Psychopath ( | Stockholm Syndrome Z.M)

Capitolul 5

America's pov:

Așteptam. Asteptam si iar asteptam. Zayn plecase de ceva timp, iar singurul lucru care mi-l spusese era sa stau cuminte în mașină și sa nu dau de banuit, ca o sa ma omoare.
Bănuiesc ca trebuie sa stau aici, dacă nu pot sa scap. Scaunul din piele al mașinii, mi se parea inconfortabil, poate din cauza ca reamintesc, sunt  legata cu niște cătușe la spate, sau ca aveam peruca aia nenorocita pe cap.
Cătușele erau strânse al dracului de tare, și mai ca îmi făceau răni, dar asta oarecum nu conta, ce conta cu adevărat era libertatea mea.
Cadavrul din portbagaj dispăruse o dată cu plecarea neanunțata a lui Zayn. Caut cu privirea cheile de la cătușe, dar probabil sunt la el. Privirea mea cade pe scaunul lui, căzând o cheie micuta, care îmi atrage atenția. Asta e! Ma răsucesc, în cat sa pot apuca cheia.

În timp ce reușesc sa desfac cătușele, încerc sa deschid portiera mașinii dar în zadar.
Oarecum era normal sa o închidă, erau cam 3% șanse sa nu închidă blestemata asta de ușa  , dar nu ma așteptam, la acest lucru.
Măcar sa pot ies pe geam. Disperata caut sub scaunul mașinii căzând o... o țeavă de oțel. Ce naiba cauta asta aici?! Ce mai contează până la urmă.
Dau de mai multe ori cu țeava în geamul din dreapta. În sfârșit geamul se crapă mai greu, asa ca pumnul dar și cotul ajung însângerate, atunci când geamul se sparge, iar cioburile —unele— ajung pe pielea mea zgariind-o, unele mai și intrând și în piele, dar eram libera.
Ies tiptil si imediat incep sa alerg cat de repede pot, chiar daca picioarele ma dureau ingrozitor, avand in vedere ca amorţisem din cauza ca eram pe drum de cateva ore bune. Mâna ma durea ingrozitor, sangele mai ca se uscase.

Privesc in jurul meu, vazand ca sunt într-o pădure, care nu este chiar asa de departe de mașină, asa ca ar cam trebui sa ma grăbesc, dacă nu vreau ca Zayn sa ma prindă. Alergam haotic printre copaci, reparația mea fiind accelerata, iar frigul ajungea pana în măduva oaselor. Ma opresc din alergat atunci când, foșnetul frunzelor este și mai accentuat, semn ca nu sunt singura, dar având în vedere ca psihopatul de Zayn, nu va ajunge pana la mine, din cauza cadavrului pe care trebuie sa îl îngroape pentru ca politia nu a da de el, nu trebuie sa îmi fac multe griji pentru faptul ca ma va găsi.
Ma așez destul de incomod lângă un copac, regretand ca nu m-am îmbrăcat mai devreme în acel tricou nenorocit.
Oftez silențios, vântul încă fiind prezent, vuietul lui și respirația mea linistita fiind singure și pierdute în noapte.
Ochii mei se închid lent, mai adormind, dar sunetul unor pași ma face sa îmi deschid ochii înghițind în sec, buza de jos tremurând constant.

" Iubire, poți fugi, dar nu te poți ascunde! " rasul bolnav al celui care ma răpit îmi face inima sa bubuie, fugind iară printre copaci și poate ca eram singura, dar umbra lui ma urmarea cu fiecare pas făcut.
Nu era lângă mine, și nici nu ma făcea sa ma panichez asa de tare dar ei bine, faptul ca el ma va găsi îmi făcea pielea de găină.
Trag aer în piept, respirând accelerat.
Mana lui ajunge peste gura mea, cealaltă fiind pe abdomenul meu, buzele lui sărutându-mi mici porțiuni din gat.
Scâncesc și lacrimile mele, nu mai au niciun fel de efect asupra lui.
Răceala lui îmi domina frica, iar singurul lucru pe care îl mai simțeam era ura care cuprinse.
Iar imediat negrul ii învălui imaginea.

