Sărutul Diavolului ✅

20

- Kobe? Vocea îmi temură.

Îmi duc mâna spre frunte şi închid ochii respirând profund. Trecând peste teama pe care o avusesem. Îmi ridic privirea spre el observându-l în aceeași poziție. Nici măcar un centimetru mai încolo sau mai încoace.

Plescăi din buze nemulțumită, în încercarea de a-mi da seamă ce dorește sau mai exact de ce stă asemeni unei stătui în ușă, fără ca măcar să schițeze vreun gest sau să spună vreun cuvânt. Ochii lui mă fulgeră şi emana o furie pe care n-am mai întâlnit-o la el până acum, având în vedere că îl cunosc de atât amar de timp.

- Ce e Kobe? Întreb iritată.

- Tu să nu-mi mai adresezi mie vreun cuvânt, scuipa fiecare cuvânt în parte, dacă e adevărat ce tocmai am aflat ești cea mai mare târfă.. Adaugă în batjocură şi înghit în sec.

Ce dracu e în neregulă cu omul ăsta? Mă încrunt şi plescăi iarăşi din buze dându-mi în același timp ochii peste cap.

Mă întorc cu spatele spre el, dar îi simt în continuare privirea arzându-mi spatele așa că sunt nevoită să mă întorc cu faţa spre el și să înaintez în direcția sa pentru a părăsii camera. Odată ajunsă în dreptul lui mână să o prinde pe a mea şi mă oprește. Își fixează privirea în a mea şi pentru prima dată simt teamă, atunci când îl privesc în ochi.

- Ar fi bine să ajungi în cinșpe minute la liceu căci ar fi păcat să afle toată lumea ce târfă și ce fiu jegos are familia McCall, spune şi mă lăsa să trec.

Inima îmi bate cu putere, urcând cu rapiditate spre gâtul meu, creându-mi un nod imens. Pulsul mi se accelerează şi teama îmi cuprinde fiecare celulă din corp, făcându-mă să tremur.

Cobor grăbită scările şi îmi adun lucrurile, ieșind cu viteză pe ușă casei îmbulzind fiecare om ce-mi stă în cale. Înjur în barbă și mă descalț de pantofii incomozi, înainte să încep să alerg. Inima continua să-mi bată cu putere şi nu ştiu dacă îmi e mai teamă că nu voi putea să rezolv problema sau să-mi fie teamă pentru mine şi ceea ce avea să mi se întâmple când voi ajunge la liceu. Tălpile mă dor şi sunt sigură că am călcat în ceva ciob, căci o durere acută îmi săgetează mijlocul tălpii stângi dar nu am timp să mă opresc, căci mai am zece minute până la liceu şi un drum destul de lung de parcurs.

Alunec, trecând peste o peluză umedă, reușind să-mi întins mâinile la timp în faţă pentru a nu pica. Îmi trag sufletul pentru câteva secunde și îmi adun pantofii de pe jos înainte de a alerga în continuare. Un zâmbet îmi încolțește pe buze când văd la capătul străzii clădirea impunătoare a liceului. Mă uit la telefon şi mă opresc din alergat când văd că mai am aproximativ patru minute.

Pășesc apăsat spre intrarea liceului, încercând să-mi dau seama de unde ar putea să aibă Ross acces la cheile liceului, dar chiar pe când să ajung în fata porți îmi pică fisa. Tatăl său face parte din nu știu ce consiliu futut al liceului, deci normal că i-a șterpelit cheile. Îmi ridic privirea şi i-o întâlnesc pe al lui Ross.

Sta în fund pe scări, rezemat pe un cot de treapta de mai sus. Cu cealaltă mâna îşi ține telefonul iar imaginile ce se derulează pe ecran îmi fac stomacul să se strângă şi inima să bată cu mai multă putere.

- Dacă mai întârziai un minut aș fi apăsat pe trimite.. Știi asta, nu? Întreabă şi până şi vocea lui îmi provoacă repulsie. Mă bucur că ești fata isteață şi nu l-ai adus şi pe frati-tu. Vino, adaugă întinzându-mi mâna.

Strâmb din nas şi îi dau peste mâna. Pufăie nemulțumit şi pornește cu paşi mari spre holul întunecat al liceului, iar eu sunt silita să-l urmez.