Black [pauza]

Capitolul 5

  Am pasit nesigura inafara incaperii iar intr-o secunda usa din spatele meu s-a inchis, facandu-se una cu peretele fara vreo posibilitate sa te intorci. M-am holbat un timp, vazand asta doar in filme apoi m-am concentrat si am realizat ca sunt pe un hol vechi. Semana cu un hol din hotelurile vechi. Covoare cu modele si tablouri il ornau iar pe parti erau diferite usi. Mirosea a inchis si era o liniste mortala. 

Am strans din dinti si m-am pus in miscare constienta ca nu pot ramane in loc. Picioarele nu voiau sa ma ajute deloc, tremurand la fiecare pas. Am mers un timp indelungat dar nu ajungeam nicaieri, holul ala fiind la infinit. 

M-am oprit in fata unei usi si m-am gandit daca sa o incerc sau nu. Mana mea a rotit clanta si am deschis-o usor tragand cu privirea inauntru. Nimic. Era o camera simpla si alba, exact la fel cu cea din care am plecat. Am privit confuza in timp ce frica imi facea stomacul franjuri. 

Am privit dezgustata un paianjen cum se tot apropie de mine cu viteza. M-am incruntat si fara sa mai stau pe ganduri l-am calcat cu toata forta. Mi-am sters talpa de covorul din hol si cand am privit din nou, din tavan au inceput sa coboare cu sutele. Mi-am inghitit nodul din gat si am inchis usa panicata, apoi am facut cativa pasi inapoi. 

Am rasuflat usurata pana cand au inceput sa treaca pe dedesubt si pe alaturi de ea, cu o viteza si mai mare scotand un zgomot infernal. 

  - Nu, nu.. 

Intreg corpul mi-a reactionat intr-o secunda si am inceput sa alerg cat ma tineau picioarele. Auzeam din spate sunetul ala ce iti facea parul sa se ridice pe tine si am incercat sa accelerez si mai mult. 

Am vazut cum holul se termina sub privirea mea, intr-o singura usa. 

  - De frica nu o sa poti fugi vreodata. 

Vocea aia. Din nou. S-a auzit de nicaieri, fara sa aiba vreun sens ce a zis. M-am oprit privind in spate cum peretii erau plini de paienjeni ce se indreptau cu viteza spre mine. Am inghetat in loc, cazand in genunchi. Mi-am pus mainile la ochi fara sa fiu capabila sa vad asta.

Toata viata mi-a trecut in cateva secunde prin fata ochilor si m-am rugat sa fie doar un cosmar de prost gust si sa ma trezesc in patul meu acasa. Asteptam ca in orice secunda sa simt vietatile alea urcandu-se pe mine, sunetul fiind tot mai aproape. 

Imi auzeam respiratia accelerata si inima cum imi bubuie in cap. Am ramas in genunchi cu palmele la ochi pana mi-am dat seama ca era liniste. Am privit printre degete ca un copil la un film de groaza, dar in hol nu mai era nimic. M-am uitat in jur, dar linistea se instalase din nou. 

M-am asezat cu spatele sprijinit de usa de mai devreme, punandu-mi mana la piept si incercand din toate puterile sa ma calmez, altfel aveam sa izbucnesc in plans dupa sperietura de mai devreme. 

  - De frica nu o sa poti fugi vreodata .. repet ca un robot. 

Mi-am strans genunchii la piept realizand abia acum ce a vrut sa spuna vocea. De asta am scapat .. m-am oprit. De frica nu poti fugi, asta inseamna ca trebuia doar sa ma opresc. Am ras ca ultima nebuna gandindu-ma cat noroc am avut tura asta. Fara sa vreau mi-am dus mana la gat instinctiv, atingand lantisorul de la Sam. 

Oh Doamne .. ultima oara ne-am certat teribil. Daca afla va fi atat de ingrijorat .. si parintii mei la fel. E o nebunie. Pur si simplu mi se parea ca mi-am pierdut mintile. 

M-am pus inapoi pe picioare privind in jur. E clar, nu mai deschid vreo usa nici daca daca ma invart in cerc cu orele. Am privit deasupra usii de care am stat sprijinita mai devreme. Avea o placuta luminata pe care scria nivelul 2.

Am oftat si am deschis usa, dorindu-mi sa nu gasesc dragoni sau alte animalute dragute ca cele de mai devreme. 

