Brian's point of view
Mi-a plăcut. Poate periculos de mult. I-am răspuns sărutului cedând ca o puștoaică îndrăgostită , din prima. Nici nu a fost nevoie să insiste prea mult că i-am cedat. Un sărut nu omoară pe nimeni și încă simțeam dezgustul acela ce mi l-a provocat tipa aia că ajunsesem să simt lipsa lui. În felul ăla cum mă provoca să fac ceea ce-mi era interzis, adică să simt. Să simt plăcere față de același sex. Trecuse mult timp de atunci și parcă uitasem cum este să-ți provoace dependență.
Am încercat în primă instanță să nu îmi mai placă, să îmi provoc uitare, să neg tot ce se întâmpla cu mine. Să rezist tenației , dar el tot insista să apară în peisaj , să mă ispiteze asupra păcatului. Și ce mai păcat!
Rupând sărutul, m-am uitat câteva secunde la el, văzând rânjetul ăla care încetul cu încetul se forma pe buzele sale. Tipul ăsta chiar mă scotea din sărite, aproape făcându-mă să uit momentul intens ce l-am avut în urmă și să-i dau un pumn. Se pricepea de minune la stricat atmosfere. Am oftat mintal și mi-am apropiat buzele de urechea lui stângă adăugând:
-Vrei să continuăm unde am rămas data trecută?
Și nu, prin data trecută mă refeream la acel moment jenant din baie, cu noi doi goi, unul peste altul. Da, acel moment când am simțit că am s-o iau razna.
S-a uitat la mine mirat. Am surâs, apoi m-am dus să închid ușa; cu cheia. Odată încuiați aici, am repornit spre el. De data asta nimic nu avea să mă mai oprească. Dacă el voia să jucăm dur, am să-i îndeplinesc dorința.
În următoarea secundă privirile noastre s-au intersectat simțind scânteia ce se formase imediat cum s-a auzit clinchetul când am răsucit cheia în broască. Era dorință. L-am sărutat , el răspunzând dominant. Am gemut indignat de acest lucru , însă nu m-am lăsat mai prejos. I-am scos cămașa din pantaloni astfe încât am început să-mi plimb mâinile pe spatele lui, pe sub ea. Întâi s-a cutremurat , deoarece mâinile mele erau reci, dar s-a acomodat repede ajungând să mă tragă de păr cu tupeu.
Tocmai de acea am rupt sărutul ciupindu-l și zicându-i:
-De păr mă vei lua doar când mi-o vei trage. Altfel, te pedepsesc și ți-o trag eu!
-Te provoc! Răspunde lingându-și buzele și apucându-mă pe neașteptate de fund.
Doar am surâs la reacția sa imediată și l-am împins, trântindu-l pe saltele vechi. Înainte să mă pun peste el l-am privit cu totul, imaginea coborând spre umflătura din pantaloni care era mai mult decât vizibilă.
Nu pot nega că eu nu eram la fel, însă nici pe departe nu era așa vizibilă, deoarece tocmai terminasem o labă înainte să vin aici. Se pare că presimțisem că aveam să pățesc ceva și mai bine să fiu pregătit.
-Ce te uiți așa? Mă întreabă. Arăt cumva a muierea ta, de m-ai și trântit aici?
M-am pus peste el înainte să se ridice și i-am răspuns.
-Azi da, mâine mai vedem.
Odată răspunzând la întrebare mi-am apropiat buzele de gâtul său sărutându-l.
-Doar nu ești serios, nu? Mă întrebă înghițind în sec.
-Oare? I-am zis ridicându-mi capul și atingându-i buzele cu ale mele, doar ca să-i văd privirea ce era un pic speriată.
Trebuie să recunosc că mi-a plăcut senzația pe care mi-a lăsat-o cu întrebarea. Simțeam că domin și era al naibiii de plăcut. Nu aveam cum să mă satur de momente din astea.
Apoi a râs.
-Te provoc, mi-o întoarce mai provocator decât mă așteptam să fie.
-Cum dorești.
I-am acaparat buzele cu ale mele formându-se un sărut lacom pentru a nu știu câta oară de când ne întâlnisem azi. E ciudat că atunci când sunt atât de multe aproape că nu mai ții numărul, însă dacă s-ar fi întâmplat doar de vreo câteva ori aș fi știut cum și în ce fel.
