Ex ossibus ultor

101 0 0
                                    


"Din mormânt se ridică răzbunătorul"


Au trecut săptămâni, multe săptămâni de la prima mea trezire. Eram înconjurată de întuneric şi era atât de rece,mult prea rece. Aş vrea să pot spune în ce anotimp eram, dar a trecut prea mult timp. Au trecut ani, mulţi ani , nu ştiu exact cât de mulţi ani, probabil dacă aş ştii ce vârstă aveam, sau ce vârstă am acum nu ar mai fi un mister. Probabil au fost oameni care au ştiut, care m-au sărbătorit, adevărul e că nu voi ştii niciodată . Mă întreb des cum arătam atunci, ce imagine şi-au format ai mei când am venit pe lume, oare eram la fel de comună că toţi ceilalţi bebeluşi ? Mă întreb ce obişnuiam să fac, obişnuiam să alerg fără vre-un motiv cum fac toţi bastarzii pe care-i zăresc uneori în parcul central? Ce obişnuiam să mănânc..asta mă intrigă cel mai mult, oare reuşeam pe atunci să deosebesc aromele între ele ? Mi-e cunoscută o singură aromă acum, oricât de mult aş încerca nu voi reuşi niciodată să înţeleg ce-i încântă atât de mult pe oameni la mâncarea lor . Primele mele nopţi stăteam şi meditam , încercând să-mi amintesc ceva, orice, legat de mine, de cine eram înainte de schimbare, dar nimic. Aş vrea să ştiu totuşi numele meu, am observat că toţi muribunzii au propriul lor nume dat de părinţi la naştere, oare aveam şi eu unul? EL îmi spune Rogue , dar sunt convinsă că mai am un nume pe undeva în amintirea anumitor oameni care m-au cunoscut ... aş vrea să-mi pot aminti de ei .


  - S-a lăsat ceaţa . Încurând vom putea porni spre sud . După calculele mele vânătorii ne vor lua urma iar noi vom ocoli lacul şi ne vom schimba direcţia pe ultima sută de metrii. Mă bazez că te-ai hrănit suficient pentru a rezista încă câteva zile. Dacă vom reuşi să ajungem la timp la... Rogue !

Glasul gândurilor mele încremeni. Am fost mult prea concentrată pe propriile mele taine pe care s-ar presupune că nu ar trebui să le posed, nici unul dintre noi nu o face , şi totuşi ...
- Despre ce e vorba? Ţi-e foame, nu ai reuşit să te hrăneşti suficient? O să găsim suficientă hrană acolo unde mergem , dar până atunci trebuie să te focusezi pe un singur lucru, traiectoria pe care ne îndreptăm .
- Nu mi-e foame, sunt sătulă, am avut o masă copioasă acum 24 de ore. Pune-mă la încercare .

Am dreptate, sunt mult prea sătulă. Venele îmi pulsează, simţurile mi se ascuţesc, vibraţii puternice îmi gâdilă tot corpul şi ador senzaţia asta. De fapt... e singura senzaţie pe care o cunosc
- Bun, mă bazez pe tine, Rogue. 

 Aş fi vrut să răspund la fel dar nu puteam, adevărul e că mă bazăm pe o singură creatură şi aceea eram eu. Sunt convinsă că mă simte unori, îmi simte ezitările, tocmai de aceea e atât de focusat pe mine şi mă pune la încercare de fiecare dată când are ocazia. Am fost din nou prea distrasă de gânduri pentru a auzi prima foşnetele de deasupra noastră . Acesta era un test şi l-am picat în prostie. Uitasem de simţuri pentru câteva momente, asta observase şi Leo destul de bine, acum mă privea cu dispreţ în timp ce o slabă umbră distorsionată se apropia încet de noi . Silueta se prezentase în faţa noastră umilă , neacordandu-mi nici un gram de atenţie, ochii săi ieşiţi din orbită îl priveau doar pe Leo, cu sete, dar nu cu foame... Avea o strălucire aparte pe care o cunoaşteam atât de bine. Ajuns în faţa sa îşi înclină capul subit, un gest deloc exagerat care întruchipa respect faţă de un superior . 

- Vladimir, da-mi voie să-ţi prezint discipola mea, Rogue .

Acum dragul de Vladimir mă priveşte, dar parcă privirea lui trece dincolo de mine. De parcă tot schimbul nostru de priviri a fost o acţiune teleghidată . Mă uit la el şi nu pot să nu-i remarc cicatricile adânci din zona tâmplei, probabil dragul Vladimir şi-a găsit sfârşitul în urma unor lovituri puternice.
- Va aşteaptă . Toată lumea va aşteaptă .
- Rogue, trebuie să ne grăbim , vânătorii sunt pe aproape şi avem nevoie de timp în avans.

Îmi continui drumul alături de superiorul meu şi de un alt discipol care totuşi pare mai bătrân ca mine . Îmi pot da seama de acest detaliu în funcţie de sângele pe care îl aud cum se scurge prin el, e putred. Aş putea spune că ultima masă a dragului Vladimir a fost acum ceva timp bun , sper doar să nu ne încetinească din pricina foamei. Pe lângă asta pielea sa e mult prea palidă comparativ cu a mea şi desigur uscată din pricina foamei . Îl privesc furiş şi încerc să-l analizez cât de mult îmi permit împrejurările . Nu pot să nu mă gândesc dacă voi ajunge si eu la fel într-o zi. Au trecut ani de când m-am schimbat , pielea mea e mult mai deschisă decât a oricărui muribund şi e mult mai rece comparativ cu a căprioarelor . Ele sunt atât de calde ... şi de dulci.

Mă uit acum la superiorul meu, Leo. El e cel care m-a salvat de întuneric, dar m-a adus în beznă.Nu ştiu cu exactitate acum câţi ani m-a schimbat, dar el e singurul chip din gândurile mele. Desigur am mai întâlnit discipoli, nu doar pe Vladimir, doar că noua nu ne este permis  dreptul să naştem relaţii sau amintiri, nu până ce nu o să creştem la gradul de superiori.

Respectul meu faţă de Leo nu se aseamănă deloc cu sentimentul omenesc. Eu sunt datoare lui, pe viaţă, ceea ce pentru noi înseamnă veşnicie. El e creatorul meu, singura imagine care îmi apare când îmi inchid ochii . Am auzit că oamenii obişnuiesc să viseze lucruri frumoase, lucruri urate, fictive sau amintiri . Aş vrea să învăţ şi eu să visez ...

AlienaWhere stories live. Discover now