Nihil novi sub sole

40 0 0
                                    

"Nimic nou sub soare"

Secretul meu, nu mai e un secret acum . Nu sunt om şi nu voi mai putea fi vreodată . Sunt o fiinţă renăscută sub clar de lună, un copil al întunericului, un demon care se hrăneşte cu carne şi sânge , care îşi devorează prada precum o bestie şi o părăseşte în agonie. Sunt o creatură fără resentimente, capabilă la lucruri inexplicabile unui muritor, sunt o pată neagră într-o pictură cerească. 

Trăiesc aşa de ani de zile dar am piercut numărătoarea. Eu şi Leo am locuit în tot acest timp în vila noastră din LA, oraşul îngerilor. Cu toate astea nu e tocmai specificată speţa lor. Am învăţat să trăiesc alături de el deşi am eşuat lamental în a fi un discipol adevărat. Leo m-a studiat preţ de săptămâni întregi, încercându-mi loialitatea, testându-mi emoţiile, în cele din urmă ajungând la concluzia că într-adevăr sunt diferită. Diferită de ceilalţi discipoli tineri care nu disting trăirile şi nu exprimă interes în orice altceva decât supenere faţă de creatori. Dar oare ceea ce mă face diferită, mă va face mai puternică?

M-am hrănit cu o poftă inexplicabilă şi am simţit fiecare celulă savurând masa. Am refuzat să privesc în urma vânatului. Mă simţeam bine, atât de bine încât am decis să nu mă întorc la conac şi m-am adăpostit în întuneric. Îmi place să devin una cu natura, simt că aparţin de ceva măreţ, mult mai măreţ decât Leo. Caius. Caius m-a eliberat şi m-a îndemnat să mă hrănesc deşi ştia ca îmi era interzis. Fratele meu avea grijă de mine deşi era un nesuferit . Leo avea încredere în el, trebuia să învăţ şi eu să o fac, dar mai întâi trebuia să mă odihnesc. 

A doua zi m-am întors la conac dis de dimineaţă şi m-am aruncat sub jetul de apă fierbinte în atingerea razelor de soare care-mi străbăteau fereastra. M-am îmbrăcat rapid într-o pereche de jeans şi un tricou uzat şi am coborât în căutarea lui Leo. Aveam multe de spus. Am zărit-o pe Daiana curăţând un glock la intrarea în conac aşa că am tras-o deoparte astfel încât să putem fi suficient de intime. 

- Ştii ceva de Leo? Superiorul meu el ...

- Rogue, Leo a plecat. 

Privirea ei era la fel de rece precum un cup de gheaţă pe şira spinării. A dat să plece însă am prins-o de braţ înainte să aibă vre-o şansă de scăpare. Noroc ca eram hrănită altfel nu aş fi avut putere să o ţin locului. 

- Te rog Daiana, trebuie să-mi spui unde s-a dus. Nu e nimeni aici înafară de noi două aşa că nu te mai preface că priveşti prin mine când ştim amandouă cât de conştientă eşti de prezenţa mea. 

Am strâns-o mai tare şi mi-am înfipt unghile în braţul ei. Aceasta îşi mării ochii şi nu-mi dădeam seama dacă era şocată de vorbele mele sau de durere. 

- Dacă o să-şi deie seama cineva o să fim decapitate amândouă aşa că ai face bine să-mi dai drumul înainte să-mi descarc glock-ul pe tine. 

Înainte să-mi părăsească complet câmpul vizual smulgându-se din mâna mea îşi întoarse pe jumătate capul. 

- Vorbeşte cu fratele tău. 

Caius. El trebuia să ştie unde a plecat Leo. Am putea să plecăm împreună în urma sa şi să lăsăm conacul în trecut. Trebuia să-l găsesc. Am căutat instinctiv dormitorul său şi era foarte previzibil faptul că nu aveam să dau greş . Foamea îmi slăbea fiecare simţ în timp ce saturaţia mă împuternicea de doua ori mai mult. Am bătut elegant în uşa de mahon, care mai apoi se deschise leneş. 

- Caius, te rog, trebuie să mergem după Leo ! 

- Rogue, Leo a plecat . Sunt împuternicit temporar să fiu superiorul tău . Actaeus a acceptat propunerea sa.  

- Nu înţelegi Caius, trebuie să-l găsim, eu nu mă pot descurca fără el , eu nu sunt ... 

- Tu nu eşti ca restul Rogue, ştiu asta deja . Vei învăţa să fii. 

- Tocmai de aceea trebuie să plecăm îndată! Putem să aşteptăm totuşi să se însereze însă ...

- Îţi interzic să părăseşti conacul în acest scop Rogue. În calitate de superior îţi interzic acest lucru. 

- La dracu cu tine Caius ! Nu dau doi bani pe ... 

- Cât timp vei fi în acest conac, în jurul acestor superiori , în mijlocul legii noastre , tu Rogue discipolă a supusului meu, Leo , te vei supune ! 

Vocea lui Actaeus îmi sparse timpanele de doua sau de trei ori înainte să se regenereze la loc. Am încremenit preţ de câteva secunde cu spatele la acesta apoi am hotărât să mă întorc lent iar în momentul când priviriile noastre s-au întâlnit am regretat cumplit . Îmi arunca mingi de foc iar eu eram stropită cu petrol . Atunci am făcut un lucru care m-a şocat inclusiv pe mine . Mi-am înclinat capul în semn de respect şi mi-am aşteptat pedeapsa. Actaeus a mirosit regretul pe care îl emanam cu desăvârşire şi i-a încredinţat noului meu superior mână liberă sancţionării. L-am privit pasiv în timp ce aşteptam să-mi execute orice metodă barbară care sunt convinsă că-i trecea acum prin minte. Îmi era scârbă deja de fratele care cu mai puţin de treizeci de minute începea să-mi fie ... nu ştiu, familiar ?

- Pleacă de aici, Rogue.

- Într-o zi am să te omor pentru a doua oară, îţi promit asta.

Am plecat în forţă cât mai departe de el cu putinţă şi am cugetat la toate cele întâmplate. Am început să conştientizez că Leo m-a lăsat în urmă , m-a lăsat alături de superiori care mă privesc cu dezgust şi alături de un frate pe care începusem să-l cred de aceaşi parte, dar care se dovedi a fi contrariu. Dar ceea ce mă speria cel mai tare era cum mă făceau toate astea să mă simt. Această senzaţie bizară nu se asemăna de loc cu foamea. O senzaţie care nu mă lăsa să uit atitudinea flegmatică a lui Caius, sau dispreţul din ochii lui Actaeus. Simţeam o greutate apăsătoare într-o zona de mult timp moartă mie şi anume inimă. 



AlienaWhere stories live. Discover now