Doliul alb

Capitolul 6

Ajunsă în camera sa, Lanny se întinse pe pat și începu să mediteze la cele întâmplate. Era felul său de a se liniști când se producea o întorsătură de situație în planurile ei.  Nu se așteptase ca cineva să-i descopere adevărata identitate.Cu toate astea, era fericită că Manu era cel ce aflase. Nu știa de ce, însă în ciuda faptului că îl cunoștea doar de o zi, avea încredere in el. O făcea sa se simtă în siguranță și deși planul lui nu i se părea prea bun, credea că vor reuși. Felul în care privirea lui devenise una hotărâtă o făcea să se întrebe dacă va reuși cineva vreodată să-l descopere cu adevărat pe bărbatul ăsta.
Un ciocănit la ușă o trezește la realitate.             
— Da, intră!spuse în timp ce se ridică de pe pat si își aranjă rochia șifonată.
Junaid intră vesel pe ușă și zărind-o, zâmbetul său se lărgi studiind-o.
— Ce mai face iupurele meu... negricios?spuse odată ce privirea sa se opri asupra rochiei pe care o purtase încă de la răpire.
— Foarte bine domnul meu, însa aș prefera să nu mă asociați cu animalele.
— De ce porți încă nenorocita asta de rochie când dulapul este plin cu tot ce ți-ai putea dori?
Și uite că a venit și intrebarea de care Lanny tot sperase că o să scape. Ce putea să-i spună?
— Imi pare rau, însă nu îți pot spune motivul pentru care nu le port.
— Ei, pe naiba nu poți! Ba poți și o să-mi spui, așa că dă-i drumul păpușă, nu pot să stau toată noaptea aici. Dacă sunt prins in cabina ta ori sunt aruncat peste bord, ori te iau de nevastă. Si crede-ma,niciuna nu imi place.
Lanny își dădu seama că Junaid nu avea să plece până nu îi spunea un motiv, așa că își acceptă soarta.
— Problema este că... îmi sunt prea largi. Când am trimis scrisoarea cu măsurile eram puțin mai plinuță, însă am zis că până în ziua nunții să mai slăbesc puțin. Acum că mă gândesc mai bine, nu a fost o idee prea bună.
— Și asta nu puteai sa îmi spui? Voi englezoaicele sunteți ciudate, vă e rușine să spuneți și că vă e sete.
— Nu se cade, domnul meu. Spuse ea calmă, însă în mintea ei se dădea o petrecere în cinstea minciunii pe care tocmai o spuse și care reușise să o scoată din încurcătură.
— Corect... Junaid se uită in jurul lui de parca ar cauta ceva cu privirea ce nu reușea sa  găsească.
— Cauți ceva?
Acesta făcu o grimasa continuând să inspecteze pereții
— Bunul gust,insă văd că nu e pe aici.
Lannei îi veni sa râdă, însă acoperii totul într-o tuse. Deci nu era singura care nu era de acord cu toată obsesia Elizabethei pentru roz.
— Nu cred că ai venit până aici pentru a te lua de gusturile sau rochia mea.
— Ai dreptate, am venit să te chem la masă. Kabili ne așteaptă cu Manu în cabina lui așa că ar trebui să ne grăbim.
— nu ar trebui să facă un servitor treaba asta? Plus de asta, parcă vă era interzis să intrați în cabina mea.
— La noi, servitorii nu ne fac toate treburile. Și da, nu-mi este permis să intru, dacă sunt prins, ori te iau de soție,ori sunt omorât... însă în ambele cazuri ajung omorât de regele Rondal, dar nu era nimeni prin preajmă și era destul de frig afară. Mergem, prințesă?
Lanny nu știa dacă să fie fericita sau îngrijorată. Nu știa dacă să meargă sau să-i închidă ușa în nas imediat ce va ieși din cabina ei. Nici nu avea prea mult timp pentru a lua o decizie...
Junaid înaintă spre ușă și îi spuse peste umăr
— Am uitat să menționez cât de rau primește Kabili un răspuns negativ la cererile lui?
Lanny făcu ochii mari la imaginea omului peșterilor înfuriat peste măsură si bătând în miez de noapte la ușa ei cerându-i să-i deschidă ca să o poată omorâ "Și s-a dus și dreptul meu la alegere" își spuse și se grăbi să îl ajungă din urmă având grijă să închidă ușa în urma ei.
Junaid zâmbi arogant în timp ce mergea în fața ei pe culoarul spre cabina lui Kabili.
