Capitolul I ✔

148 9 1

de Predamirela130

de Predamirela130

-Perspectiva Ashai-

   Privesc pierdută spre bagajele din fața mea și oftez zgomotos. Bagajele mele destul de mari stau cuminți așezate lângă ușa de la intrare, pregătite pentru un drum lung... Trag aer în piept, îl țin înnăuntrul meu câteva secunde apoi îmi deschid gura și îl scot afară trândindu-mi capul în palme. Sunt extrem de confuză și cam extenuată. Ce-i drept nici nu prea am putut dormi cum trebuie în ultima săptămână gândindu-mă mereu cum va fi când voi păși din nou în orașul meu, Now York! Ce se va întâmpla după? Adic, după ce ajung acolo. Oare sunt în stare să stau cu Andreas? Adică știu că mă iubește și nu m-ar părăsi niciodată, dar eu oare aș fi în stare să îl părăsesc? Eu chear îl iubesc? Eu chear pot să mai iubesc?
   Mii de întrebări fără răspuns. Numai din vina lui sunt așa! Ah... Nenorocitul, după ce că el m-a înșelat pe mine, tot eu mă gândesc la el? Tot eu sufăr? Îmi dau o palmă mintală și mă mustrez pentru că din nou am ajuns să mă gândesc la el. În ultima săptămână m-am gândit la el mai mult decât o făceam de obicei. Nu pot spune că în acești ani nu m-am gândit la Jak fiindcă aș minți! M-am gândit chear foarte mult, nu cred că a existat vreo zi în care să nu mă gândesc deloc la el. Nu... Nu a existat și mă urăsc pentru asta! Mă urăsc fiindcă nu îl pot uita! Oare el ce face? Oare are vreo iubită? Oare are soție? Poate chear și copii! O doamne... Un fior îmi străbate șira spinării gândindu-mă la asta, mă ridic brusc de pe canapeaua din piele din living și scot telefonul din buzunar.
Când să apelez numărul din contact cu numele de Andreas soneria ușii se auzi. Andreas trebuia să apară acum 15 minute pentru a putea merge împreună spre aeroport. Dar se pare că a întârziat.
   Mă privesc pentru o clipă în oglinda de lândă ușă să fiu sigură că toate acele gânduri nu mi-au provocat din nou lacrimi și deschid. Nu de alta dar nu vreau ca Andreas să îmi știe trecutul, dacă m-ar vedea plângând cu siguranță ar întreba chestii ce nu îmi provoacă plăcere. De ce plângi? Ești bine? S-a întâmplat ceva între noi? Am făcut ceva? Și chear nu aș putea să răspund la nici o întrebare! Nu am destulă putere încât să îi pot povesti stările și sentimentele prin care trec!
- Ashia! Hei...
   Clipesc des și îmi scutur puțin capul văzândui mâna lui Andreas mișcându-se în fața mea. Cu siguranță m-am cam pierdut printre gânduri câteva clipe... sau secunde... chear minute, nici nu știu.
- Ă? A da! În sfârșit! îi răspund și trag de bagaje și încerc să le scot afară din casă dar vocea lui Andreas mă oprește.
   - Ce faci? Nici măcar un: Bună Andreas! Ce mai faci iubitule? Nici măcar un sărut?
   Îl privesc comfuză și ridic din umeri. Adevărul e că întoarcerea în Now York mă cam bulversează. Iar gândul că m-aș putea reântâlni cu Jak îmi provoacă un gol în stomac. Parcă în ultima săptămână totul între mine și Andreas s-a cam schimbat. Adică îmi e greu să mă mai prefac mereu că eu îl iubesc și mai ales să îl sărut! Ce complicat e!
   - Bună Andreas! Spun scoțând în sfârșit bagajele în scara de bloc.
   Oftează și îmi prinde șoldurile în mâini. Îmi ridic privirea și îi întâlnesc acei ochii verzi ce cu siguranță nu mă fac să tremur ca ochii lui Jak! Oh...de ce mereu trebuie să compar totul cu Jak?
   - Bună Andreas? Atât? Eu vreau mai mult! Fiindcă te iubesc!
   Acele două cuvinte mă fac să oftez adând. Se apleacă și își lipește buzele de ale mele. Nu îi răspund la început dar după ceva timp văzând că insistă în continoare îi răspund cu o oarecare reținere. Nu îl las să adâncească sărutul și îmi desprind buzele de ale lui. Pur și simplu nu pot să simt nimic! Nimic, nici iubire, nici ură, nici dezgust, nimic! Nu știu de ce dar de când suntem împreună adică 2 luni nu știu dacă l-am lăsat să adâncească sărutul de trei ori, îl las să mă atingă, să își bage mâinile pe sub hainele mele dar nu mă simt bine când adâncește sărutul! Însă nici pe Jak nu l-am lăsat să adâncească sărutul decât o singură dată! Cei drept cu Jak am fost împreună mai putin și chear îmi pare rău că nu am proftitat la maxim de fiecare secundă petrecută cu el.
