Doliul alb

Capitolul 2

            —Imi pare rau, insa legea e lege, iar eu fiind un reprezentant al acesteia, nu o pot incalca in niciun caz. Sa va explic inca odata de ce...

Freeman Wouters statea pe fotoliul sau vechi din piele naturala, maro, din coltul salonului sau pentru oaspeti ascultand in timp ce avocatul sau ii explica din nou motivele pentru care nu poate sa ia el averea nepoatei sale. Aproape ca-i statuse inima cand vazuse ca barbarii aia venisera sa-i ia fiica cea mica pierduta in urma cu 3 luni la un joc de carti afurisit, cu un indian netrebnic venit din America aia plina de colonisti zdrentuiti. Dar apoi, vazand ca salbaticul nu stie cum arata fata lui si o intreaba pe nepoata sa daca este Elizabeth, acestuia ii se incolti un nou plan mult mai bun in minte. Unul care avea sa-l scuteasca de o gura in plus de hranit, avea sa-i salveze fata, iar el ramanea cu banii. Era un plan genial la care numai un geniu ca el se putea gandi. Dupa ce sustinuse ca ea este fiica lui, salbaticul reusise sa o faca sa taca inainte sa spuna adevarul si plecasera cu ea, lasandu-l acolo cu un vizitiu mort si o trasura de condus pana acasa. Il dadu jos pe vizitiu,insa cand sa porneasca trasura si sa plece,mai arunca o ultima privire vizitiului. Ofta si se dadu din nou jos, scotocindu-l prin buzunare pana cand dadu de galbenul pe care i-l arunca la urcarea in trasura. Il privi pret de cateva secunde, apoi isi trecu mana peste ochii larg deschisi ai vizitiului pentru a-i inchide si ii spuse "Oricum pe lumea cealalta nu ai nevoie de asta, batrane" . Se urca din nou pe locul vizitiului si mana caii, pornind spre casa mai fericit ca niciodata. Avea sa fie bogat! Insa toata fericirea sa se naruisere imediat ce pe usa casei lui intra avocatul. Ii spuse ca nepoata sa este moarta si ca el este singurul care putea sa ii ia in posesie banii, insa avocatul sustinuse ca Charlene putea sa mosteneasca banii doar dupa implinirea nenorocitilor de 23 de ani si, cum ea murise inainte sa-i implineasca, banii ii vor fi luati.

—Si daca nepoata mea nu ar fi moarta? se ridica Freeman si intreba incepand sa se plimbe prin spatele canapelei din fata avocatului pe care stateau sotia sa si ceilalti 5 copii. Daca inca este in viata, dar nu isi mai vrea mostenirea si mi-a lasat-o mie?

—Milord, in cazul asta lucrurile sunt mai simple decat credeam. Trebuie doar sa o puneti sa semneze un act prin care este de acord sa va lase totul si problema este rezolvata. Uitati, aici trebuie sa semneze. Spuse avocatul dandu-i o foaie si aratandu-i locul in josul paginii. Freeman isi iesi din minti cand isi dadu seama ce prostie facuse cand o lasase sa plece cu salbaticii.

—Dar este in America, pentru numele lui Dumnezeu! Urmeaza sa se casatoreasca. "Sau sa fie ucisa daca salbaticul afla ca a fost inselat" mai adauga Freeman in gandul sau.

—Atunci, cu tot respectul domnul meu, dar odata ce se va casatori nu o sa mai puteti nici macar visa la averea ei.

Lord Freeman se albi la fata si scoase un sunet ingrozit punandu-si mana stanga pe piept, de parca auzise cea mai proasta veste din viata lui. Se uita la copiii si nevasta lui care erau posomorati din cauza ca nu mai aveau pe nimeni care sa-i poata salva. Sotia lui era imbracata intr-o rochie verde de culoarea mentei, singura pe care o mai avea de purtat atunci cand primeau musafiri. Parul de un rosu aprins si frumos aranjat in bucle, ce ii incadra perfect fata rotunda ce pe vremuri facea furori printre domnii de la baluri si cu care reusise sa atraga in al doilea sezon al sau un duce, acum era lasat pe umeri, prins cu o clama de par tip pieptene. Singura sa greseala fusese ca il alese pe Freeman in locul ducelui. Se lasase purtate de dorintele pe moment si acum ajunsese asa de rau incat isi vanduse ultimele sireaguri de perle saptamana trecuta pentru a-i putea cumpara sotului sau haine noi pentru drumul spre Villeland sa o aduca pe nepoata lor bogata.

—Ce tot vorbesti acolo nechibzuitule, iesi afara imediat! urla Freeman rosu la fata de furie la bietul avocat ce isi aduna geanta cu acte in graba si se indrepta spre usa, nu inainte sa faca o plecaciune in fata sotiei lordului. Afara, porc sadic ce esti! mai tuna odata Freeman.

Sotia sa se ridica ajutata de fiica sa cea mare, Smaranda de pe canapea si le spuse copiilor sa ii lase singuri. Dupa cateva momente de liniste in care Christine il studie din cap pana in picioare pe sotul sau, aceasta il intreba cu un glas ce ii trada sentimentele de dor si tristete.