Era o camera uriasa, draguta dar ii lipsea un singur detaliu important. O podea. Erau scanduri de o marime medie, legate intre ele si in directii diferite pana la usa cealalta. Am privit in jos, camera de dedesubt fiind plina ochi cu scorpioni. 

  - La naiba cu mintea ta de psihopat cretin! 

Am pasit pe prima scandura, usa din urma mea inchizandu-se si disparand. 

  - Sentimentul e reciproc, domnisoara.

Am facut ochii mari cand am auzit cum vocea mi-a raspuns la tipatul de mai devreme. In regula, tot ce aveam de facut era sa trec cu grija pana in partea opusa. Nu parea atat de greu pe cat pare. 

  - Uneori trebuie sa ne bazam doar pe inima, ochii inseala. 

M-am incruntat la replica parca scoasa dintr-o carte, fara sa imi dau seama la ce se refera pana cand toata lumina a cazut, scufundand incaperea in bezna totala. 

Inima a inceput sa imi bata din nou cu putere si nu stiam nici unde sa pun piciorul urmatoarea data. Mi-am incercat norocul si am pipait cu talpa urmatoarea scandura. Nu am apucat sa ma las cu greutatea unui singur picior ca am auzit o pocnitura si l-am retras imediat, auzind cum bucata s-a prabusit. 

  - Cred ca iti bati joc de mine! am tipat din nou. 

Am ramas alte secunde pe loc, pana sa fac o incercare noua de data asta fiind una buna. Am continuat sa merg cu grija, unele dintre ele rupandu-se sub talpile mele. Imi tineam echilibrul ca o gimnasta, mainile mele fiind ridicate usor in aer. 

Am simtit cum ceva m-a atins la umar si m-am speriat atat de tare incat am tresarit, pierzandu-mi echilibrul. M-am prins in ultimul moment cu palmele, ramanand atarnata. 

  - O sa mor.. o sa mor, spun cu un scancet de copil aproape in plans. 

Lantisorul de la Sam s-a lovit usor de pieptul meu rece si mi-am amintit din nou cearta pe care am avut-o ultima data. Nu puteam sa renunt. Nu cat discutia aia a ramas in aer. 

Am pus presiune in brate, si am incercat sa ma ridic dar era in zadar, gemetele mele de incercare rasunand in bezna. M-am balansat putin si m-am sprijinit cu piciorul, apoi m-am ajutat de maini si am reusit sa ma ridic inapoi. Bratele imi tremurau si simteam ca sunt facute din material nu din carne si oase. 

Am ramas in loc pana m-am calmat si am mijit ochii chiar daca era intuneric total. Auzeam un zgomot ca o bataie continua.

  - Trebuie sa ne bazam doar pe inima .. nu inima mea. Fraiera, fraiera! tip cand realizez ce se petrecea defapt. 

Intreaga camera era invaluita de zgomotul unei inimi batand, trebuia doar sa ma iau dupa sunet. Am pus cate un picior in fata celuilalt, constatand ca era un drum drept fara ca scandurile sa mai pocneasca, si cand in sfarsit am atins o suprafata lucioasa, lumina s-a aprins. 

M-am vazut langa usa, in spatele meu fiind tot drumul parcurs. Am zambit si simteam cum adrenalina imi curge prin vene. 

  - Sa te vad acum, fraiere! spun ca un copil mic apoi deschid usa pe care scria nivelul trei. 

Am facut ochii mari si m-am blocat cand am pasit intr-o camera ca in Anglia veche, cu fotolii imbracate diferit, cu tablouri si semineu .. si cu cinci persoane diferite. 

  - Ai cam intarziat, spune unul dintre baieti ce statea cu spatele sprijinit de raftul cu carti, aruncand o bucatica de hartie absent spre mijlocul camerei. 

  - Scuze .. ce?

  - Daca nu e evident, noi suntem colegii tai de camera. Se pare ca doar unul din noi va ramane la final. 

Am oftat lung si am privit spre cei trei baieti si doua fete ce priveau plictisiti si speriati in directii diferite. Acum chiar ca incepe supravietuirea. 

Buna. Sper ca nu v-am plictisit cu acest capitol, eu cred ca e un nivel destul de bun moomentan, nu vreau sa arunc totul deodata. Mai bine cu putin suspans. Sper ca v-a placut, astept parerile voastre. ♥♥ Pupici.