De vină sunt eu

1.

  Nu pot să zic că am ghinion, poate asta mă va ajuta să devin tare, puternică, să fiu un paravan al durerii.

     Gândurile şi căldura îmi deranjează somnul adânc. Îmi e aşa dor de tata, pentru mine nu a fost deloc uşor să văd acele imagini înfiorătoare în fața mea. O lacrimă fierbinte se face simțită pe obrazul meu la fel ca durerea insuportabilă de cap. O privesc pe sora mea, o privesc şi mă gândesc cum ar fi ca acel nemernic să rămână în această casă. Nici nu vreau să îmi imaginez. Mi-a distrus copilaria, visele şi fericirea. Numai privirea lui îmi provoacă scârbă, darămite atingerile lui insuportabile.

       Şi încă odată nu am procedat cum trebuia... să mă prezint: eu sunt Alicia sunt primul copil al familiei Monroe...
Despre mine? Nu îmi place să vorbesc despre mine; pot să vorbesc despre caracterul meu, dar v-aş întrista prea mult. O să aflați voi mai multe. Vă pot spune că sunt o față simpla lipsită de noroc.

*
- Trebuie să te trezeşti Alicia deoarece trebuie să o pregăteşti pe sora ta! Stai, cine mai vorbeşte în visul meu? Eu îl visam doar pe tata. Aliciaaa! Mama ta a zis că trebuie să te trezeşti vrei invitație speciala? Acesta deja nu mai este un vis, a devenit coşmar, vocea acelui bărbat mă face să mă ridic instantaneu făra a mai sta pe gânduri.

- Mhmm, deja? Tot ce pot să zic.

- Ți se pare că e prea devreme? Chiar nu poate să se abțină. Cine e el? Păi... un bărbat, un om care i-a "dăruit" copil mamei. Un om... cauza suferinței mele. Un om care a intrat de acum aproximativ 3 ani în viețile noastre. Un om care m-a văzut în ultimul an din generală plecând de la școala, care a încercat să-mi facă rău, iar apoi s-a infiltrat în familia noastră, un om rău.

       Decid să ignor comentarile, mă ridic şi încep să mă pregătesc nu înainte de a o trezi pe sora mea şi de ai pune pe pat uniforma şcolară. Îmi fac rapid un duș. Aburii s-au așezat pe oglinda din baie nepermițând să-mi văd chipul a coperit de picături. Șterg oglinda cu mâneca capotului și reușesc să-mi văd privirea obosită și trupul acoperit de capot.

**
- Bine mamă, ai grija de tine!

- Da dragele mele, si voi! Țipa ea din uşa mangâindu-şi burtica mare, pare că e deja în a 9-a lună de sarcină , nu în a 7-a.

***
       Am dus-o pe Selin la şcoală, eu mai am puțin şi mă întâlnesc cu îngâmfați din liceul privat. Şcolile noastre sunt situate una lângă cealaltă. De fiecare când trec prin față lor mă simt  al naibii de ciudat. Ei sunt bogați, foarte bogați în schimb eu sunt... Sunt ok.

****
        Şi da... ne ciocnim unul de celalt. Cine? Eu cu el... acel băiat cu ochii albaştri. Da, un prost care nu se uită pe unde merge. Atenția, desigur... nu a făcut cunoştință cu atenţia. Mă aplec să îmi strâng cąrțile nevăzând că mi le-a strâns el deja. Totuşi mă aplec şi îl fac să se simtă inutil luăndu-mi cărțile şi privindu-l înfuriată. Are un par blond și un o mână așa fină. *Alice, acest băiat e un îngâmfat, îngâmfat știi ce însemnă? De ce nu îți iei dicționarul cu tine, sau l-ai luat? Hai, scoate-l. Nu e de nasult tau* Conștiință nenorocită sunt prea ocupată să mă cert cu tine. Acum fie vorba între noi, nu vezi că mi-a adunat cărțile?

Îl văd des, el nu pare "cu nasul pe sus" dar de fapt demonstreaza a fi asta când e cu prietenii lui. Mă mir că s-a aplecat pentru mine,o fata săracă din "acel" cartier al cărui nume nu îi e cunoscut. Bănuiesc că prieteni lui se amuză în acest moment, dar el a demonstrat a fi un gentleman. * E un îngâmfat, hai pa.* Știu, știu că e îngâmfat, tu ar trebuii să taci, nu crezi? Apoi, eu fata din cartier, el băiatul din reviste, nu suna bine.

*****
       Prima oră fizica, oh, ce urât! Profesoara e foarte bâtrana, dar al naibii de exigentă. Probabil nu vrea să-şi elimine păcatele prin comportament mai bun cu elevii.

