Aliena

Nulla regula sine exceptione

"Nu există regulă fără excepţie."

Încă îi pot simţi atingerea. Buzele sale încă îmi sărută urechea. Mâinile sale încă îmi mângâie sânul. Mirosul său, părul său, toate acestea trezesc în mine trăiri înfricoşătoare. Mă simt vulnerabilă. Îmi e dor de Leo şi am simţit cum o parte din mine moare atunci când a plecat, dar tot ceea ce îmi stârneşte Caius e atât de diferit, de nou. Trebuie să vorbesc cu el. Am nevoie să vorbesc cu el...

Văd părul roşu al colegei mele discipol şi îmi fac loc spre aceasta. Suntem în sala de antrenament din incinta conacului şi într-o jumătate de oră suntem liberi. Mă rog ... cât de liber poţi fi ca discipol.

- Daiana, trebuie să-ţi vorbesc, ne putem retrage un minut te rog.

Mă priveşte indiferent preţ de câteva minute ca mai apoi să mă urmeze într-un colţ retras al încăperii. Probabil mi-a putut citi disperarea din privire. 

- Trebuie să vorbesc cu Caius şi nu îl găsesc niciunde. Ştii cumva unde e?

- Se întoarce abia mâine. Este într-o misiune şi nu-ţi pot spune mai mult de atât.

- Uh, mulţumesc oricum.

- Şi Rogue ...

- Da?

- Nu ştiu de ce îţi spun asta dar ... ai început să devi un subiect de discuţie pentru cei de la conac. Ai grijă.

Probabil a fost cea mai lungă conversaţie cu oricine de aici exceptându-l pe Caius, de când am plecat din LA. De ce aş fi un subiect de discuţie? Am încercat din răsputeri să trec neobservată, cu toate că recunosc am avut anumite ieşiri bizare pentru cei din jur. Mi-e atât de dor să vorbesc cu cineva, cu Leo. Tocmai ce am spus dor ?

Mi-am petrecut restul zilei în pădure şi am încercat pe cât posibil să stau deoparte de probleme. Am sperat la a mă relaxa dar nu am reuşit, mă simţeam atât de încordată cu toate acestea. Nu-mi găseam liniştea şi nu ştiam unde s-ar fi presupus să o caut.M-am îndepărtat puţin mai mult de conac şi am observat asta doar în momentul în care se înserase deja. Am dat să mă întorc însă m-am răzgândit la auzul unei voci cunoscute. Angela. Am urmat vocea fetei care fredona o melodie străină mie şi în cele din urmă am zărit-o la trunchiul unui copac înodând bucăţi de piele în jurul unei săgeţi. 

- Angela? 

- Rogue?

- Eşti singură?

- Da, haide, sunt doar eu. 

- Ce faci aici?

- Îmi fac un arc. Tu ce faci?

- Îmi plâng de milă. 

Nu-mi venea să cred uşurinţa cu care vorbeam cu acest om, copil de vânător, însă mă simţeam bine în preajma ei.

- De ce tot îţi petreci timp de nebună prin pădure. Eşti conştientă cât e de periculos ?

- Rogue, sunt un vânător, sunt antrenată să ...

- Nici măcar nu m-ai observat, putea sa fie altcineva în locul meu .

- Un alt hibrid? Sunt pregătită, sau mă rog, îmi dau silinţa. 

- De ce ne numeşti aşa? Suntem pur şi simplu bestii, nu hi-bi-ce zici tu acolo. 

- În lumea noastră sunteţi hibrizi. Nu ştii prea multe nu-i aşa?

- Hei, nu uita cine se află în avantaj în momentul de faţă.

Mi-am scos colţii dar nu aveam de gând să o rănesc, vroiam doar să-i arăt cine e mai presus în această conversaţie ciudată. Nu s-a retras ceea ce într-un fel e curios faptul că nu se teme de mine.