Psychopath ( | Stockholm Syndrome Z.M)

Capitolul 1

America's pov:

Oftez zgomot privind spre dulapul din fata mea. Hainele erau pe jos, împrăștiate, unele șifonate. Trag aer în piept, trecându-mi limba peste buzele uscate lent, încă privind spre dulap. Nu știam cu ce sa ma îmbrac. Era prima zi de lucru, și doream sa fac o impresie buna.
" Mare, scumpo, ești ok? " Întrebarea mamei vine pe neașteptate și îmi dau ochii peste cap strigând un 'nu' dând dezaprobator din cap.
Ei bine aveam douăzeci de ani, și tatal meu ma angajase ca reporter, pe vara la canalul lui de televiziune. Nu sunt în stare sa am grija de mine, dar sa lucrez ca reporter? Ei bine mai aveam aproximativ douazeci de minute pana sa ajung la firma, și eu stăteam înca în pijamale în fata șifonierului, cu hainele împrăștiate prin camera. Nu doream sa întârzii în prima mea zi de lucru, asa ca îmi aleg niște pantaloni de un albastru închis pana la glezne, cu o cămașă alba, simpla, un sacou de aceiași culoare cu pantalonii, asortand niște pantofi negri cu toc.
Îmi las parul liber, trecând cu peria prin el. Și acum îmi amintesc când părinții m-au certat pentru ca îmi colorasem parul într-un gri și la rădăcini negru.

Chiar dacă nu au acceptat, eu mi-am păstrat părerea pentru mine. Îmi aplic pe fata puțin blush, rimel și un ruj nude. Îmi apuc geanta neagra, de pe scaun și pornesc în graba spre mașină.  " Scumpo, nu mănânci? " Ignor întrebarea mamei și iau cheile de pe măsuța de la intrare și pornesc in graba spre mașină. Bag cheile în contact și accelerz pornind spre firma. Opresc la doua semafoare, dar în final ajung la timp. Cu cinci secunde mai devreme.
Zâmbesc satisfăcută și îmi afișez zâmbetul pe buze, și salut oamenii, care îmi întorc gestul. Ce merg spre recepție și o satul pe acea domnisoara, o întreb unde e biroul tatei și îmi spune cu o voce destul de drăguță.
" Etajul următor, mergi drept și imediat după a treia ușă o iei la dreapta a cincea ușă, drăguță! " Aprob din cap mulțumindu-i și merg spre biroul tatălui meu, cu ajutorul indicațiilor lui Abigail, cum scria pe ecusonul acesteia. În timp ce ajung la ușa mare de lemn masiv, și bat de doua ori în ea, auzind un 'intra'  și ma conformez.
Bag capul rapid zambindu-i dulce văzând ca în birou cu el mai erau doi băieți, cam de vârstă mea.
" Bine ai venit, Mare, scumpo! " Îmi urează tata și aprob așezându-ma pe fotoliul de lângă canapea unde era cei doi băieți.

"  Iubito, ei sunt Andrew Turner  și Evan Aron, noii mei asociați! " Le zâmbesc și cei doi îmi returnează gestul. Sunt drăguți, foarte drăguți.
"  Ei bine băieți, ne întâlnim la urmărirea ședința! " Le zâmbeste tata și cei doi se ridica dând mana cu tata și pe mine salutandu-ma. Le fac și eu acești sem din cap și ma ridic mergând spre locul unde a stat Andrew presupun. Era încă cald, semn ca au stat ceva aici.
" Deci... Ce 'caz' am tata? " Spun entuziasmata și ii zambesc cat de poate de drăguț. Oftează zgomotos semn ca ceva nu e bine. Știu, de când eram mica el mereu repeta aceasta acțiune, pe care a făcut-o și acum, când era supărat sau ceva nu ii convenea. "  Ei bine scumpo... Tu trebuie sa mergi la centrul ' Apa Tulbure ' de boli mentale. De acolo va iesi Zayn Malik. Cred ca îl ști, a apărut la TV, pentru crime, violuri, incendierea oamenilor de vii. Tu doar trebuie sa pui câteva întrebări legate de ultimul viol cum ar fi: ' De ce, ai omorât-o pe Sarah Park, după ce ai violat-o ? ' " Ia o pauza și trage aer in piept continuand. "  Te-ai prins... Acolo te va însoți Abigail Richard, cred ca ai cunoscut-o deja! " Aprob si el îmi zâmbeste, și merge spre telefon, fiind anunțat ca are ședința.