       A ajuns şi sfărşitul zilei, ultima ora fiind chimia, profesoara tolereaza agitație dacă înveți bine. Eu nu prea sunt atentă la astea deoarece nu am probleme cu comportamentul, iar notele-mi sunt bune.

****** 
     -Am ajuns!

     - Buna, draga mea! Cum a fost azi la şcoala?

     -A fost ok...

"X+Y" sau "X xY" repet eu în gând neînțelegând semnul pe care l-am scris intre cele doua coeficiente. Mă gândeam... azi chiar vreau să-i mărturisesc mamei despre hărţuirile la care sunt supusă de când "soțul" ei stă în casa asta, el are ceva cu mine. Nu vreau ca viitorul copil al mamei să sufere din cauza acelui bărbat, chiar nu vreau.

Gândurile despre x şi y sunt pretexte eu de fapt mă gândesc la cum o să-i spun mamei. O să mă creada? Ce-o să se întâmple. Alicia, vii să mă ajuţi cu ceva la televizor? Aud vocea aia de bărbat mult prea insuportabilă pentru ai acorda atenția pe care o vrea. Termin de scris ecuația şi mă prefac că nu am auzit ce vrea să-mi zică. Mama îi spune să mă lase în pace că învăt, începe să țipe şi părăsește încăperea. Acum e momentul. Închid caietele și carțile pe care le am în faţă, la fel şi uşa cu multă grijă în așa fel să nu fiu auzită de el. O apuc pe mama de mână și o trag înspre masă. Se așează pe scaun semn că și-a dat seama că trebuie să vorbim.

- Mamă, trebuie să vorbim.

- Da, te ascult.

- Tu îl iubești pe acel om? Zic și mă uit la ușă.

- Draga mea, ce te-a făcut să-mi pui întrebarea asta?
O să reușesc să-i spun astăzi? Corpul meu ocular a devenit acum un paravan pentru un tsunami.
Mă cunoaște așa bine. O iubesc așa mult. Nu știu ce m-aș face fără ea și fără surioara mea. Copiii de la orfelinat au așa de mult ghinion.

- Mamă... Nu mai suport. Se comportă urât cu tine. La fel se comportă și cu mine. Mă abuzează, a vrut să... Lacrimile ne curg în același timp. Mi-am dat seama că acel paravan e prea slab, sunt așa slabă. Nu apuc să termin propoziția.

- Nu! Nu continua! Ce a vrut? De ce nu mi-ai spus. Strângeam bani și plecam de-aici, nu mai stateam! Își pune capul în ambele mâini, o doare... Am făcut-o să se simtă rău, nu o să mi-o iert. Trebuia să mai suport. Să îndur.

- Vorbim mâine, îmi e rău. Lasă-mă să gândesc la asta. O să se gândească, mi-e frică că nu mă crede...

*******
       -Selin, te duci la școală cu vecina, te așteaptă... Vino te să te pup! Să ai grijă. De ce o trimite la școală cu vecina, de ce? Eu nu mă duc?

-Bine! Să ai o zi bună surioară, te iubesc... Ne vedem după.

- Și eu, draga mea. Bine.

A ieșit din casă. Mama și-a luat și ea pardesiul și eșarfă roșie pe care și-a pus-o la gât.

- Haide, nu uita să-ți iei buletinul. La ce-mi trebuie buletin?

- Dar mamă... La ce îmi trebuie? Chiar nu înțeleg. Nu merg la școală?

- Haide!

Mergem, ne îndreptăm spre autobuz. În stație se ceartă doi polițiști cu o fată creată. Privirile ni se intersectează. Nu mă mai întorc acolo! Pot să trăiesc și singură. Nu am nevoie de acoperișul lor. Despre ce vorbește oare? Încă ne privim, dar autobuzul pleacă de pe loc.

- Mamă, de ce ne-am oprit aici? Chiar nu îmi mai răspunde? Ce i-am făcut?

- Buletinul? Nu... Nu vreau să le povestesc polițiștilor despre asta. Îmi e foarte multă rușine. Tot nu îmi răspunde.

Dintr-o dată se oprește, intrăm în curtea mare care înconjoară o clădire cu multe ferestre, foarte multe. Merge tot înainte. Unde suntem? Pe o poțiune mare de fier deasupra ușii scrie cu vopsea alba " ORFELINAT DE FETE". Ce facem aici? Pe cine mergem să vedem?

Frica îmi învăluie corpul, inima îmi bate din ce în ce mai mult. Nu mă va lăsa aici, nu?