos tacut, ochelarii alunecandu-i usor pe nas. Celalalt cu ochii extrem de albastri m-a privit neutru cu mainile incrucisate la piept, iar ultimul care a facut-o pe desteptul la nivelul anterior m-a privit amuzat. 

  - Cine naiba te-a pus sefa? 

  - Jur ca daca mai scoti un cuvant, iti scot-

  - Bine ati venit la nivelul trei. 

Vocea aceea adanca si misterioasa s-a auzit din nou din mai multe parti incat nici nu realizai unde sa te uiti. 

  - Omul slab trage pentru el, iar cel puternic pentru echipa. Si nu uitati, timpul exista pentru ca lucurile sa nu se intample in acelasi timp.

Am asteptat cateva secunde bune sa vedem daca mai spune ceva, dar spre ghinionul nostru, nu i-am mai auzit vocea lasand totul extrem de confuz. 

Toti au ramas pe ganduri, repetand in soapta ce a spus Black, insa eu m-am catarat pe una din scari si am pus cat de multa presiune am putut in brate. Practic, trebuia sa iti tii propria greutate in brate, atarnand.