Tată, ştiu că sunt suficient de mare încât să-mi port singur de grijă, dar de data aceasta prefer să am o scurtă conversaţie cu tine. Simt că am nevoie de sfatul tău părintesc, am nevoie să mă ajuţi să găsesc un răspuns.
M-am îndrăgostit, tată! Şi nu m-aş fi temut atât de tare dacă nu aş fi simţit cât de repede îmi acaparează sufletul fiinţa cu piele catifelată, ochi căprui, sâni fermi şi păr negru. Nu, nu m-aş fi temut absolut deloc dacă sufletul îmi era plin de ea într-un an, dar mie îmi este deja plin după câteva luni. Tată, dacă pleacă şi îmi ia tot ce mă defineşte, ce naiba mă fac? Da, sunt bărbat, dar unde scrie că bărbaţii nu au acces la temeri, la momente de nelinişte sufletească? Dacă mă vrea doar dimineaţa, să-i fac cafeaua, să o sărut pe frunte, să-i urez să aibă o zi minunantă, iar seara preferă singurătatea? Sau mai rău, pe altul? Ce o să mă fac atunci, tată? Vrei să ai un fiu fără suflet, fără pic de viaţă în el, un mort ce-şi poate încorda muşchii şi purta paşii spre groapă? Am nevoie de sfatul tău, am nevoie să-mi explici ce trebuie să fac, şi chiar dacă doar eu pot decide, nu mi-ar strica puţină îndrumare - aşa ai făcut mereu când mă vedeai descumpănit!
Tată, îmi este de ajuns să mă uit la ea şi simt cum mă topesc, cum genunchii ce pot susţine atâtea kilograme nu sunt capabili să susţină două grame de suflet fericit! Să-ţi mai spun că simt că o cunosc de-o viaţă, nu de 6 luni - poate că am început o nouă viaţă acum 6 luni, cine ştie? Dacă îmi vei spune să-mi întreb sufletul, să ştii că am făcut-o deja, dar încă e prea beat de ea şi nu-l pot lua în serios. Tată, îmi fuge atât de repede sângele prin vene încât simt că-mi ia foc tot corpul. Inima simt că stă să-mi zboare din piept, atât de tare îmi bate - nu mă poate salva nimic de starea asta? Ce să mă fac tată, cu ce aş putea să-mi trezesc sufletul din beţia asta?
Să plec, să rămân?
Oare câtă dragoste și iubire poate încăpea în cei 165 de cm ai mei?!
