Doliul alb

Capitolul 4

          Il recunoscu din prima clipa in care il vazu, deoarece Junaid nu era deloc un barbat pe care il puteai uita usor, mai ales cu ranjetul si privirea aceea specifica unui barbat care te dezbraca din priviri. Avea parul brunet si ochii albastri, iar Lannei i se parea o combinatie mortala. Era cu adevarat dragut si emana eleganta prin fiecare por al sau, facand-o pe Lanny sa zambeasca.

—Ce se intampla, printesa? Este invazie de gandaci la tine in cabina de te-ai hotarat sa iesi afara? zise acesta ironic.

Lanny se uita la el si ii pierii zambetul de pe fata. "Doamne, ce nemernic! Acum ca ma gandesc mai bine, Junaid este dragut doar pana ce deschide gura si incepe sa vorbesca" se gandi Lanny. Dorea sa ii spuna vreo doua, insa trebuia sa ramana calma si sa nu atraga atentia prea mult asupra ei.

—Nu domnul meu, am vrut doar sa iau o gura de aer.

—Deci la voi englezii o gura de aer inseamna flirt in vazul lumii?! Oh, acum inteleg de ce femeile din Anglia sunt asa de cautate, va oferiti singure pe tava, nu mai trebuie sa muncim noi sa va curtam.

Cum indraznea sa o compare cu o usuratica? Tot ce facuse fusese sa se poarte la fel de dragut cu Manu pe cat se purtase el cu ea.

—Ati inteles totul gresit, noi doar discutam.

—Desigur. Urma o pauza in care Junaid se rezema de perete cu mainile incrucisate la piept si privi in zare. Uite ce e printesa, nu stiu cum este pe la voi englezii si sa fiu sincer nici nu imi pasa, insa la noi, o viitoare mireasa nu flirteaza cu primul barbat pe care il vede cand iese din camera dupa o saptamana. De data asta o sa trec cu vederea, insa data viitoare cand te mai prind ca faci asta, pe el il arunc peste bord si il las sa vina acasa in America inotand, iar pe tine te inchid in camera si le spun oamenilor ca esti prea hidoasa pentru a iesi afara. Ne-am inteles?

Lanny facu ochii mari de uimire deoarece acum Junaid avea ambele maini pe umerii sai si o privea cu o privire ce o facu sa il creada pe cuvant.

—Da, raspunse Lanny fara glas.

—Bun. Acum, daca nu te superi, am putea continua treaba pentru care venisem initial aici. Kabili s-a hotarat in sfarsit sa-ti dea cabina ta deoarece se pare ca ti-ai recuperat memoria. Urmeaza-ma! spuse acesta luand-o inainte fara sa o mai astepte.

          Lanny il urma fara a mai spune vreun cuvant. Cine se credea de o lua atata peste picior? Abia astepta sa ajunga odata la destinatie si sa poata discuta cu cel ce ii trimisesera dupa Elizabeth. Avea sa-i explice ea regelui ala ce fel de oameni se trimit pentru a insoti o lady intr-o calatorie. Si pana la urma cum il chema? Trebuia sa afle cat mai repede deoarece la cum se comportasera pana acum Junaid si Kabili, sigur aveau sa o arunce in mare si sa faca cale intoarsa dupa adevarata Elizabeth daca vor afla adevarul. Si sincera sa fie, pe lista ei de dorinte nu era niciun inot cu rechinii.

Nici nu isi dadu seama cand ajunse in fata unei usi mari din lemn de mahon. Junaid deschise usa cu un scartiit prelung si ii facu semn sa intre inauntru. Camera era destul de modesta, cu mobilierul si peretii in diferite culori de roz. "Sigur o sa am cosmaruri la noapte de la tot rozul asta" se gandi Lanny simtind ca se invarte camera cu ea. Cu toate astea, era mult mai buna decat "celula" in care isi petrecuse ultimele nopti.

—Nu e cine stie ce, insa ai tot ce iti trebuie.

Lanny se aseja pe pat si observa ca acesta este moale, exact ca cel din camera sa de acasa.

—Multumesc, este draguta, insa de ce atat de mult roz?

Junaid se uita la ea de parca ar fi o straina care il intreaba de sanatatea mamei sale. Era cea mai confuza figura pe care o vazuse Lanny in toata viata sa.