Doliul alb

Capitolul 5

          Trecusera sase ore de la ridicarea ancorei, insa contrar asteptarilor, in loc sa fie fericit, Freeman era abatut si ingandurat. Cum putuse sa uite mancarea? Regreta ca pierduse timpul plangandu-se ca ii ia prea mult lui Martin sa ajunga in loc sa se duca si el acasa si sa-si pregateasca ceva pentru calatorie. Statea pe punte, cu mainile adanc ingropate in buzunarele mari ale hainei sale si privea catre mare. Vremea era din ce in ce mai rece, iar ultima rafala de vant il infiorase de-a binelea, facandu-l sa-si stranga mainile in pumni in incercarea de a se mai incalzi. S-ar fi simtit mai bine daca si ceilalti ar ingheta de frig pe puntea aia blestemata, insa toti erau in cabina capitanului pentru a manca si a se veselii, iar cel mai rau lucru era ca Freeman le putea auzii rasetele de aici. Nu avea sa intre acolo si sa se faca de ras pentru ca nu avea nimic la el si in niciun caz cu avea sa se umileasca intr-atat incat sa accepte mancare sau bautura de la sobolanii aia pe gratis. Cel mai probabil avea sa ia ceva maine, in miezul zilei, cand toti aveau ceva de facut si nimeni nu era atent la el. Deodata, Freeman isi intoarse privirea de la cerul cenusiu, catre buzunarul sau drept, confuzia inundandu-i chipul. Tocmai atinse ceva rece, si scotand afara obiectul, isi dadu seama ca este o moneda din aur. O privi mai atent si isi aminti de cea pe care i-o luase vizitiului cel mort. Un zambet i se ivi lui Freeman pe buze. Se pare ca facuse rost de bani pentru mancare in seara asta. Isi luase mersul de aristocrat si pasi tantos catre usa, urmand sa o deschida cu mult curaj, de parca intra in propriul sau dormitor. In incapere se facu liniste, marinarii ramanand cu halbele de bere in mana.

Lui Martin i se largi zambetul, iar ochii ii tradau incantarea sa-l vada in sfarsit pe Freeman alaturandu-se petrecerii. Voise sa-l invite mai devreme, insa se gandi ca mai bine il lasa sa-si limpezeasca gandurile, deoarece se vedea clar ca este abatut din cauza pierderii nepoatei sale. Martin era uimit de dragostea pe care i-o purta acesta si le explicase oamenilor sai ca motivul pentru care Freeman nu se alaturase petrecerii pana acum era acela ca nu putea sa manance sau sa se veseleasca fara sa fie sigur ca si ea mancase si era bine. Putea spune clar si tare ca batranul era noul sau erou. Se ridica in picioare si traversa incaperea pentru a ajunge la Freeman pe care il imbratisa.

—Freeman, dragul meu prieten, ma bucur nespus sa ai hotarat sa-ti dai voie la putina relaxare. Pana la urma, cu ce o ajuta pe nepoata ta daca te inchizi in tine si refuzi sa mananci?

Freeman il credea pe Martin un nebun "Omul asta chiar ca nu e sanatos, ne cunoastem de 6 ore si deja crede ca imi este prieten. Daca incepem asa, atunci peste 6 saptamani cand vom ajunge in America e posibil sa nu ma mai lase sa cobor." cu toate acestea, lordul doar ii zambi.

—Intr-adevar, mi-am dat si eu seama de asta, spuse Freeman scotocind prin buzunare dupa moneda care se pare ca disparuse "Oh, fir-as bogat, unde ai disparut fato? Nu ma lasa sa ma fac acum de ras, am intrat deja. Posibil ca vizitiul ala sa ma fi blestemat, insa promit ca daca gasesc moneda aia acum, o sa duc o floare la mormantul lui." si cu acestea spuse, Freeman gasi moneda care se strecurase prin gaura buzunarului sau si se duse prin captuseala. Desigur, odata ce o gasise uita ce promise, insa ce mai conta? Uite Martin, ia asta si da-mi ceva de mancare.

Martin se uita la moneda de aur pe care Freeman i-o intinse, iar apoi isi indrepta privirea catre chipul lui Freeman incercand sa gaseasca vreo urma de amuzament, insa nu gasi niciun semn de asa ceva. In ciuda faptului ca Freeman nu glumea deloc, Martin izbugni in ras urmat de camarazii sai care privira pana acum intreaga scena amuzati de gestul lordului.

—Oh, dragul meu Freeman, esti asa amuzant. Nu trebuie sa-ti faci griji in legatura cu plata mancarii sau a oricarui lucru de care ai nevoie, la bordul navei mele impartim totul inafara de femei. Asa ca ia un loc langa mine si hai sa sarbatorim! spuse capitanul luandu-l de dupa umeri si tragandu-l dupa el pana la scaunul lui Freeman.