Tipul ăsta mi-a luat mințile.
Momentul nostru a fost întrerupt de un bătut în ușă în timp ce clanța era de mai multe ori încercată. Asta mă speriase ca naiba. Am rămas nemișcat , venind încă vreo două bătăi și în cele din urmă se făcuse liniște.
Cine bătuse la ușă a stricat tot momentul pe care-l creasem. Deja îmi pierise cheful de tâmpenii astfel că m-am ridicat de pe el.
-Cred că ajunge pentru azi, i-am comunicat decizia. Mi-a pierit cheful, am adăugat mergând spre ușă.
Acesta mă oprii, lipindu-și pieptul de spatele meu și inevitabil chestia încă tare pe fundul meu.
-Păcat că nu suntem de aceași părere, nu? Îmi șoptește la ureche simțind aerul cald cum îmi pătează piele, făcând-o de găină, cutremurându-mă.
Atunci a fost momentul când una din palmele sale au pus mâna pe abdomen și a coborât în jos, desfăcând nasturele de la pantaloni și băgând mâna în interiorul lui.
-Poate putem rezolva aceast mic incoveninent, a adăugat.
Eram oarecum paralizat, chiar îmi era dor de atingerea cuiva care să nu mă dezguste, în mod deosebit el.
Am lăsat un pic capul pe spate și am închis ochii preț de câteva secunde, apoi când i-am deschis, i-am luat mâna din pantalonii. M-am încheiat nasturele și am deschis ușa , pășind afară.
La unele lucruri trebuia să pun punct. Momentan nu eram pregătit de o altă dramă, de o altă dezamăgire, de orice alt sentiment de iubire sau de atragere sau oricare altul.
Da, înțeleg, sunt o domnișoară cu ifose, dar nici să mă las purtat de val nu pot să stau. Unele lucruri învățate nu mă vor face să mai acționez atât de instinctiv. Poate că Dean nu o merita, însă n-am ce-i face, trebuie să suporte domnișoara.
Când am plecat nu m-a strigat și nici eu nu m-am întors. Am mers înainte, ca să-mi termin atribuțiunile pe ziua de azi și să mă pot odihnii. În weekend eram liber să plec în oraș sau să rămân în apartamentul pe care reușisem împreună cu mama să-l cumpăr , în caz că mă simțeam sufocat de pușcăria din cămin. Mă mai duceam pe acolo și culmea , îmi făcea un bine. Nu aveam program de somn sau când să mă trezesc, deși corpul meu se obișnuise cu astfel de program, singura diferență fiind o jumătate de oră în plus pe care o mai dormeam.
Restul zilei a fost liniștită. Nu a fost nevoie să fac mare lucru, iar Dean sigur a stat în camera aia toată ziua, ținându-i companie bocancii și cele patru ziduri.La început mi se făcuse milă că trebuia să curețe, însă acum cred că și-a meritat-o. Mâna lui mi-a provocat și o erecție urâtă pe care nu știu când aveam s-o rezolv. Ar fi venit a doua pe ziua de azi, însă nici nu am simțit că aș mai fi făcut-o o dată când și-a pus mâna și a frecat de-a lungul ei. Doar gândindu-mă la asta simt că înnebunesc și din nou se ivea problema ce naiba fac. Trebuia să mă gândesc la ceva ce m-ar excita mai puțin, de prefat deloc, cum a fost tipa aia libidinoasă care mai avea puțin și mă viola acolo. Nu, nu cred că glumesc cu așa ceva, chiar dacă teoretic nu ar fi trebuit să mă simt violat, ei bine, cu una ca ea îți este violată și imaginația.
Și cam așa mi-a controlat spiritul încărcat de povara excitării.
r
CITEȘTI
A beautiful mind / Volumul 2
Romance|LGBT| Viața începe să se așeze pentru noi doi, chiar dacă mai sunt câteva turbulențe. Mă întreb totuși dacă ne-a uitat? Noi cu siguranță ne vom aminti de el. Am făcut alegeri greșite în trecut, acum am schimbat totul. Nu v-am uitat, dar nici nu v...