Al doilea Dumnezeu

3.

      Lăsă trupul lui Babd să zacă în țărână. Trebuiau să își croiască drumul către Avalon și să pună mâna pe ultimul obiect ocult. Acum Morrigan era capabilă să între în rai cu toate cele trei corpuri ale sale.

      Ziua se măcinase în lipsa forței furate dintre Styx și Acheron. Cei doi merseră de-a lungul brațului format de râuri înapoi la copacul sacru. Ceața Avalonului deja se ridica din apă și se apropia de arbore cu repeziciune.

      Niciun zeu în afară de mâna stângă a lui Dumnezeu nu mai putea întra în rai de la răzvrătirea lui Lucifer. Pentru această pedeapsă, toți ceilalți zei îl desconsiderau pe înger. Morrigan era gata să îi facă dreptate acum și să îi croiască și lui drum alături de ea în Avalon. Numai că îngerul voia acest drum numai pentru el.

      Ajunși din nou la copacul căinței, cei doi corbi zburară și se așezară pe crengile lui. Energiile din toată lumea prevesteau zeilor această confruntare. Hugin știa că Odin trebuie să își facă apariția pentru a încerca să își salveze rolul său în univers de toată trufia sa.

      Morrigan trecu de copac. Pleoapa ochiului sustras îi atârna, iar de sub ea se întindea pe față un șiroiaș de sânge închegat. În mâna stângă ținea Graalul, iar din spatele ei se desprindea o ceață de un negru dens. Spiritul ei, corpul astral, ieșea din trup spasmodic, precum o străfulgerare. Urma să între în ceață și să urmeze drumul către insula Avalonului.

      În momentul în care atinse ceața, Hugin știu că Lucifer avea să îi fure puterea. Nu știa dacă va reuși, dar cunoaștea intențiile manipulatoare ale sale. Munin revedea în fața ochilor momentul răzvrătirii și al izgonirii. Îngerul dorea să se răzbune singur, nu să fie răzbunat. Însă corbii nu au apucat să o avertizeze. Au încercat amândoi să zboare către ceață, dar raze de lumină puternice i-au aruncat în lături.

      Strălucind mai puternic decât Ra, soarele, Lucifer se afundă în ceață începând să taie din ea. Plutea ușor deasupra apei urmărind întunericul lui Morrigan. Cu o rază de lumină orbitoare, îl străpunse și o atinse în spate pe zeiță, făcând-o să se clatine.

      Puterile lor erau egale, dar atacul neprevăzut o surprinse nepregătită. Întunericul care o proteja se diminuă, iar lumina ce izvora din jurul lui Lucifer nu lăsa să se vadă nimic în spatele său. Doar zgomotele scoase de corbii agitați o făcură pe Morrigan să conștientizeze faptul că îngerul acesta îi voia răul. Zeița înțelegea acum, simțea chiar și prin piele natura răutății luminii, dar nu reușea în acele clipe fugare să înțeleagă de ce. Intențiile sale erau bune, Morrigan îi dorea binele lui Lucifer. Dorea să îi facă dreptate și să îi fie alături pentru a-l mai putea ajuta atunci când avea nevoie. Aceste sentimente izvorau acum dinăuntrul ei și se materializau în negura întunecată ce se întețea pentru a o proteja. Realiza că răul din această ființă nu putea fi schimbat, că se folosise de ea.

      Hugin și Munin săgetară printre cele două forțe care se confruntau și se așezară fiecare pe câte un umăr al lui Morrigan. Corbul care stăpânea memoria îi oferea imagini mentale zeiței cu întâmplări săvârșite de înger, dovezi ale răului ce sălășluia în el. Hugin îi dezvăluia cunoștințele sale: Lucifer urmărise doar să absoarbă elementele puterii sale pentru a deveni egal creatorului. Morrigan știa acum că are șansa de a stăpâni și ea alături de creator prin subjugarea celor patru elemente primordiale. Binele din întuneric îl deținea, însă cum putea ajunge la răul din lumina îngerului?

      Răzbunându-te, îi oferi Hugin răspunsul.

      Scăpând de dominația luminii, Morrigan începu să înainteze către el. Vizualiza în plan astral cum îmbrățișează toată acea sclipire cu întunecimea pe care o stăpânea, iar ușor, ușor, ajunse deplin de aproape de acea stea.

      Nu era nevoie de cuvinte, Lucifer realiza că Morrigan i-a cunoscut în final intențiile. Trebuia doar să ii domine puterea cu a sa, iar momentul precendent de slăbiciune îi oferea acest avantaj. Numai că zeița deja i-o luase înainte, întinzându-și forțele în jurul său.

      În afara acestui conflict, pe mal, lângă copacul căinței, ajunse Odin, pentru îndeplinirea inevitabilului. Înfipse Grungir în pământ și privi cum din ceața care ascundea poarta către Avalon, se disipă elementele.

      Morrigan închise ochiul apoi strânse Graalul în mâna stângă. Cu cealaltă îl apucă pe înger după ceafă și își lipi trupul ei de al său. Simți mii de ace străpungându-i carnea corpului ei fizic, dar se concentră să ducă la final răzbunarea. Lucifer profitase de naivitatea ei, atacându-i bunătatea pe care o stăpânea. În legea pe care o avea dictată în sufletul ei simțea că aceasta este cea mai bună pedeapsă.

      Își apropie chipul negricios de cel al lui care nu s-ar fi distins de razele de lumină care îi sfâșiau pleoapa. Atinse niște buze reci pe care le sărută cu toată patima pe care o avea în acel moment.

      Trupul îngerului se disipa de la picioare către cap, iar toată lumina și puterea răului se strângeau în globul de energie pe care Morrigan îl aduna în mâna ei. Treptat permitea și întunericului să se răspândească în lături pe vreme ce forțele se strângeau în acea sferă.

      Își croi drum afară din ceață. Hugin îi dicta cunoștința că Odin o aștepta.

      Înapoi la copacul căinței, Morrigan băgă Steaua în Graal și le strânse la piept. Îl privi pe Odin cum smulge Excalibur din pământ și se apropie încet de ea. În ciuda trufiei, el mai merita o șansă. Avea să rămână în continuare o mână de care să se folosească, dar Grungir avea să rămână a ei. O revendică dându-i din suliță, formă de sabie, apoi se întoarse din nou căutând să intre înapoi acasă. De data aceasta cu întreg corpul și permanent.

      Morrigan avea toată puterea pe care o stăpânea și creatorul. Iar acesta i-a permis să le aibă pentru că o voia acolo. În Avalon avea să domnească al doilea Dumnezeu.