Sărutul Diavolului ✅

13

Cuvintele ei se sparg până să ajungă la mine, şi se repetă în mintea mea neîncetat. Nu s-a mişcat nici măcar un centimetru pe fotoliul ăla nenorocit şi nici nu m-a scăpat vreo secundă din ochi. Privirea ei rece îmi îngheaţă până şi sângele în vene, sânge ce se mişca cu rapiditate, dar cum să nu-mi îngheţe inima. Ce aş putea să-i spun acum?

- Chann, murmur dar ridică mâna făcându-mi semn să tac..

Las capul în jos şi las un scâncet să-mi alunece pe gât, iar mai apoi printre buze afară. Cum dracu să repar situaţia dacă nici nu-mi da ocazia să-i vorbesc. Poate ar trebui să-i dau pur şi simplu pace.

Oricum merit să mă ierte, pentru că şi eu am iertat-o cu Kobe, chiar dacă poate nu trebuia.. Şi acum îmi vine să-mi fut doua palmi. Ea a fost împreună cu omul ăla, eu cu târfa asta nu am avut nimic niciodată. Nu ne-a legat nimic vreodată, înafară de obsesia ei pentru mine.. Şi totuşi am cedat avansurilor ei că ultimul handicapat, rănind-o.. Când de că mă ştiu, de când exist şi am început să conştientizez ce se întâmplă în jurul nostru, am făcut tot posibilul ca ea să nu sufere.

Atunci când eram mici dacă făcea vreo prostie, luăm vina asupra mea şi tot aşa. Acum, adolescenţi fiind, mereu când voia să plece de acasă fără să ştie ai mei, făceam tot posibil să-i acopăr spatele, chiar dacă uneori trebuia să-mi anulez planurile mele pentru ea. Nu regret nimic şi nici nu am de gând să-i scot ochii. Dar doare, mă doare să ştiu că suferă tocmai din cauza mea.. Şi mă doare, mai ales, faptul că dintr-o prostie s-ar putea ca totul să se ducă pe apa sâmbetei..

Asta nu se poate întâmpla! Nu atât timp cât pe mine mă cheamă Colin!

- Channon, vocea mea e mai dură decât speram. Ascultă-mă!

Capul ei se mişca frenetic, negând.

- Nu era o opţiune Channon, continui şi într-un final mă fixează iarăşi cu privirea.

- Ce dracu vrei Colin? Vocea nu îi mai e o şoaptă, în schimb e dură şi tăioasă. M-ai rănit, acum vrei să mai întorci şi cuţitul în rană?

Pufăi nervos pe nării şi micesc spaţiul dintre noi din câteva mişcări. Ajung în faţa ei şi mă las pe vine în fata fotoliului pentru a fi la acelaşi nivel. Îmi aşez mâinile pe genunchi ei şi spre marea mea surprindere, nu îi mută de acolo. Oftează uşor, şi respira sacadat. Respiraţia ei izbindu-se de buzele mele. Înghit în sec şi reprim dorinţa ce-mi încolţeşte în mine. Mă aşez în fund şi înainte să apuce măcar să reacţioneze, o trag în braţele mele jos de pe fotoliu.

Pică, făcându-mă să pic şi eu la rândul meu şi pentru o secundă am vaga impresie că o aud chicotind. Mă ridic şi o ajut să-şi găsească o poziţie destul de confortabilă. Îi cuprind talia cu braţele şi oftez când pare reţinută.

- Chann, ia-mă în braţe, îi ordon şi de data asta ascultă.

Braţele ei mici mă cuprind şi sentimentul de apăsare îmi părăseşte trupul. Ştiu că nu am rezolvat nimic, ştiu că problemele noastre încă există dar cel puţin pentru o scurtă perioadă de timp e linişte. În sufletul meu, în sufletul ei. Cât şi în jurul nostru! Îşi lăsă capul pe pieptul meu şi un zâmbet îmi apare în colţul gurii. Channon a mea!

- Dacă ai ştii, murmurul ei ajunge cu greu la urechile mele.

Mă foiesc puţin înainte să-mi aplec capul spre ea. Respiraţia ei e una destul de liniştită, ceea ce-mi dă de înţeles că a adormit. Îmi trec mâinile pe sub genunchii ei şi mă ridic, mai cu greu, de jos cu ea în braţele mele. Mă aşez pe canapea şi continui să o ţin în braţele mele. Aş putea să o duc la ea în cameră, aş putea să o las să doarmă pe canapea şi nu în braţele mele. Dar îmi e teamă, îmi e teamă că în clipa în care o voi elibera din braţele mele războiul va reîncepe şi vom fi înconjuraţi iarăşi de gheaţă din sufletul ei.