***

D

urerea îngrozitoare de cap, îmi face privirea mai neclara decât este deja, iar cotul încă ma doare al dracului de tare dar nu puteam face nimic momentan. Clipesc de câteva ori observând ca încă sunt în mașina cu el.
Înghit în sec, sperând ca a fost un vis.
" America, ți-am spus ca poți fugi, dar nu te poți ascunde, dar dacă nu mai ascultat! " expresia sa neutra îmi confirma ca lui chiar nu ia fost greu sa prindă, ci din contra.
Îl ațintesc cu privirea mușcându-mi buza frustrata, mâinile mele, dar și piciorele fiind legate.
Privesc spre bordul mașinii, văzând ca ceasul arata ora 9:34, destul de dimineață.
Îmi las capul sa cada în jos, plângându-ma de mila. Ei bine poate dacă as fi acționat în benzinărie, nu mai eram aici acum, și eram acasă lângă Abigail.

" Am ajuns! " tresar când vocea impunătoare îmi rasuna într-un fel dureros în urechi.
Privesc on jur vazand ca suntem la un salon de înfrumusețare. Ma incrunt, în timp ce el îmi desface sforile mana lui atingandu-mi uneori genunchiul.
" De ce am venit aici? " nu răspunde doar iese din mașină, deschizându-mi portiera, zâmbind. Merg spre el, încruntata, nedorind sa mai ma cert cu el. Mana lui o prinde pe a mea, mergând spre salon. Îmi închid ochii și expirând nervos, mergând spre el, mai apoi mana lui fiind strâns ținută pe talia mea.
Întram pe ușile mari, pe la colturi ruginite, și ajungem în încăperea destul de mare,in care se afla numai tipi plini de tatuaje, care ma fac sa privesc debusolata.
Înghit in sec, in Momentul în care ne îndreptăm spre o tipa destul de.... Tatuata.

" Papusel! Bine ai venit! " tipa fata Misteriosa spre Zayn, care ma ghidează spre ea, nu înainte sa o îmbrățișeze strâns. Isi îndreapta privirea spre mine și zâmbește malefic.
" Noua achiziție? " Auch asta a durut, dar imediat vocea lui Zayn o face sa se incrunte și pe mine la fel.
" Oh, Emily, ea este iubita mea! " rade zâmbind, aceea fata mai apoi alăturându-se.
" Ok,vreau o schimbare pentru ea! " exclama spre ea, zâmbind, începând sa ma agit. Aproba gânditoare, venind repede spre mine.
" Haide cu mine! " murmura, Zayn razand de comportamentul sau.
Ajungem într-o camera mai întunecată, ghidandu-ma spre un scaun.
" Te rog, ajută-mă Zayn ma răpit! " spun dintr-o suflare  aceasta privindu-mă ciudat, semn ca nu ma crede.
Nu spune nimic și ma așeza pe scaun, mai apoi luând niște cătușe, legandu-ma de scaun, și o carpa îmi este pusa la gura.

****

Ei bine dupa ceva timp,după ce am plecat de la acel salon, parul meu este albastru, iar Zayn s-a vopsit blond-gri. Ei bine, a fost destul de ciudat la acel salon, dar mai ales privirea acelei Emily. Era oarecum furioasa, dar când la văzut pe Zayn totul ia trecut.
Ma întind spre punga de chipsuri,chiar dacă au un gust oribil, chiar dacă sunt expirate, nu mai conta, foamea mea era mare.
Încă privesc pe geam, mâncând din punga de chipsuri cu un gust de mucegai, și cu un nume ciudat, gândindu-mă la viata mea.
Nu am cea mai perfecta viata, nici cea mai perfecta familie sau cei mai perfecti prieteni,dar erau singurii care ma făceau sa zâmbesc.
Oftez, dorind sa plâng, dar nici lacrimi nu mai aveam. Era secata de sentimente, dar și de lacrimi.
" Asta e noua ta casa! " îmi întorc privirea spre casa destul de modesta din fata mea. Sa înceapă jocul.

°Necorectat°