The rider

Capitolul 9

Merg ușor spre ieșirea dintre blocuri evitând gropițele din asfalt mai ceva ca jaloanele de la poligon. Opresc încet la stop punându-mi un picior jos, mă asigur stânga și plec la fel de ușor. În față se află liceul la care am învățat, îmi aduc aminte de toți profesorii și de toate persoanele de acolo, mi-ar fi plăcut să le spun prieteni, dar prietenia nu mai e ce a fost. Prietenii au fost înlocuiți de "tovarăși", acele persoane cu care îți petreci majoritatea timpului și atât.

Accelerez până în fața liceului apoi dau un revbomb fix la poartă, toți elevii de sub norișorul format din cauza fumului de țigară își indreaptă privirile spre mine. Îmi continui drumul și intru în sensul giratoriu. Îmi aduc aminte de un tip care învăța în același liceu. Avea un Kawasaki dar nu îmi aduc aminte modelul, o cască AGV neagră și gear casual. Mereu o parca în același loc, în fața unei pizzerii, apoi își punea casca în husă. Mă întâlneam zilnic cu el prin școala, făceam contact vizual ca doi dușmani pentru câteva secunde, apoi ne vedeam de treabă, știam exact cine e și cred că și el știa de ce mă uit la el, dar niciodata nu am vorbit. 

Fata din spatele meu îmi bate în umăr mormăind ceva, dar nu aud din cauza tobelor. Opresc la semafor și opresc motorul, ridic viziera și mă întorc:

-Ce tot spui acolo?

-Unde mergem?

-N-am idee, unde ne duce drumul.

-O..k, răspunde nedumerită.

Decid să mergem în parcul din apropiere, acolo se află un lac mare și frumos înconjurat de copaci, fix ce îmi place (da, am ceva cu lacurile). Intrăm pe o străduță îngustă și în pantă, probabil Ema se așteaptă să merg ușor, însă am încredere în frânele Brembo așa că bag mâna în accelerație până în capătul străzii. Oprit la stop îmi iau câteva palme în cască si niște înjurături spuse pintre dinți, apoi încep să râd.

Parchez în fața parcului și rotesc cheia, având ambele picioare în contact cu solul îi spun Emei că se poate da jos, îmi scot mânușile apoi casca pe care o așez pe rezervor. Lumina este așa de perfectă încât nu pot să mă abțin să nu îi fac câteva poze bestiei negre din fața mea. Un copilaș trece pe lângă noi uitându-se uimit la motor, Ema se apleacă și începe să vorbească cu el, însă acesta se sperie când încep sa ma uit la el. Oare așa de urât sunt? Sau este din cauza faptului că sunt un munte de om îmbrăcat în negru din cap până în picioare?

Mâna mea și a Emei încep să se îmbrățișeze strâns. Doi oameni total diferiți de restul, îmbrăcați în costume de motocicliști și purtând căștile pe mâini, plimbându-se liniștiti prin parc, primind priviri ciudate din partea bătrâneilor, însă, în ochii adolescenților niște "eroi". De ce eroi? Pentru că majoritatea adolescenților iși doresc relația perfectă, mers prin parc, locuitul împreună, știți voi, tot tacâmul, iar dacă mai adaugi și o motocicletă, două căști și costumele de piele chiar că este relația perfectă. Ei bine, cel puțin asta era pentru mine relația perfectă când eram de vârsta lor și iată că am ajuns să trăiesc ceea ce îmi doream.

Dupa 5 minute de mers, mărețul lac se ivește în fața noastra. Ne așezăm pe prima bancă din apropierea malului, căștile sunt așezate una lângă cealaltă exact ca doi copii care stau cu mânuțele la spate și își așteaptă cuminței dulciurile, însă toată atenția mea se îndreaptă asupra reflexiei copacilor în apă, sunt ca într-o stare de hipnoză. Doar două lucruri mă liniștesc: motorul și lacul. Nu știu de ce mă liniștește așa de mult un lac, poate că uneori am nevoie de liniște și pace și doar lacul mi le poate oferii. Starea mea de hipnoză este întreruptă de sunetul minunat făcut de un motor ce gonește pe bulevardul din vecinătatea parcului, iar eu și Ema începem să zâmbim apoi ne uităm unul în ochii celuilalt. Ne înțelegem din priviri iar ea îmi pasează casca în timp ce ne ridicăm de pe bancă. 

Ajunși înapoi în parcare, Ema așteaptă cuminte ca eu să mă urc pe motor. Încălecat pe bestie, îmi pun casca pe cap, pun rapid mânușile, apoi rotesc cheia în contact. Toate luminițele se aprind asemenea instalației de brad, iar acul urcă până la 13.000 apoi coboara la fel de repede spunându-mi că e gata de plecare. O simplă apăsare pe butonul de start îmi aduce fericirea. Aceleași tobe Toce spulberă liniștea răsunând în toată parcarea. Îi fac semn Emei că poate să se urce, micuța se face imediat confortabilă în șa și îmi bate în rezervor că este și ea gata de plecare. Eliberez ușor ambreajul și îmi așez picioarele pe scărițe, însă acestea nu stau mult acolo pentru că sunt nevoit să opresc la trecerea de pietoni. O frumoasă domnișoară defilează pe zebră făcându-i pe șoferi să uite că sunt cu nevestele în dreapta. Ajunsă în dreptul meu, încearcă să se uite în ochii mei însă îmi trag viziera și tot ce poate privii este negrul întens. Ema începe să aplaude ironic în spatele meu în timp ce mormăie în glumă un "bravo". Nu zic că sunt sub papuc, niciodata nu am fost, dar îmi respect femeia și știu că este extreeem de geloasă, geloasă cu G chiar.

Seara s-a lăsat ușor, ușor peste oraș. Luminile stradale se reflectă în rezervorul motocicletei și în vizierele căștilor. Pe banda opusă se află un cuplu pe un CBR1000RR, seamănă exact cu noi, doar motorul diferă. Odată întersectați ne salutăm toți patru, apoi ne continuăm liniștiți drumurile. Este un trafic imens, vineri seară, toată lumea se duce acasă de la serviciu, cozi interminabile peste tot. Aici intervine avantajul motocicletei, trag oglinzile și încep să îmi fac loc printre mașini cu ajutorul tobelor. Mașinile se despart exact cum a despărțit Moise apele și imediat ajung în capătul coloanei unde înâlnesc, desigur, roșul semaforului.

*La mulți ani, știu, mi-am cam prelungit vacanța de iarnă, dar partea bună e că începe sezonul moto."