—Cand te-ai schimbat atat de mult Freeman? Cand ai ajuns dintr-un barbat seducator si educat intr-un batran ursuz, egoist si manipulator? Nu te mai recunosc. Suntem de 18 ani impreuna si pe zi ce trece in loc sa te cunosc mai mult, simt ca te indepartezi de mine cu fiecare ora care trece. Am facut eu ceva sa te fac sa te comporti asa? intreba femeia apropiindu-se de el si incercand sa-l atinga, insa Freeman se feri de aceasta si se indrepta spre usa.Se opri in fata acesteia si isi intoarse capul spre sotia sa.

—Oamenii se schimba la un moment dat, nu esti tu de vina pentru asta. Ai grija de copii, ma duc sa vad de un vas pentru America sa o aduc pe pustoaica aia inapoi.

Si cu aceste cuvinte, iesi pe usa lasandu-si sotia cu lacrimi in ochi.

         Desi credea ca cel mai probabil nu mai tine deloc la ea, Christine inca era indragostita de el la fel ca in prima zi cand il vazuse la balul dat de un var de-al ei. Era un barbat sociabil care se intelegea bine cu toata lumea si desi ducele Harlow ii facea curte chiar in acele momente vorbindu-i despre cat de bine s-ar intelege daca ar accepta sa-i fie sotie, ochii si atentia Christinei era indreptata catre lordul Freeman, fratele mai mic al contelui de Ville. Stiuse din primele momente cand il privise in ochi ca el este barbatul pe care il vrea. Primii ani de casnicie devenisera cei mai frumosi ani din viata ei. Avea o casa frumoasa, un sot minunat, un copil, rochii in pas cu moda, bijuterii si, cel mai important, dragoste.Dupa ceva timp insa, Freeman incepuse sa intarzie noptile acasa si sa si le petreaca prin cluburile la care nu exista zi sa nu fie prezent, iar odata cu lipsa lui, Christine sesiza si lipsa unor bucati serioase de pamant si bani. Cand isi intreba sotul ce se intampla de le dispar incontinuu proprietatile, el ii raspunse cu un sarut pe frunte, continuand cu "Nu-ti face griji, o sa le castig la loc, ba chiar mai mult!" .Insa nu fusese asa. Situatia se inrautatise considerabil, iar in cativa ani de zile ramasesera lefteri, cu 5 copii de hranit si unul pe drum.

          Ajuns de trei ore in Portul Tomson, Freeman fierbea de nervi din pricina capitanului care il facuse sa astepte doua ore doar pentru a se duce acasa sa-i dea raportul sotiei sale. Nu intelegea de ce trebuie muierile sa stie tot ce fac barbatii lor. Daca ar fi fost dupa el, ar fi ridicat imediat ancora si ar fi navigat cu cea mai mare viteza catre America. Insa nu putea face asta. Nu avea nici macar un ban si fusese norocos ca Martin era un om cu suflet mare care dupa ce ii inghitise povestea cu nepoata lui furata de un indian acceptase sa il ia pe nava lui. Pufni dispretuitor dand din picior si privi din nou spre ceasul lui de buzunar din aur de care nu s-ar desparti nici mort. Ridicandu-si privirea de la sagetile ceasului,il zari pe capitanul Martin venind cu o desaga mare pe umar "Probabil ceva neimportant facut de nevasta-sa pe care a fost nevoit sa-l ia din politete" Se gandi Freeman. Se apropia vesel, fluierand un cantec marinaresc, din care se oprea din cand in cand, timp de doua secunde, pentru a putea saluta ceilalti marinari sau lucratori pe langa care trecea.Ajuns in fata lui Freeman, capitanul il batu usor pe umar.

—Ei, sper ca nu m-ai asteptat prea mult, stii si tu cum sunt nevestele cand le spui ca le lasi singure pentru 2 luni. spuse capitanul cu un suras, incepand sa urce pe punte.

—Da... stiu cum este, spuse Freeman. Dar adevarul era ca de fapt nu stia. Sotia sa nici nu stia ca el pleca. La plecare ii spusese doar ca se duce sa caute un vas, insa cand vazuse cat ii cer marinarii pentru cursa asta si pierduse orice speranta. Pana cand il intalni pe capitanul Martin caruia ii vanduse o poveste si reusise sa il induioseze, acesta permitandu-i sa calatoreasca la bordul vasului sau pe gratis. Singura problema era ca nepoata lui please acum o saptamana, iar el va intarzia inca trei saptamani deoarece calatorea cu o nava de marfuri, ceea ce insemna o multime de ocoluri si opriri, pe cand nepoata sa va ajunge la logodnicul fiicei lui peste doua saptamani. Insa Freeman nu-si facea griji decat pentru viata ei, sa nu care cumva salbaticul ala pe care il numesc ei  "rege" sa o omoare cand avea sa vada ca nu este Elizabeth a lui. Numai gandul ca avea sa piarda banii ii dadu fiori pe sira spinarii, insa se linisti cu speranta ca va ajunge peste sase saptamani in America si atunci va putea sa o ia inapoi pe Charlene si banii ei.

Heey lume care citesti cartea asta plictisitoare=))Sper sa va placa capitolul asta...cel putin mie mi-a placut sa-l scriu...umm...cum vi se pare Freeman?=))Sincera sa fiu mie imi place,ma amuza pentru ca este genul ala de om care se stramba atunci cand scoate niste bani din portofel...ceva gen mama cand e la magazin si a cumparat prea multe si ii intinde banii vanzatoarei,dar are acea privide de"Sigur ii vrei pe toti?"=)))kk,so...urmatorul capitol il voi posta vineri sau sambata...byeee=))