Aliena

Usus magister est optimus

"Experiența este cel mai bun profesor"

Vânătoarea a început. Sunt pierdută într-o mulţime de discipoli pregătiţi oricând să mă transforme chiar pe mine într-un cerb dacă nu o să găsească unul . Alerg şi eu la unison cu ei dar nu mă simt la fel de determinată să vânez. Într-adevăr mi-e foame şi simt cum îmi bubuie în tâmplă pofta , dar refuz să vânez la comandă, nu sunt un câine de companie care aleargă după băţ. În timp ce toţi ceilalţi înaintează mă opresc la un trunchi de brad, îmi trag răsuflarea şi mă uit în prejur. Pădurea e minunată, toate simţurile mele se acompaniază cu liniştea  şi simplicitatea reprezentanţilor naturii şi gândul  îmi fuge o clipă la posibilitatea de a nu mă mai întoarce la conac. 

- Ce dracu îţi închipui că faci?

Mă întorc în dată şi dau nas în nas cu "frăţiorul" meu mai mare. Nu mă aşteptam să-şi trădeze vre-o emoţie având în vedere  transa în care se afla acum cincisprezece minute. Şi desigur, nu mă aşteptam să arate atât de bine în lumina zilei. 

- Bună... "Aproape superior" sau Caius, cum preferi să-ţi spun?

- Te-am întrebat ce dracu îţi închipui că faci? 

- Admir priveliştea,ştii poate ar trebui să încerci şi tu, te-ar ...

- Înapoi la vânat ! Acum !

Aşa zisul meu frate era greu de digerat. Mă privea atât de tăios încât am renunţat la orice replică ingenioasă şi mi-am continuat traseul .

-O fac pentru Leo, nu pentru tine ! 

Acum o văd pe Daiana care stătea la mai puţin de 10 paşi de noi şi ne priveşte pasiv. Părul ei roşcat era răvăşit din pricina curenţilor ceea ce îi dădea o tentă copilărească. Era chiar frumoasa, ochii ei negri şi sticloşi nu trădau nici o emoţie în schimb îmi pot imagina strălucirea pe care o avea de fericire sau tristeţe atunci când era om . Am observat mulţi oameni în ultimul timp şi îmi place să fiu atentă la detalii. Sunt atât de imprevizibili. Într-o seară în care îmi căutam şi eu cina sau mă rog, gustarea , am fost martoră la o ceartă aprinsă între doi muritori care păreau a se cunoaşte, ba mai mult, parcă ar fi legat o relaţie diferită de ceea ce am eu cu Leo . Femeia a început să ţipe şi sfere de cristal îi străluceau la colţurile ochiilor . Aş vrea să ştiu ce însemnau .

Vânătoarea a continuat. Doi din şapte discipoli au avut norocul de a captura vânatul . În faţa ochiilor mei am vazut scena decapitării şi pentru prima dată am avut o senzaţie bizară în momentul când am întâlnit privirea cerbului. Mă privea adânc până când în cele din urmă ochii i-au devenit sticloşi şi pierduţi. Lăsând subiectul deoparte eu eram una dintre cei care nu mai aveau să se hrănească în această săptămână şi deşi la auzul acestei veşti Leo nu a schiţat nimic i-am citit dezamăgirea în ochi . Actaeus a hotărât să-i promoveze pe ce-i doi discipoli celebrând o seară festivă în cinstea lor. Acum eram în camera mea şi priveam la hainele care mi-au fost aduse de un bărbat pe nume Atos. Aveam de ales între o rochie neagră cu mâneci pe care se aflau mici detalii aurii şi o rochie roşie fără bretele ce-mi ajungea până la genunchi şi se mula perfect pe coapse. Era simplu, am ales evident rochia roşie. Intenţionam să-mi strâng părul într-un coc lejer însă de îndată ce am observat venele stridente ce-mi îmbrăcau gâtul din pricina foamei am renunţat la idee şi mi-am lăsat buclele să-mi ascundă acest "mic" detaliu. Albastrul  ochiilor mei îmi oferea pe deplin farmecul substanţial aşadar am refuzat să folosesc orice altceva cu excepţia rimelului. M-am dat cu parfum şi am încercat sacoul negru din mătase adus de Atos împreună cu sandalele înalte. În timp ce-mi admiram imaginea din oglindă uşa dormitorului se deschise lent.