ne-am ciocnit pe hol

şi i-am văzut ochii căprui

Jurnalule, bună, ce mai faci? Sunt tot eu, Kara, azi a fost o zi grozavă! *inimioară*

Am atâtea de povestit... în primul rând, am luat un 10 la istorie azi. Colegii se uitau urât la mine azi la şcoală, pentru că ei au primit note mai mici. Nu îmi părea prea rău, şi aşa nu aveam prieteni aici, nu am distrus nicio relație cu vreun coleg.

Oricum, te folosesc ca să îți povestesc despre tipul misterios. Azi mă duceam spre chioşcul cu mâncare din curtea şcolii cu Tania când l-am văzut. Am reuşit să compun o listă cu toate trăsăturile lui de bază:

-e om
-e băiat
-e înalt, cam 1,85
-are ochi căprui
-are fața foarte frumos proporționată
-e slab
-nu e foarte vorbăreț
-e relaxat în mers şi în gesturi
-e şateeeeeeen
-are părul foarte bine aranjat, fără gel, natural, dar fantastic
-are un zâmbet misterios şi cuceritor
-are fața copilăroasă şi sinceră
-aduce a francez după trăsături

Dintre toți băieții înalți, slabi şi şateni din curtea şcolii, pe el l-am remarcat imediat. Nu mi s-a părut ieri, chiar e drăguț. Dar sunt atât de "forever alone" încât nu am curaj nici să mă apropii de el. Ȋmi urăsc timiditatea şi frica de a nu fi respinsă. Dar el nu părea genul de persoană îngâmfată sau nesimțită cu fetele. Dar tot nu am avut curaj, nu sunt o disperată de atenție.

Ȋn ultima pauză am ieşit pe hol să iau puțin aer. Clasa lui termina orele, noi încă mai aveam una. Muream de ciudă că nu puteam să îl văd din nou. Dar poate aveam o şansă. Aşa că am ieşit repede la poarta de ieşire din şcoală şi m-am prefăcut că vorbesc la telefon.

I-am văzut colegii, dar pe el nu. Eram plictisită de la ținutul telefonului la ureche la mişto şi să spun ocazional cuvinte la nimereală ca să pară că chiar vorbeam cu cineva. Ah, în sfârşit a ieşit. Vorbea cu doi colegi. Am aşteptat să iasă toți ca apoi să treacă pe lângă mine ca să îl mai văd o dată.

Și s-a întâmplat. Preț de o secundă, m-a văzut, apoi s-a uitat în ochii mei. Eu m-am uitat temătoare în altă direcție după acea secundă, mă simțeam prea ruşinată. S-a sunat. M-am dus în clasă.

Scopul meu a fost îndeplinit. Am făcut schimb reciproc de priviri şi i-am văzut ochii căprui. Ȋn acea secundă nu a avut nicio reacție, deci ar fi putut atât de bine să râdă de mine sau să mă placă în sinea lui. Da, sigur nu avea cum să mă placă. Nu avea cum să se îndrăgostească de mine după doar 2 secunde de contact vizual.

Totuşi eu am facut-o...

Nu asta e ideea, oricum. Acum că am observat foarte atent cum arată şi cum se poartă, cred că i-am găsit tipului misterios o poreclă potrivită. Ȋntr-un fel interesant, are față de Dan. De acum numele lui de cod va fi Dan. Cel puțin până îi aflu numele, şi tu vei fi primul care va şti, jurnalule.

Trebuie să îmi învăț la chimie, mâine voi da test inițial şi nu am absolut niciun fel de urmă de frână de umbră de chef. Dar eh, e liceu, trebuie să mă obişnuiesc.

Ȋl va chema Dan de acum

şi e de bine, pentru că

Dan

este numele meu preferat.

posesoarea ta,

Kara .