Al doilea Dumnezeu

2.

      Sacrificiul ochiului trebuia făcut între Styx și Acheron. Cele două râuri sfinte izvorau din dedesubturile copacului căinței și se scurgeau în lumea de jos unde spiritele creaturilor deveneau energia cu care se hrăneau toți zeii. Acesta era locul în care se materializa ambrozia care hrănește zeii, care la rândul lor hrănesc creatorul. Totul în lumea clădită de el avea rolul de a se transforma în ceea ce avea mereu nevoie. Era un sistem complex de transfer al energiilor de la creator către el însuși. Lucifer, prima sa creație, aproape perfect chiar și azi, după atât de mult timp, nu dorea să își mai servească tatăl cu aura sa. Chiar mai mult, dorea să mărească puterea din lumina cu care era binecuvântat și să o controleze la capacitatea sa creatoare. Lumina și răul, două dintre elementele primordiale, erau în natura sa aproape pe deplin absorbite.

      Aici, pe tărâmul dintre Styx și Acheron, domnea o altă mână stângă a lui Dumnezeu.

      După ce Morrigan a luat Graalul din Avalon, s-a reîntors la corpul ei fizic pe care îl abandonase acolo unde râul Lethe se împărțea  în cele două brațe întunecate ale lumii care îl hrănea pe tatăl lor. Hugin a zburat alături de spiritul lui Morrigan până la întoarcerea sa la trupul păzit se către Lucifer.

      În jurul lor se crease un haos de energii întunecate pe care îngerul luminii le absorbea lacom. Eriniile Persefonei, creaturile care transformau aurele morților în vitalitatea tărâmului de dincolo, se adunaseră precum o ceață groasă în împrejurimea lor. Morrigan simțea acel întuneric ca fiind parte din ea, iar în aura sa se instala deja sentimentul de dominație față de aducătorul de lumină care își hrănea puterile nestingherit.

      Hugin vedea cum fantoma lui Morrigan introduce brusc mâinile în corpul abandonat, se așează în aceeași poziție orizontală și se lasă absorbită de trupul înnegrit de transformarea procesului de moarte vie. Pocalul se afla în mâna stângă, fiind ținut se mâna învinețită a cărei piele se ivea de sub zdrențele pe care le purta. Imaginea deplorabilă a zeiței contrasta puternic cu înfățișarea pură a îngerului decăzut care radia de o frumusețe dureroasă.

      Timpul în care Lucifer asimilase energia purgatoriului fusese suficient pentru ca eriniile să transmită existența celor două entități cărora nu le puteau rezista. Odata intrată înapoi în corpul său, Morrigan a început să absoarbă nu doar aura, ci și întunericul ceții.

      Lumina era predestinată a lucra în concordanță cu binele în univers. De aceea Dumnezeu a ignorat mereu existența creaturii perfecte făurite de el care își găsise puterea de a folosi lumina cu care fusese înzestrată pentru a controla răul. Existența lui Morrigan fusese creată pentru echilibru, însă acest echilibru avea să fie dus la extrem prin ceea ce avea să fie înfăptuit.

      În urma semnalelor date de erinii, o altă mână stângă a lui Dumnezeu a hotărât că trebuie să intervină în acest ritual de înfăptuire. Cum trufia lui Odin era prea puternică pentru a-i permite să intervină, aceasta a hotărât să aducă o piedică în planul distructiv pe care Lucifer îl dezvăluia.

      Condusă de energiile date de cele patru elemente primordiale și două din obiectele oculte ale facerii, se materializase în locul în care Styx și Acheron izvorau cu smoală și ambrozie.

      Hel a nordicilor, Babd a celților, Anubis al Nilului sau Hades al grecilor, ea era aceeași mână stângă a lui Dumnezeu.

*

      Babd, Hel. A doua creație după Morrigan. Fâșiile trupului ei fizic se lipeau în vâltoarea creată de agitația energiilor în forma ei feminină. Pielea albă, crăpată de vase de sânge rubinii, era învelită într-o tunică neagră, tăiată pe lungimea picioarelor până la mijloc și de sub braț către încheietură unde se lega de niște mărgele. Chipul era exact la fel ca al lui Morrigan sculptat: fruntea lată, sprâncenele arcuite deasupra unor ochi mari și verzi, nasul mic și drept, pomeții înalți, bărbia ușor rotunjită, maxilarul pronunțat. Toate încadrate de același păr negru. Înfățișarea era deosebită de piele, a lui Morrigan fiind înnegrită de moarte. Prin cea palidă a lui Hel se distingeau vasele de sânge care i-au plesnit pe trup din cauza aurei prea mari.