- Ashia! Ești bine? Ce e cu tine? Te porți foarte ciudat! Spune luându-și mâinile de pe mine și luând bagajele și mergând cu ele spre lift.
   Îl urmez în tăcere și intru în lift. Liftul pornește și mă rezem de perete privind în gol spre oglindă.
- Iubito, ce e cu tine? În ultima săptămână te comporți ciudat.
Termenul lui de a mă numi " Iubito" îmi provoacă o stare ciudată. Dar cu sigurantă nu aș vrea ca acest cuvânt să iasă dintre buzele lui, ci dintre buzele lui Jak. Ah... Buzele acelea ce aș da orice să le simt câteva secunde...
- Ashai! Uite-te la tine! Faci chestia asta aproape mereu de o săptămână încoace! Eu vorbesc cu tine iar tu privești în gol și zâmbești! Mai făceai asta și când te-am cunoscut și am crezut că este doar un tic dar săptămâna asta ai cam exagerat! Ce naiba se întâmplă cu tine? Unde ți-e mintea? Spune el nervos încercând să nu țipe la mine.
   Îmi privesc chipul în oglindă și observ că eu chear zâmbesc. Numai din cauza lui! Din cauza lui Jak! Ah... Nu trebuie să mă mai gândesc la el! Îmi scutur capul și privesc în jos.
- Scuze! Cred că e din cauză că mă întorc în Now York! Cred că am emoții!
   - Crezi?
Îmi prinde bărbia între degete și mă forțează să îl privesc în ochii aceia verzi ce nu se compară nici pe departe cu cei ai lui Jak... Oh! Nu din nou! Se apleacă și mă sărută pe frunte apoi mă strânge în brațe. Oftez adânc vrând ca altcineva să mă ină în brațe și îmi închid ochii.
   - Mhm...
Ușile liftului se deschid si Andreas îmi dă druml, ia bagajele și ieșim din bloc. Îmi prinde o mână și mă conduce la taxiul ce aștepta în fața blocului. Îl las pe Andreas să așeze bagajele lângă ale lui și aștept să termine.
   - Și mașina ta? Întreb punându-mi mâinile în sân și continând să privesc corpul bine făcut al lui Andreas cum așează bagajele în portbagaj.
   - O să mi-o aducă un prieten în Now York!
Nu pot spune că Andreas e un tip urât, fiindcă chear nu e! Un corp înalt 1.70, un păr negru până la umeri si buclat, ochii verzi, câteva tatuaje pe brâțe, buze subtiri și trăsături fine! Dar repet! Nu se compară cu Jak! Nu... Nici pe departe! Eu îl vreau pe el! Să fie al meu, doar al meu! Să îi simt doar eu buzele! Să îl ating doar eu! Să îi provoc plăcere doar eu! Eu atât! Ce dor îmi e de el! Oftez... Oare mă voi întâlni cu el? Dacă va vrea să fiu din nou cu el? Poate încă mă iubește!
   - Ashia!
   Îmi ridic privirea spre Andreas ce mă privea trist. Oftează și își încrucișează brațele la piept. Iar am făcut-o! Ce proastă sunt!
- Chear nu pot să înțeleg de ce faci asta! Privești în gol și îți schimbi atât de brusc dispoziția, zâmbești, te întristezi, te încrunți și îți curg lacrimile. Spune și îmi șterge lacrima ce tocmai ce se scurgea pe obrazul meu. Și toate aceste stări se schimbă în cel mult un minut! Ceva nu e în regulă cu tine și chear aș vrea să știu ce ți se întâmplă!
- Andreas... Eu... E din cauza mutări! Cred că e din cauză că îmi voi revedea părinții și nu știu cum vor reacționa.
   Ba nu! Știu exact cum vor reacționa! Ca de obicei nici nu mă vor băga în seamă.
   - Totul va fi bine iubito! Vei locui la mine! Nu trebuie să mai depinzi de ei. Iar eu am deja un post pregătit! Trebuie doar să mă duc! Totul va fi perfect!
   Nu! Nimic nu va fi perfect! Nu! Niciodată nu va mai fi perfect!
- Nu! Nu vreau să lucrezi doar tu! Îmi voi căuta și eu ceva! Îi spun privind pe geamul taxiului.
   - Nici gând! Vreau ca iubita mea să nu aibă griji sau să se streseze!
   - Andreas, ce voi face toată ziua? Doar nu vrei să stau în casă în fiecare zi!
   - Bine iubito! Cum vrei tu!

