Aliena

Nihil enim lacrima citius arescit

"Nimic nu se usucă mai repede ca o lacrimă"

Leo pare mulţumit că am lăsat vânătorii de mult timp în urma noastră. În scurt timp am ajuns la un complex de clădiri înalte şi cu o vechimă vizibilă în spate. Clădirea principală a conacului este pe baza caracteristicilor de stil, reconstruită comparativ cu celelalte. Faţada principală este încadrată de două corpuri decroşate: unul spre nord şi unul spre sud. La exterior se observă redecorarea recentă a ferestrelor şi uşilor dar şi a balconului spaţios . Nu aş putea spune cu exactitate cât de înaltă ar trebui sa fie, dar pot spune că mă simt atrasă de acest loc . Probabil e de vină vernilul cenuşiu care îngrădeşte pereţii bătrâni. 

- Rogue!

Îl aud pe Leo cum mă scoate din transă ca de fiecare dată ceea ce îl scoate din sărite. Majoritate discipolilor sunt umili şi nu îşi îndepărtează o clipă atenţia de la creatorii lor . Leo ştie... ştie ca eu nu pot fi ca restul discipolilor, doar ca nu ştie de ce. 

- Este înăuntru, vă aşteaptă . 

Şi cam atât a fost şi cu dragul de Vladimir care ne părăseşte în faţa conacului de parcă nu ar avea dreptul să intre alături de noi. Îmi rotesc privirea în jur şi observ la balcon 3 siluete masive, deasemnea le pot simţi mirosul celor doi discipoli poziţionaţi pe acoperişul corpului de nord ceea ce mă face să cred ca şi corpul de sud este la fel de bine păzit. Leo înaintează fără reţinere spre uşile cărării principale, eu il urmez cu paşi grăbiţi pregătita fiind de orice, sau mai de graba oricine ar încerca să îmi atace creatorul. Se opreşte în pragul uşii şi e bizar de linişte deşi sunt convinsă că am fost observaţi. 

- Am ajuns ! 

- Cu cine vorbesti?

-Taci Rogue !

Îmi spune să tac cu dinţii încleştaţi exact în momentul în care uşile clădirii principale se deschid şi noi suntem poftiţi înauntru de un discipol anemic. Ochii săi par mult mai injectaţi decât cei a lui Vladimir iar gâtul său trădează faptul că tocmai ce-şi terminase cina.

-Domnul Actaeus vă aşteaptă în sala de ceremonii.

Domnul? Niciodată nu m-am adresat lui Leo cu domnul. Da într-adevăr mă supun ordinelor sale, dar ştiu că mă respectă mult prea mult pentru a mă sili să-l numesc domn . Leo îi mulţumeşte anemicului printr-o scurtă aplecare de cap şi îşi continuă drumul spre aşa numita sală de ceremonii. O boltă impresionantă desparte sala de mese si sala de ceremonii care se prezintă a fi o încăpere îmbrăcată în tapet argintiu care a devenit mai mult cenuşiu din pricina timpului. De-a lungul podelei de stejar sunt aşezate covoare persane care te îndrumă spre centrul încăperii  unde din câte observ s-ar afla un pian alb si un superb set baroc maro cu vişiuniu . Peretele din fundul încăperii reprezinta o bibliotecă ocupată până la refuz cu o sumedenie de cărţi prin care mi-ar place să mă pierd. Pereţii laterali sunt încărcaţi de tablouri ce întruchipează animale sau peisaje din natură. Mai observ şi un bar în colţul dinspre noi . 

Aşezat pe unul dintre fotolile setului se află un superior cărunt a cărui ochi albaştri te îndeamnă să-ţi imaginezi că priveşti la cel mai preţios topaz.Niciodată nu am mai văzut o asemenea nuanţă la vre unul dintre noi. Alături de el văd o tânără care pare foarte încântată de prezenţa bărbatului de lângă ea. Mult prea încântată... Dar ceea ce nu îmi e deloc uşor să accept este mirosul ei de muritoare şi întrebarea ce-mi saltă pe limba "Ce dracu caută o muritoare aici?". 

Sunt atât de atentă la femeia din faţa mea că uit să acord atenţie şi celorlalţi doi superiori de pe canapea, dar care spre regretul lor nu se deosebesc cu nimic faţă de alţii.