Ajunși în fața ușii, Junaid bătu de trei ori în ușă și spuse cu o expresie amuzată pe față.
— Cioc-cioc, v-am adus comanda de gâscă speriată.
Lanny se uită încruntată la cel ce îi arunca un zâmbet și se aplecă spre ea pentru a-i șopti
— Tu ești aia
"Doamne, ce avea cu toate poreclele astea? "
— Intră odata, Junaid!
Junaid oftă și deschise ușa lăsând-o să intre prima, după care intră și el și inchise ușa.
— Kabili, aveam un nume de cod, ți l-am zis când am plecat. Niciodată nu respecți procedura, spuse acesta cu o voce de copil bosumflat și se așeză pe scaunul sau, încrucișându-și mâinile la piept.
— Nu facem trafic de femei, Junaid. spuse Kabili calm
— Gâște, Kabili, gâște! îl corectă Junaid
În tot acest timp, Lanny rămase în dreptul ușii,neștiind dacă să fugă cât timp ei erau neatenți sau să se așeze neinvitată.
— Charlene, ia un loc, te rog! o invită Manu arătând cu mana spre scaunul din capatul mesei ce era față în față cu cel al lui Kabili.
Toți își întoarseră privirile spre ea, iar Lanny se simți ca intr-o celula, băgată cu forța de gardieni, unde deținuții o privesc toți de parcă nu au mai văzut o femeie de ani de zile. Doar că aici nu erau deținuți. Se afla in cabina unui vas cu un sălbatic, un intelectual, si un bufon arogant. In cele din urma se așeză și se uită în farfuria din fața ei uimită. "Oare este posibil? Oamenii ăștia au și pui pe corabia asta? " îi aruncă o privire lui Junaid "Doamne, ce bine îmi pare că nu l-am dat afară! " își spuse în timp ce se uită din nou la bucata de pui din fața ei si o împunse cu furculița să fie sigură ca e adevărată.
Junaid si Kabili își aruncau priviri uitându-se la ea, în timp ce Manu doar stătea liniștit și manca din porția lui de pui.
— Ar fi trebuit să-ți aducem pește, însă am zis ca nu o să te supere o mică schimbare de la meniul tău... voi trimite acum după Mandi pentru a-ți aduce o porție de pește.
— Nu! spuse aceasta repede, făcându-l pe Manu sa o privească îngrijorat. Dându-și seama de gafă, încercă să remedieze totul folosind o voce mai calmă. Adică nu este nevoie, mi-ar prinde bine o schimbare.
— În regulă atunci.
Toți începură să mănânce în liniște. Era prima dată când luă masa cu cineva de la plecarea părinților ei și a lui James pe mare. O făcea să-și aducă aminte de cinele pe care le avea împreună cu părinții ei unde subiectul principal erau belelele prin care James se baga tot timpul. Își aminti surâsul mamei sale de fiecare dată când tatăl sau îi șoptea ceva la ureche. Pe atunci era prea mică pentru a înțelege toate acele gesturi și priviri, însă acum le înțelegea pe unele. Se iubeau mult.
Își ridică privirea și se uită la cei trei bărbați din fața ei ce mâncau în liniște. "Peste trei săptămâni voi fi pe o navă înapoi spre casă,iar ei vor afla adevărul. Probabil Junaid va rade în timp ce Kabili se va revolta pentru timpul pierdut. Iar Manu va încerca să îi explice regelui. Regele...oare ce fel de rege o mai fi și el? bărbații ăștia nu sunt nici pe departe cavaleri în armuri strălucitoare. Păcat că nu voi avea niciodată ocazia să-l văd" .
— Știți ce mă gândeam, nu vi se pare că e cam liniște? V-am povestit vreodată despre noaptea în care...
— Oh, Junaid, o cina liniștită vreau și eu! spuse Kabili masându-și tamplele
— Bine, dar sa știi că era o poveste interesantă, tu pierzi.

Heey... scuze ca nu am mai postat, insa m-am mutat si o perioada de timp nu am avut net, iar telefonul meu era mort de mult. Acum mi-am luat altul deci probabil o sa incerc sa postez regulat... mi-au spus mai multe persoane ca scriu capitolele prea lungi... scuze pentru asta,dar asa vreau sa fie carte asta... probabil voi incerca pe viitor sa le fac putin mai scurte in alte carti.Pupici si imbratisari si sa aveti o saptamana uimitoare la fel ca voi=))