   Și iată-ne aici! Nu îmi vine să cred! Now York! Orașul acesta îmi provoacă o senzație ciudată! Foarte ciudată! Oare din cauză că aici m-am născut? Oare din cauză că aici l-am cunoscut pe Jak!? O nu! Nu! Nu mă voi mai gândi la el.
   - Ce vrei să faci azi? Mă întreabă Andreas în timp ce ieșim din aeroport.
   - Nu știu! Astăzi voi despacheta și mă voi ofihni! Mâine cred că îmi voi vizita părinții, o colegă de liceu și o prietenă! Iar seara putem merge să vedem un film e bine?
În fața noastră apare un Audi a4 negru. Mașina lui Andreas. Mi-a povestit că a primit-o când a împlinit 20 de ani de la părinții lui. Frumos cadou. Nu ar strica să dau și eu de carnet. Și chear nu e o idee rea, chear voi da! Dar nu acum! Peste ceva timp.
   - Perfect! E bine, mâine trebuie să rezolv niște acte dar seara sunt liber și putem merge să vedem un film.
Urcăm în mașina lui și privesc cum își pune centura și pornește. În scurt timp parchează în fața unei case mari cu două etaje. Aici vom sta? Adică nu mă așteptam la asta.
- Îți place?
   - E uimitor!
Cobor din mașină și privesc cu ochii mijiți spre casa din fața noastră. Exteriorul e superb! Grădină de trandafiri, casa albă cu un balcon mare pe care stă o masă în mijloc cu două scaune.
   Intrăm și interiorul e la fel de frumos ca exteriorul. Mobilă de lemn, pereții alb imaculat, sufragerie spațioasă cu o canapea pe mijloc, plasmă și un șemineu frumos.
   - Hai sus! Te deranjează dacă dormim împreună?
Spune arătându-mi spre scări.
Sincer mă deranjează. O da... Mă deranjează mult! Cu siguranță aș fi acceptat cu zâmbetul pe buze dacă această întrebare era pusă de altcineva și știți voi la cine mă refer. Dar caum... Nu pot să îl refuz! Aș fi nesimțită! E iubitul meu și nu îi pot zice că nu vreau să dorm cu el findcă ce? Nam nici măcar un motiv!
- Da. Spun privind în jos în timp ce urc scările.
   - Sigur? Dacă vrei poți să dormi singură, nu mă deranjează.
Ha.. Ce minciună bună. Nu îl deranjează! Pfff... Nici el nu crede ce spune! Cu siguranță dacă spun Nu va ieși o ceartă colosală.
   - Sunt sigură. Vreau să dorm cu tine.
Ba nu, nu vrei!
   -Bine iubito!
Intrăm într-o cameră mare, frumos mobilată, cu balcon, pat pe mijloc, plasmă. Foarte frumos! Andreas lasă bagajele lângă pat și se trântește pe pat.
   - Ce faci?
   - Bine. Tu?
   - Ah... Zici că ar fi o conversație cu un necunoscut pe facebook! Te întrebam de ce despachetezi acum! La asta mă referem iubito!
   - Dar ce vrei să fac? Nu trebuie să despachetez? Îl întreb scoțând hainele din geantă și punându-le în dulap.
- Mă gândeam că despachetatul mai poate aștepta. Nu vrei să mâncăm ceva, ne odihnim! Spune ridicându-se din pat.
Vine spre mine și mă ia în brațe și mă trântește în pat așezându-se lângă mine și strângându-mă în brațe.
- Nu ar trebui să ne schimbăm mai întâi? Îl întreb văzând că sunt în blugi.
- Dacă vrei poți dormi în lenjerie! Spune rânjind.
   Auzind asta rămân câteva clipe șocată. Ce naiba? În lenjerie? Nu cred că voi dormi prea curând în lenjerie cu el! Nu cu el! Cu altcineva poate, dar nu cu el! Nu am nimic persoanal cu el dar chear nu pot face asta.
Simt cum își bagă capul în părul meu și mă trage mai aproape de el. Prea aproape. Trag aer în piept și îl scot afară zgomotos. Îmi e atât de greu... Când eram singură îmi puteam manifesta tristețea plângând dar acum... Cu Andreas nu știu cum voi reuși să stau cu el. Mai ales că știu exact că mă vrea și nu cred că mă va mai aștepta prea mult, iar eu nu vreau sub nici o formă să fac dragoste cu el. Nu pot! Nu pot să îl uit pe Jak! Nu vreau să îl uit! E prea important pentru mine fiindcă îl iubesc....

Hei! Scuzați greșelile nu am avut timp să corectez greșelile dar o voi face.
Sper să va placă capitolul! V-am promis că vor fi mai lungi și iată, 2236 cuvinte! Cam plictisitor, știu, dar am vrut să înțelegeți cum se simte Ashia și ce simte ea pentru Andreas și Jak. Poate am să fac și un capitol din perspectiva lui Jak să vedem el prin ce trece și ce mai face! Lăsați păreri despre capitol! PWP!😘😘😘