Pleacă din birou, nu  înainte de a-mi da un pupic pe obraz urându-mi succes. Înghit în sec și iau carnețelul, de pe birou, mergând spre ușă uitându-mă pe întrebări, care nu erau grele deloc. Ma ciocnesc de cineva nefiind atenta și îmi ridic privirea văzând-o pe Abigail care îmi zâmbeste, abținându-și chicotul, văzând cat de amețita sunt.
Zâmbesc și eu, mai mult râzând și pornim amândouă spre mașina parcata unde este și cameramanul Owen, un tip plinuț, care mănâncă mereu gogoși și bea cafea tare. Se uita neutru la noi scobindu-se în nas. Este asa de dezgustător.
" Uite! " Fata din drapta mea îmi înmânează un telefon, pentru a înregistra răspunsurile acelui Zayn.
" Umm... Abby am o întrebare! " Exclam către fata de lângă mine cu o privire rece, dar un zâmbet liniștitor.
" Oh micuto spune! " Spuse zâmbind cald spre mine emanând o anumita afecțiune care se simțea destul de bine. " Dar acest Zayn, va fi eliberat? Adică a omorât oameni și e bolnav și el a vio-" Dar sunt întrerupta de Abby care îmi spune chicotind.
" Nu e eliberat, ci e dus într-un centru de umm.... psihopați! "

Îmi înghit noul din gat și aprob speriata. Nu trebuia sa accept propunerea tatălui meu. Cel mai bine ar fi fost sa merg sa ma angajez la o cafenea, cum ar fi Starbucks și sa lucrez pe un salariu modest. Ajungem în câteva minute în fata centrului văzând mai multi reporteri și merg temătoare într-acolo și iau carnețelul și telefonul. Citesc câteva minute pana când vad ca polițiștii împreună cu un baiat încătușat, cu o uniforma de cluloare neagra destul larga, ridicata pana la cot, observându-i tatuajele, din ureche și piercingul din nas. Ma apropii de el și aprind telefonul, Owen fiind cu acea camera, care îl intimida, pe el.
" Domnule Malik, cum a-ți omorât-o mai exact, pe Sarah? " Își întorce privirea spre mine și rânjește bolnav, ceea ce ma sperie.
"  Asa cum te pot ucide și pe tine iubito! " Șoptește suav încât doar eu sa îl aud. După aceea vin și alte  întrebări de care nu sunt interesata.  Împietresc în timp ce el rade plecând spre mașina de politie privind încă spre mine, eu fiind încă acolo, stana de piatra la cuvintele lui.

"  Hei, ești bine? " Întreabă Abigail ce doar ma privește și eu aprob tematoare. Mergem spre mașină amintindu-mi de înregistrare și ce o opresc o șterg instantaneu respirând ușurata. Ajungem la firma de unde îmi iau mașina, mergând spre apartamentul tatălui meu, cumpărat recent, unde arunc geanta pe canapea lângă telecomanda și îmi închid ochii dând capul pe spate din cauza stresului acumulat în ultimele ore din viata mea. Și cuvintele acelui Zayn ma cam frământă.  " Asa cum te pot ucide pe tine iubito!"  Ce vrea sa însemne asta? O amenințare? La naiba cu tot! Ma așez pe canapea și butonez telecomanda sperând sa găsesc un film destul de bun, dar eșuez.
Închid ochii adormind imediat, dar tresar când aud ca în geam cineva bate insistent.
" Ce naiba?! " Spun și ma ridic mergând spre geam văzând ca nu era cineva care sa bata în geam, ci doar creanga de la copacul destul de înalt. Doamne ce imaginație am.

° Necorectat °