Intriga

Capitolul 3

Drumul asta pare sa fie mai lung ca oricand. Nu-mi vine sa cred ca si la miezul noptii sunt atatea masini in trafic.
Stalpii de lumina imi incadreaza drumul drept iar pomii inalti ma ajuta sa nu ies de pe sosea. Sunt foarte obosita si ingrijorarea imi face pulsul sa creasca din ce in ce mai mare. Imi simt ochii umflati si transpir de emotii. Am stat cu ochii in patru in caz ca o vedeam pe Ana sau pe cineva cunoscut, dar nu mi-a iesit nimeni in cale si nici telefonul nu mi s-a deschis in semn de mesaj sau apel.
La urmatoarea intersectie se afla casa lui Harry. De ce stau atat de departe de el? De ce Brighton este un oras atat de mare? Mi-e dor de oraselul meu cu vreme calduroasa si frumoasa si de trotuarul cu oameni putini.
Vila aceasta nu are geamuri care sa lumineze sau muzica sa rasune, ci doar o liniste profunda ce ma scufunda intr-o si mai mare confuzie. Confund oare casa? Nu, nu prea cred.. este cea mai mare de pe aceasta strada..
Ma gandesc sa mai conduc, dar nu, aici este. Masina lui Harry este in curte. Ii pot vedea Range Rover-ul negru prin barele de fier ale gardului. Asta inseamna ca este acasa, nu?
Nefiind un caracter prea indraznet, ma gandesc daca sa astept pana iese cineva la poarta sau daca sa il sun pe amicul meu. Nu, Em, acum nu este cazul. Apasa pe clanta si intra. Prietenii tai sunt pusi in jocul acesta nebun.
Nici nu stiu cum am ajuns aici, in pragul usii. Este bezna. Oare m-au mintit cand mi-au spus ca se tine o petrecere in noaptea asta..?
Inaintez pe coridorul casei sale uriase si dau de o usa intre-deschisa. Din spatele sau parca se aude ceva.. un oftat.. sau un planset? Totul imi pare cunoscut. Am o senzatie de deja-vu.
Imping usa usor cu varfurile degetelor si caut intrerupatorul. Se pare ca am uitat ca este o pana de curent sau ceva de genul, in toata casa asta, asa ca imi aprind lanterna de la telefon. Nu imi vine sa cred ce vad.
Rimelul Anei este intins pe toata fata sa, iar lacrimile-i curg siroaie pe obrajii ei de un rosu aprins. Parul ei blond ii este ciufulit iar corpul ii tremura. Imi sopteste:
-E-e-mm... t-tu.. slava Domnului ca esti aici! E-el.. Te rog, nu ma lasa! Te rog!
-Ce se intampla? Nu pricep!
-El.. nu.. o usa se deschide cu un zgomot puternic si tresar. Nu stiu cine este omul ce se afla in prag.
Nu, nu iar! Trezeste-te, Emma! Dar parca totul se intensifica.. este totul si mai real... acum chiar imi doresc sa ma trezesc. Mana omului solid ce se afla in cadrul usii se ridica iar fata Anei este palida acum. Ma strange de mana; mai tare ca niciodata. Imi simt gura uscata iar fata mea cred ca este mai alba decat a Anei. Stiu cine este omul cu acel ranjet fioros pe buze.